Prajitura cu fructe

A venit in sfarsit si sezonul fructelor!!

Am de mult in gand sa fac o prajitura cu caise, insa abia alaltaieri, ca tot a fost sarbatoare, am reusit. A iesit extrem de buna si de parfumata.

Hai sa va sun si voua reteta

– 5 oua mari

– o cana cu zahar(o cana mare, de lapte-presupun ca are 330 g)

– o cana si 3/4  de faina- masurata cu acelasi recipient ca si zaharul

– 5 linguri de lapte

– 5 linguri de ulei

– zahar vanilat

– 300 gr cirese

– 1/2 kg de caise

– 3 linguri de gris

– un plic de praf de copt

– zahar pudra vanilat pentru pudrat prajitura

2 linguri de faina si 2 de ulei pentru tapetat tava

Intr-un bol incapator se pun ouale intregi-fara coaja, sa nu intelegeti gresit- cu zaharul si se freaca pana compozitia devine o spuma groasa si se deschide la culoare. Eu folosesc mixerul, dar se poate freca si cu telul, numai ca e un picut mai greu si mai indelungat procesul.

Cand compozitia s-a albit si nu mai este lichida, se adauga pe rand cele 5 linguri de lapte si cele 5 de ulei, amestecand continuu. Nu este voie sa va opriti din frecat, pentru ca exista riscul sa se lase compozitia . Se bate in continuare pana se incorporeaza toate ingredientele. Se adauga zaharul vanilat si praful de copt , fara sa ne oprin din amestecat. Multe gospodine amesteca praful de copt cu faina. Eu prefer sa il pun inainte, pentru ca am senzatia ca se incorporeaza mai bine. Puteti sa-l puneti cand credeti de cuviinta.

Cand toate ingredientele sunt omogenizate, se adauga faina cernuta si se amesteca rasturnandu-se de sus in jos, pana se incorporeaza si ea. O sa rezulte o compozitie usoara, care curge- aproximativ ca cea pentru checuri.

Se tapeteaza o tava cu ulei si faina. Puteti folosi hartie de copt, e mai usor de scos din tava si nici nu se parleste prajitura pe fundul tavii daca aveti un cuptor nu prea performant, asa cum am eu.

Se toarna compozitia in tava, se uniformizeaza iar deasupra se pun aproximativ uniform intai ciresele pe care le-am desfacut in prealabil si le-am scos samburii. Deasupra se presara grisul si se adauga caisele desfacute in doua, cu miezul in sus. In fiecare caus de caisa, se presara zahar pudra vanilat si se adauga la cuptorul incalzit aproximativ 40 de minute, la foc mic initial, apoi la foc potrivit. Acum e greu sa va spun cat sa tineti prajitura in cuptorul dumneavoastra, pentru ca nu toate cuptoarele coc la fel. Al meu parleste foarte tare orice indraznesc sa-i bag in gura, asa ca trebuie sa dau focul mic totdeauna si sa prelungesc timpul de coacere al preparatelor.E bine ca 20 de minute sa nu deschideti cuptorul, apoi puteti intoarce tava, daca cuptorul nu coace uniform. Se incearca cu scobitoarea, atunci cand ea iese curata din compozitie, prajitura este coapta. Daca s-a rumenit deasupra si in interior este inca moale, puteti s-o acoperiti cu o hartie de copt si s-o mai  lasati la foc mic, pana este bine coapta.

Se scoate din cuptor si se pudreaza cu zahar pudra vanilat.

Noi nu am rezistat si am taiat-o dupa o jumatate de ora, chiar daca ardea inca cand am pus-o pe farfurie. Este mult mai buna rece, insa. Fructele isi lasa siropul si partea de jos se insiropeaza singura.

Sper sa vaplaca atat cat ne place noua.

Pofta buna

 

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s