Fulgi

Ninge ca-n povestile copilariei. Fiecare fulg e un gand uitat. Privesc dansul lor lin, incercand sa-mi aduc aminte ce gand poarta fiecare. A trecut o mare parte a vietii mele, ducand cu ea tot ce am gandit, tot ce am ras si am insemnat eu de-a lungul timpului. Am adunat de-a lungul timpului multe regrete.

Regret ca nu am fost in stare sa-mi pastrez familia unita in copilarie.

Regret ca nu am reusit sa-i fac pe parintii mei sa ma iubeasca.

Regret ca nu i-am iubit suficient de mult, astfel incat sa ma intorc acasa.

Regret casa bunicilor mei. Regret dragostea lor cu umbra dulce de poveste.

Regret satul meu insorit si nisipul lui fierbinte din zilele de vara.

Regret… regret prima dragoste, pierduta iremediabil cand era abia imbobocita. Sa cunosti valoarea cuvantului „iremediabil” cand abia ai pasit peste pragul copilariei…. E cumplit.

Avea cei mai frumosi ochi verzi si parul rebel cu vartej in frunte. Avea zambetul cald si privirea scanteietoare. Si ma iubea. Cred ca l-am iubit inca de la gradinita, cand spunea oricui voia sa-l asculte ca el se va insura cu mine. Am crescut unul sub ochii celuilalt. Am facut teme impreuna, ne-am jucat, am ras si am plans la vorbele lui. Erau ierni frumoase, pe vremea aceea. Cu zapada si fulgi mari si pufosi ca cei din seara aceasta. Se intuneca inainte de a pleca noi de la scoala. Iar in vecini aveam caini rai. In fiecare seara ocolea din drumul catre casa ca sa ma lase pe mine in siguranta. Radeam mult pe vremea aceea. Intre timp am uitat… Radeam cand alunecam pe zapada, radeam can fulgii jucausi scapau pe sub fular si se topeau pe pielea fierbinte a gatului, radeam incercand sa prindem fulgii pe limba si ajungeam acasa imbujorata si fericita, cum rar mi-a fost dat dupa aceea sa fiu in viata. A fost cea mai frumoasa iarna a vietii mele trecute.

Nu stiu cand am ajuns sa povestesc cu „a fost”. Acum parca nici nu mai e vorba de mine… Sufletul inmugurit atunci, s-a dus sub o lespede rece de ciment, alaturi de trupul celui ce a fost pana atunci lumina ochilor mei. Doarme si acum in cimitirul care poate mai asteapta inca femeia matura si incercata de viata, sa aprinda o lumina tremuratoare la capatai. L-am cautat mult timp dupa… Multe zile si multe luni nu am putut fi de acord cu plecarea iremediabila, pe drumul fara intoarcere… Fiecare zi mi-o povesteam unei fotografii pe o cruce la capataiul lui. Speram ca ma asculta. Stiam ca-i este dor…

Inca mai sper ca „dincolo” sa mai fie ceva. Nu pot sa ma obisnuiesc cu gandul ca odata cu moartea vine si neantul. Suntem oameni, ne zbatem, iubim, uram, avem ambitii, muncim, radem, plangem pentru oarecare motive care ni se par la momentul respectiv esentiale. Si dintr-o data, intr-o secunda, totul se naruie. Raman toate in urma… Copii, iubit, animalutul care pana acum cateva momente inca iti lingea mana, floarea preferata, casa, necazurile, bucuriile… Cum poti sa lasi totul in urma si incepand cu acea secunda sa fii fir de praf in univers? Ca un fulg ce se topeste atingandu-ti fata…

Revad viata mea, privind fulgii ce se aseamana uimitor cu zilele ce s-au adunat si au format patura de ani ce-au trecut cu mine pana acum. Incerc sa-mi recuperez gandurile prinse in fulgii usori si gingasi. Realizez ca nu mai pot recupera nimic… Se topesc impreuna, ca si cum nu ar fi existat vreodata… Ca fumul povestilor incepute cu „a fost odata”…

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

4 răspunsuri la „Fulgi

  1. pai nu, cu absurdul nu tebuie sa te obisnuiesti fiindca el nu exitsa decat in mintea oamenilor, universul are alte legi

    Apreciază

  2. Uneori ai impresia că-i desluşeşti o parte din taine, numai că, abia atunci afli cât de neştiutor eşti. Omul e o fiinţă limitată şi fragilă. Un biet atom neînsemnat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s