Arhive lunare: martie 2011

Ciorba de raci ca la bunica mea, la Grindeni-

O sa-mi fie oarecum greu sa reproduc cu fidelitate reteta acestei ciorbe oltenesti… A trecut mult timp de cand am plecat de acasa si bunica- Dumnezeu s-o ierte, a plecat dintre noi. Tin minte insa aroma si gustul deosebit al acestei ciorbite de post. Totdeauna cand venea la noi o puneam s-o faca.
La noi, la olteni se cultiva niste ardei pe care nu i-am mai gasit in nici o alta parte din tara. Se numesc ardei romanesti, au aspect de ardei gras, sunt ciupitori si cand sunt copti-rosii-se insira pe sfoara si se usuca, pastrandu-se astfel pentru macarile delicioase ale iernii. Se gatesc cu ei si ardei umpluti cu carne-raci cu carne-si ciorba si mancarica scazuta de post.

Avem nevoie de 1.5-2 l de zeama de varza-nelipsita din ciorbele iernii oltenesti

-1 morcov

-1 pastranac

-200g faina

-4-5 linguri de malai

-piper

-3-4 fire de praz, din acela copt, cu capat alb ce pocneste in dinti

– 5-6 linguri de bulion

-sare dupa gust

– cateva linguri de ulei

– leustean-verde sau uscat daca este iarna

-10-15 ardei romanesti, in functie de cat sunt de mari

Se incepe prin a curata ardeii de cozi si seminte. Se curata mai bine cand sunt un pic umezi, astfel nu se sparg. E bine sa purtati manusi daca folositi ardei oltenesti, altfel o sa va usture mainile. Se curata bine ardeiul de seminte si vinisoarele iuti si se spala in cateva ape. Puteti folosi si ardei gras, daca nu gasiti ardei romanesc. Insa sunt de preferat ardeii uscati.

Intre timp, zeama de varza se pune la fiert intr-o oala suficient de incapatoare, sa aiba loc ardeii toti si zeama in care trebuie sa pluteasca. Dupa ce da cateva clocote si ii piere spuma, apoi se adauga morcovul si pastranacul tocate marunt si se lasa sa fiarba la foc domol.

Prazul se toaca marunt si se caleste in cateva linguri de ulei, pana se inmoaie bine. Se adauga bulionul si se amesteca in continuare . Cateva linguri de praz astfel distuit se adauga in oala cu celelalte ingrediente, in ce a ramas se ploua faina si malaiul, amestecand bine sa nu se faca cocoloase. Se adauga cateva linguri de apa si se tine compozitia pe foc, pana se ingroasa si la sfarsit se adauga piper macinat-optional.

Cu compozitia astfel preparata, se umplu ardeii spalati in prealabil. Se unge bine cu faina capatul deschis al ardeiului sa nu se goleasca in timpul fiertului, iar la varful ardeiului se face o crestatura, sa nu se umfle sa dea umplutura  afara. Se pun pe rand in oala clocotinda si se fierb la foc domol aproximativ 45 minute. Daca scade prea tare zeama, se adauga apa. Dupa ce s-a oprit focul se adauga leusteanul tocat marunt.

Se serveste cu paine calda sau malai coapte in test(sau la cuptorul modern, daca nu aveti test). O sa revin cu reteta de malai data viitoare.

Pofta mare

Reclame

9 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE

Dezamagire

O să vorbesc puţin despre religie azi…

Poate că vorbesc cu păcat şi probabil că mă vor condamna oameni pentru care am un adânc respect. Îmi cer umil iertare, dar nu pot să tac de data asta.

Am urmărit aseară o emisiune tv care mi-a lăsat un gust amar. Nu vorbesc despre profesionalismul celor care au realizat-o, nici măcar despre subiectul abordat, care până la un punct a fost ok. Vreau să scriu despre biserica ortodoxă.

Nu voi fi niciodată o habotnică. Am credinţa mea, cred într-un Dumnezeu bun, care ne iartă şi ne suportă cu toate greşelile şi toate păcatele, cred că acolo sus cineva are grijă de noi. Cred în puterea exemplului, a faptei şi a gândului bun. Cred că fiecare din noi are o menire pe acest pământ şi trebuie să şi-o ducă la îndeplinire cu inima curată.

