Povară

Am recitit posturile vechi şi am realizat de ce, pentru un timp te-am părăsit, blogule. Am adunat în tine doar durere. Atât de multă durere cât nu mai puteam suporta. Mi-am dorit s-o las în urmă şi să pot merge mai departe cu fericire. Să nu o mai simt, să ţi-o las pe toată ţie.

Din păcate pentru mine doar m-am amăgit, aşa cum mă tot amăgesc de o viaţă. De fapt viaţa mea este toată durere. Durere peste durere, aşezată acolo cu temeinicie de-a lungul timpului, adunată de peste tot, a mea, a altora, a tuturor. Nu pot trăi fără ea, cu ea mi-e greu, aşa că o să îţi mai dau ţie din când în când câte o porţie sănătoasă. Să mă pot descărca pentru a reuşi să adun în continuare.

Sper să mă suporţi tu, tăcut şi să mă ajuţi să pot merge mai departe. Altfel nu o să reuşesc. Sunt foarte mulţi ani de când nu mai pot trăi în cotidian, cu griji mărunte, cu probleme insignifiante, ca orice om normal. Eu trăiesc anormal, acumulând gânduri, probleme care uneori nu-mi aparţin, frustrări pe care alţii nu le primesc, adâncă, întunecată, încrâncenată.

Resimt durerea lumii şi trăiesc cu regretul că nu o pot schimba în fericire. Aş vrea să fiu un înger. Să-mi crească aripi care să mă ducă în faţa Mântuitorului şi în genunchi să mă pot ruga să ridice povara de pe umerii mei, să nu mai văd doar suferinţă, urât şi nedreptate în jurul meu.

Suportă-mă astfel blogule şi du mai departe toate gândurile ce ţi le încredinţez. Atunci când nu voi mai putea gândi, să-mi aduci aminte că am existat, am trăit şi am încercat să iau asupra mea tot chinul lumii. Să-mi aduci aminte când voi uita, că nu am trăit chiar degeaba.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s