Cum e si lumea …

Cum e şi lumea asta… Îţi place un om, te îndrăgosteşti, îi pui sufletul în palmă şi ajunge să lovească cu el de pereţi. Ştii cum este mentalitatea de slugă? Îţi spun eu, că eu o am, potrivit omului drag. Înseamnă să recunoşti meritele celorlalţi şi defectele tale. Cel cu mentalitate de slugă se uită totdeauna pe el, pentru binele celorlalţi. Nu, nu asta este întelesul pe care îl au vorbele pe care le-am primit eu.

E dureros să stai ani întregi lângă un om a cărui putere de întelegere nu cuprinde şi felul tău de a fi. Oamenii sunt egoişti şi orgolioşi. Cei care nu deţin aceste calităţi sunt puţini şi sunt stigmatizaţi în primul rând de cei care au privilegiul să îi cunoască la un moment dat. E foarte greu să apreciezi un caracter pe care tu nu l-ai avut şi nu o sa-l ai niciodată. Poţi aprecia pe cei care îţi seamănă, sau sunt mai răi şi mai egoişti ca tine. Oamenii îi admiră pe cei care ştiu să-şi urmărească propriul interes. Îi admiră pe cei ce acumulează averi şi dacă pentru asta calcă pe cadavre ce mai contează? Îi apreciază pe cei care se gândesc doar la ei, fără să ştie că pe lume sunt sute de mii de oameni care suferă mult mai mult decât ei, şi cărora oricând le-ar face rău fără să regrete. Îi admiră pe cei care se cred atoateştiutori, şi au o spoială de instruire, doar pentru că ştiu să vorbească şi să mintă frumos. Un mincinos nu va aprecia niciodată adevărul. Va avea impresia că toţi ceilalţi mint, că asta este firea tuturor, dacă el este croit aşa. Aşa cum toţi hoţii se tem de hoţi, şi mincinoşii se tem de minciuni. Le e groază să nu cumva să fie minţiţi tocmai ei, cei care sunt maeştri în arta minciunii.

Sunt oameni care mint cum respiră şi nici măcar nu se mai obosesc să ţină minte pentru data viitoare ce au minţit azi. Vor spune cu nonşalanţă altă minciună cu titlu de adevăr. Şi se supără dacă le dibuieşti minciuna. Se supără şi când încerci să fii corect şi să spui adevărul totdeauna, aşa cum ai promis. Pentru că de cele mai multe ori adevărul doare. E crud, loveste dur, e urât. Nu merită atenţie. Oamenii nu îl vor. Vor să fie minţiţi, deşi te asigură că dacă îi minţi se supără. Să nu-i asculţi. Adevărul îi supără, nu minciuna. Fac orice ca să-l afle, ca apoi să te impingă afară şi să închidă uşa în urma ta, sub pretextul că ai avut nesimţirea să le ascunzi adevărul până în momentul acela. Şi ăsta e pretext fals. Revolta lor porneşte de fapt din imposibilitatea de a percepe şi a accepta realitatea. Preferă să trăiască în minciună, e mult mai dulce şi mai pufoasă şi nu sunt în stare niciodată să fie corecţi. Corectitudinea altora îi deranjează, le repugnă. Mai degrabă acceptă un ţigan needucat, bădăran şi fără maniere, decât să asculte un om bun spunând adevărul. Pentru ca oamenii buni nu trebuie să existe. Oamenii buni trebuie să fie doar în imaginaţia lor, aşa, nişte titani care trăiesc doar în legende şi către care doar ei, egoştii şi înguştii tind. Vor lovi totdeauna în cei care nu sunt ca ei. Vor lovi totdeauna în cei pe care nu reuşesc să-i înţeleagă cu mintea lor limitată. Nu poţi fi bun şi corect? Nu tu esti cu probleme! Nuuuuu… Nu există oameni buni şi corecţi, e o utopie, sigur cei care îţi ies în cale la o răscruce în viaţă pozează, se prefac, sunt de fapt de zece ori mai răi ca tine şi nu te merită.

Să nu încerci  să empatizezi cu ceilalţi. Asta nu îţi va aduce decât suferinţă şi durere. Durerea lor şi durerea provocată de ei, din egoism şi lipsă de înţelegere. Nimeni nu te va răni mai tare ca cel pe care îl sprijini şi în care ai încredere. Dacă peste toate ingredientele mai adaugi şi inima ta, eşti pierdut. Atunci ar trebui să existe un mijloc de pădure în care să te afunzi să scapi de toată lumea ce te înconjoară. Şi nici acolo măcar nu mai poţi trăi liniştit, până şi acolo te urmăresc gândurile şi răutatea semenilor. Pentru că unii nu se opresc niciodată. Te vor lovi până te vor îngropa şi nici atunci nu vor avea satisfacţia deplină pentru că nu te-au văzut totuşi ajuns direct în iad. Nu contează că ai trăit în iad alături de ei, aici, pe pământ. Cu cât faci mai mult bine, cu atât eşti lovit mai tare. Cu cât iubeşti mai mult, cu atât te va jigni mai rău. Pentru că îşi permite, pentru că îi permiţi, pentru că tu însuţi te vei judeca aspru, firea ta e astfel croită să nu-i judeci pe ceilalţi cu o măsură mai mare ca pe tine, dincontră. Să nu faci niciodată prostia să fii aşa, deoarece vei fi etichetat cu o mentalitate de slugă, dat afară şi va fi închisă uşa în urma ta. Te poţi consola doar cu gândul câ l-ai lăsat fericit pe călăul căruia i-ai dăruit tot de ai avut mai de preţ în viaţă şi în mâinile căruia ţi-ai pus soarta. Slabă consolare, când în suflet e crivăt şi frigul îţi pătrunde până în cele mai mici celule în trup, în creier. Nu mai găseşti nici un adăpost, nu mai ai încredere să baţi la nici o uşa, de teamă să nu cumva să păţeşti la fel. Şi ajungi să sfârşeşti la un colţ de stradă, într-o firidă îngheţată şi întunecoasă fără să te ştie nimeni, fără să te plângă nimeni. Tu, al nimănui, cu sufletul împărţit tuturor.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s