Nu pot însă să mai am încredere în instituţia ce poartă numele de  biserica ortodoxa română. Instituţie în care preoţii cu har şi suflet curat sunt cercetaţi ca nişte vrăjitori îndrăciti, în schimb călugării homosexuali sunt iertaţi, că de, iertarea vine de la Dumnezeu.

Nu pot să mai am încredere într-o biserică ce afişează un lux exorbitant, când majoritatea populaţiei ţării trăieşte la limita subzistenţei. Nu pot avea încredere într-o instituţie care consideră că are doar drepturi şi nici o obligatie. O instituţie care ţine la loc de cinste preoţi fără nici un Dumnezeu şi îi blamează pe cei care au iniţiativa de a şi arăta că sunt oamenii Domnului. O instituţie care consideră că a ridica o catedrală mai impunătoare decât cea de la Vatican e mai presus de ajutorarea săracilor. O instituţie pe al cărei post de televiziune vin şi-mi vorbesc despre cumpătare şi post şi inima curată preoţi cu fălci şi cefe groase, în a căror burtă extrem de vizibilă nu se vede nici măcar pe departe cumpătarea propovăduită.

Nu mai pot avea încredere într-o instituţie care vrea să ceară interzicerea zilei femeii pentru că vezi Doamne, împinge femeile la păcat, dar îşi apără sodomiile din mânăstiri.

Nu vreau să mai am încredere într-o instituţie mai păcătoasă decât şi-a putut închipui vreodată Sfântul Andrei că va ajunge biserica sa în această ţară. O instituţie care ar trebui să fie casa Domnului condusă de oameni cu har şi bunătate întru Dumnezeu şi care a ajuns ca templele de pe vremea lui Iisus.

Le multumesc  acelor preoţi care nu au uitat menirea ce le-a fost dată şi care în fiecare zi reuşesc să aducă oamenilor de rând cu adevărat cuvântul Domnului şi credinţa nestrămutată. Celor care nu uită de omul sărman şi fac tot ce le stă în putinţă să ajute, care nu jupoaie pielea de pe tine ca să ţină slujba de înmormântare pentru cei care au plecat la Dumnezeu dupa o viaţă plină de suferinţe şi lipsuri. Mulţumesc preoţilor al căror cuvânt încălzeşte şi cel mai îngheţat suflet, a căror faptă aduce pe calea cea dreaptă şi cel mai păcătos muritor. Vă mulţumesc martiri ai bisericii ortodoxe. Trebuie să mergeţi mai departe şi să rămâneţi aşa cum sunteţi, Dumnezeu nu lasă copiii lui să se piardă pe cale. Chiar dacă la ora actuală în conducerea bisericii au ajuns mai mulţi farisei decât ar fi nevoie.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Fulgi

Ninge ca-n povestile copilariei. Fiecare fulg e un gand uitat. Privesc dansul lor lin, incercand sa-mi aduc aminte ce gand poarta fiecare. A trecut o mare parte a vietii mele, ducand cu ea tot ce am gandit, tot ce am ras si am insemnat eu de-a lungul timpului. Am adunat de-a lungul timpului multe regrete.

Regret ca nu am fost in stare sa-mi pastrez familia unita in copilarie.

Regret ca nu am reusit sa-i fac pe parintii mei sa ma iubeasca.

Regret ca nu i-am iubit suficient de mult, astfel incat sa ma intorc acasa.

Regret casa bunicilor mei. Regret dragostea lor cu umbra dulce de poveste.

Regret satul meu insorit si nisipul lui fierbinte din zilele de vara.

Regret… regret prima dragoste, pierduta iremediabil cand era abia imbobocita. Sa cunosti valoarea cuvantului „iremediabil” cand abia ai pasit peste pragul copilariei…. E cumplit.

