Şi am trecut pe lângă tine cu dragostea de mână…

A trecut atâta vreme…
Am crezut că suntem predestinaţi, că atunci când Dumnezeu a creat femeia, m-a modelat din coasta ta. Azi nu mai ştiu dacă eu te-am ispitit cu mărul interzis, sau şarpele ne-a păcălit pe amândoi.

Am obosit de viaţă, de ani, de multe câte am trecut. As vrea sa pot dormi. Să mă trezesc în viaţa următoare proaspătă şi încrezătoare, să regăsesc în somn puterea de a te căuta, de a te găsi şi de a te iubi din nou.

De câte secole te iubesc, de când mă răneşti? Cum să scap de şarpele care te ispiteşte în continuare cu gura altei femei, cu ochii ei, cu corpul ei? Nu înţelegi că ea e bucăţica altui început primordial? Cum să omor şarpele?

Din grădina Edenului te pierd şi te regăsesc în fiecare timp acelaşi, te încolăcesc la fel, te simt la fel, te iubesc… te pierd. De câte începuturi e nevoie ca drama să nu se mai repete obsesiv până la ultimul act?

Nu vezi că am tulburat oceanul, că am plâns norii? Nu vezi valurile sufletului meu izbindu-se înalt de tărm, nu simţi că am cutremurat pământul? Lacrimile mele nu-ţi scaldă obrazul la fiecare ploaie? Cum de nu-mi vezi zbuciumul?

Viaţa viitoare o să-mi iau liber. Voi lipsi la premiera dramei noastre dintotdeauna şi voi obliga scenaristul să schimbe ceva. Să cadă cortina peste un alt final, peste alţi protagonişti. Să joace altcineva rolul meu în aceeaşi dramă.

Doamne, ne-ai alungat din Rai şi nu ne-ai dat nici un răspuns. Ne-ai lăsat doar iluzii. Iluzia că suntem iubiţi, iluzia că putem avea aripi, neputinţa de a zbura, neşansa unei iubiri complete. Egoismul cui îi aparţine?

Şi am trecut pe lângă tine cu dragostea de mână. Nu m-ai văzut, te orbea strălucirea altor ochi înflăcăraţi.

Vineri, 30 Iulie 2010, 16:57

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Scrisorile iubirii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s