Vise

Câti oameni s-or trezi ca mine, mai obosiţi decât s-au culcat? De ce oare trebuie să duc o viaţă obositoare ziua şi intensă noaptea în somn?. Adorm şi visul mă poartă în lumi fantastice, cu oameni demult plecati în alta lume, în locuri necunoscute, cu primejdii nebănuite. Visez des scări. Mai mari, mai mici, dar toate primejdioase. Intâmplări care nu s-ar petrece niciodată in realitate. Oameni, animale, gheaţă, ninsoare şi ape tulburi. Şi visez în culori. Ceea ce trebuie să recunostem că este imposibil de vreme ce toţi specialiştii afirmă sus şi tare că oamenii visează alb negru.

Eu visez o lume colorată, chiar dacă uneori e înspăimântătoare.

Azinoapte am visat că trebuia să plec de acasă, şi-mi pregăteam copiii pentru absenţa mea. Ca la un moment dat să realizez că nu pot pleca, pentru că urma să cunun şi trebuia să-mi vină finii cu alai. Făcusem nişte prăjituri pe care fiu-meu în dorinţa de a-mi face un bine, dându-mi şi mie pe drum le-a facut praf, în fine, recunosc, eram mai mult nepregătită decât pregătită pentru evenimentul ăsta. Şi peste toate, ca să fie tacâmul complet, apare în vis soacrî-mea, dând ordine şi Jiul care se gândise să intre puţin în casa mea, tulbure şi plin de gunoaie. Nu a ajuns decât pe scară putin, suficient însă cât să depună o mâzgă verde alunecoasă, care te dădea cu picioarele în sus, imediat ce încercai să pui piciorul pe treapta respectivă. Apa era plină de vegetatie, de frunze moarte si mă chinuiam din răsputeri măcar s-o curăţ, dacă tot o am la scară. Mi se părea de bun simţ să nu primesc musafirii cu apa de la intrare murdară. Musafirii au venit prea repede, mulţi, gălăgioşi şi plini de chef, dornici să intre peste tot. Nu prea ştiu ce-am făcut cu ei… doar că la un moment dat m-am întors şi oamenii încinseseră un chef cu mese puse, mâncare din belsug, pui prăjiti şi tot felul de bunătăţi. De unde le luaseră era un mister pentru mine, care nu lăsasem acasă decât nişte prăjituri amărâte. Erau veseli, se distrau şi mi s-a facut şi mie o foame ciudată, în care erau amestecate teama de a mânca din carne (constientă fiind că asta în vis e de rău) şi pofta inerentă produsă de imaginea şi mirosul apetisante. Între toate astea, eram ţi la birou şi suna telefonul. Am răspuns şi Marius întreaba oficial dacă sunt eu, după care îmi dă să vorbesc cu nevastă-sa. Ce rahat mai e si asta? M-am trezit nelamurită, nu ştiu dacă am mâncat sau nu, dacă m-am distrat sau nu, dacă am mai cununat sau nu. Nu ştiu nici măcar în ce casă pe malul Jiului eram pentru că, oricât de aproape aş fi locuit cândva de Jiu, niciodată nu mi-a batut în poartă.

Zi şi tu dacă după o asemenea noapte mai poţi spune că te-ai odihnit şi esti apt să începi o zi de muncă de la capăt? Ei, uite că eu trebuie să fiu aptă azi, mă aşteaptă încă un teanc imens de hârtii pe birou pe care trebuie să le lucrez până deseară. Ar trebui să termin azi, dar eu ştiu…. greu de crezut că o să reuşesc.

Şi colac peste pupăză, azi 5 octombrie, Kara mea împlineşte 1 an. Ceea ce înseamnă în ani câineşti, cam vârsta adolescenţei. Ţi-am povestit de Kara? Nu? O s-o fac azi, ca tot e ziua ei.Imagine

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s