Avea cei mai frumosi ochi verzi si parul rebel cu vartej in frunte. Avea zambetul cald si privirea scanteietoare. Si ma iubea. Cred ca l-am iubit inca de la gradinita, cand spunea oricui voia sa-l asculte ca el se va insura cu mine. Am crescut unul sub ochii celuilalt. Am facut teme impreuna, ne-am jucat, am ras si am plans la vorbele lui. Erau ierni frumoase, pe vremea aceea. Cu zapada si fulgi mari si pufosi ca cei din seara aceasta. Se intuneca inainte de a pleca noi de la scoala. Iar in vecini aveam caini rai. In fiecare seara ocolea din drumul catre casa ca sa ma lase pe mine in siguranta. Radeam mult pe vremea aceea. Intre timp am uitat… Radeam cand alunecam pe zapada, radeam can fulgii jucausi scapau pe sub fular si se topeau pe pielea fierbinte a gatului, radeam incercand sa prindem fulgii pe limba si ajungeam acasa imbujorata si fericita, cum rar mi-a fost dat dupa aceea sa fiu in viata. A fost cea mai frumoasa iarna a vietii mele trecute.

Nu stiu cand am ajuns sa povestesc cu „a fost”. Acum parca nici nu mai e vorba de mine… Sufletul inmugurit atunci, s-a dus sub o lespede rece de ciment, alaturi de trupul celui ce a fost pana atunci lumina ochilor mei. Doarme si acum in cimitirul care poate mai asteapta inca femeia matura si incercata de viata, sa aprinda o lumina tremuratoare la capatai. L-am cautat mult timp dupa… Multe zile si multe luni nu am putut fi de acord cu plecarea iremediabila, pe drumul fara intoarcere… Fiecare zi mi-o povesteam unei fotografii pe o cruce la capataiul lui. Speram ca ma asculta. Stiam ca-i este dor…

Inca mai sper ca „dincolo” sa mai fie ceva. Nu pot sa ma obisnuiesc cu gandul ca odata cu moartea vine si neantul. Suntem oameni, ne zbatem, iubim, uram, avem ambitii, muncim, radem, plangem pentru oarecare motive care ni se par la momentul respectiv esentiale. Si dintr-o data, intr-o secunda, totul se naruie. Raman toate in urma… Copii, iubit, animalutul care pana acum cateva momente inca iti lingea mana, floarea preferata, casa, necazurile, bucuriile… Cum poti sa lasi totul in urma si incepand cu acea secunda sa fii fir de praf in univers? Ca un fulg ce se topeste atingandu-ti fata…

Revad viata mea, privind fulgii ce se aseamana uimitor cu zilele ce s-au adunat si au format patura de ani ce-au trecut cu mine pana acum. Incerc sa-mi recuperez gandurile prinse in fulgii usori si gingasi. Realizez ca nu mai pot recupera nimic… Se topesc impreuna, ca si cum nu ar fi existat vreodata… Ca fumul povestilor incepute cu „a fost odata”…

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

Primavara

Cica a venit primavara…. Asa se vorbeste pe la colturi si chiar o pereche de gugustiuci imi cantau de dimineata prima zi de primavara.  Prima zi de primavara… Nu e pleonasm??

Ca sa nu mai vorbesc de fulgii care parca ne rad in nas.

Mi-e dor de 1 Martie cu soare si ghiocei si branduse. Mi-e dor de zambetul luminat de lacrimi din ochii mamei mele, atunci cand ii aduceam o floare, mi-e dor de copilaria vesela si fericita in aceasta zi. Mi-e dor de frumusetea stralucitoare a copiilor mei cand plecau cu sacosa plina de martisoare dimineata la scoala. Mi-e dor de atmosfera de sarbatoare ce impodobea aceasta zi.

Azi, parca si natura vrea sa fie in ton cu vremurile…. Cenusie, rece si posomorata. In dimineata asta nu am vazut nici o femeie zambind… Demult nu mai vad oameni zambind. Si mi-e dor de zambetul lor.

Mi-e dor de noi, oameni buni, de o vorba buna, de un zambet, de un raspuns la acel „multumesc” pe care nu uit niciodata sa-l spun atunci cand e nevoie. Mi-e dor de un „buna ziua ” cu soare in ochi si zambet pe buze. Mi-e dor de primavara.

Cica azi ar fi venit primavara… Asa se spune pe la colturi. Eu inca nu am intalnit-o. O astept

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!

Un comentariu

Din categoria Uncategorized