Maica

– Fa maică, să ştii că eu şi când vă drăcui, vă dau dracu de drag, nu ca să vă blestem!

Asta era Maica. Mare şi bună ca pâinea caldă. Cu privirea un pic piezişă, cu faţa ca o lună plină  luminată de zâmbet totdeauna cu veşnicul chef de vorbă al oltencelor. O idolatrizam, copil fiind.

Era aprigă, neobosită şi ne făcea comentând toate poftele. Avea nepoţi preferaţi. Văru-meu Liviu era primul, eu urmam iar frate-meu, cu timiditatea si retinerea lui rămânea tot timpul ultimul. O simţea şi el şi rareori mergea cu plăcere la ei. Eu în schimb nu aş mai fi plecat de acolo. Mă simţeam extrem de bine în cămăruţele calde încărcate de carpete lucrate de mâna ei ce nu statea niciodată, unde aveam parte de bunătăţi pe care nu le aveam niciodată acasă. Nu am avut o copilărie uşoară şi la maica îmi găseam totdeauna refugiul.

Acolo mă simteam mai acasă ca acasă. Îmi plăcea să alerg desculţă  pe bătătură, să fac lucruri pe care acasă nu le făceam niciodată cu placere. Iubeam şi încă mai iubesc bătătura aceea. O parte din suflet mi-a ramas acolo, deşi nu mai e demult a mea.

Nu stăteau în casă. Îsi aranjaseră curat cămăruţele în care odinioară aveau grajdul. Pătulul pentru nutreţ era încă deschis deasupra. Comunismul a adus pentru ţăranul român şi lucruri bune, dar i-a rupt oarecum de rostul lor. În zona noastră puţini erau cei care îsi mai permiteau să ţină animale mari în curte. Ca sa ţii o vacă sau un cal trebuia muncă multă şi zbatere pentru hrană. Satul nu avea izlaz şi nici loturi personale pentru păşunat. Era un chin şi să ţii o capră. Aşa că, majoritatea s-au mutat cu crătiţi, oale, paturi în locul unde odinioară odihneau animalele şi şi-au lăsat casele cu „camerele bune” curate,  închise şi înfiorator de goale.

Maica creştea gâşte. Aveau marele avantaj că stăteau aproape de apa Jieţului şi păsările astea mari şi aparent greoaie creşteau pe apă aproape singure. Mă trezeam vara în fiecare dimineaţă la ora 5 să apuc să duc eu gâştele la Jiu. Zilele în care nu reuşeam să mă trezesc la timp erau zile pierdute. Iubeam bobocii ăia cu zâmbet în cioc şi gâştele protectoare şi sâsâitoare care sâsâiau şi ciupeau pe oricine încerca să se apropie de ei,  ca nişte parinti iubitori. Îmi plăcea să le văd bucuria şi să le aud ţipetele când se apropiau de apă, cum alergau nerăbdătoare să facă prima baie de dimineaţă în apa limpede precum cristalul. Pe vremea aceea apa era încă limpede, cu bancuri întregi de puiet de peşte, cu mormoloci şi scoici, cu raci ascunşi pe sub maluri. Aş da orice pentru a mă reîntoarce în anii copilăriei, să pot merge cu minciogul la prins peşte, sau cu ligheanul de rufe la spălat vara. Şi dacă nu avea maica nimic de spălat, tot adunam câte ceva să fug la Jiu să spăl. 🙂

Când mă întorceam acasă maica avea deja mămăliga pe foc şi peştele în tigaie. Când nu avea ce să ne mai gătească, amesteca repede nişte mălai în tigaie cu câteva ouă şi cu mămăligă rece şi mâncam până crăpau burţile pe noi.

O ajutam la scuturat si dereticat casa, nu pentru ca ar fi solicitat vreodata ajutorul meu, ci pentru ca-mi placea sa umblu cu lucrurile ei.  Scuturam, maturam, impatuream. Avea stergare de bumbac tesute in casa si fete de masa cusute de mana, carpete cu texte moralizatoare pe pereti si o carpeta colorata de lana, tesuta in razboi, cu niste cai stilizati cu cozile in vant. Ma fascinau. Nu-mi dadeam seama cum putea lucra atat de multe lucruri de avea si casa plina si trimitea printr-o nepoata la vanzare la sarbi. Cu acul si ata pe etamina, canafas si mai stiu eu ce material si-a imbracat toata casa. De la ea am invatat sa cos si sa fac dantela, sa crosetez si sa tricotez. Mama nu a avut niciodata rabdare sa ma invete, nu a avut rabdare nici macar sa lucreze ea.  In dupa-amiezile de vara ne asezam pe cate un pled sub bolta umbroasa, rezemate de casa, cu cate ceva de lucru in mana, mai veneau cateva vecine si acolo, la spus povesti si barfa casnica am petrecut cele mai frumoase clipe ale copilariei mele.

Fa, la cat esti tu de a dracu, cand te vei marita o sa te certi intruna cu soacra-ta! Mai potoleste-te si asculta de ai batrani maica, daca vrei sa-ti fie bine!

Eheeiii.. Cat de increzatoare si atotstiutoare e copilaria cand crezi ca tot ce zboara se mananca! La o anumita varsta ai impresia ca detii cheia de la portile cerului. Ca doar tu si numai tu esti detinatorul adevarului si toti ceilalti au ce invata de la tine. In fapt nu stii nimic si trebuie sa te impiedici de multe ori ca sa ajungi sa intelegi adevaratul sens al vorbelor ei de atunci.

Prima rochie tricotata, Maica mi-a facut-o. Eram atat de mandra de ea, atat de frumos si curat era lucrata ca si acum, dupa 30 de ani este la fel de frumoasa si nealterata de trecerea timpului. M-am rugat de mama luni intregi sa-mi cumpere si mie melana sa-mi faca maica rochie. Eram atat de incantata de rochia roz a colegei mele de banca, in momentul in care a aparut moda rochiilor tricotate, incat maica, auzindu-ma povestind despre ea, mi-a zis ” Adu-o fa, ca ti-o fac eu, daca ma-ta nu e in stare. Ti-o face maica, doar sa ceri rochia fetei s-o am de model si sa-i zici ma-tii sa-ti cumpere melana.” Mi-a cumparat mama pana la urma ata. Nu la fel de frumoasa ca a colegei mele, mai terna, din cea mai ieftina, dar a fost buna si aia. Mi-a scos Maica rochia cam intr-o luna. Am fost atat de mandra de ea, cum nici nu va puteti inchipui. Era de doua ori mai frumoasa si mai bine lucrata ca originalul. Am purtat-o cu drag pana nu a mai intrat pe mine si o tin si acum in sifonier, la loc de cinste.

Nu am fost un copil rasfatat, dincontra as putea spune. Aveam strictul necesar. Nu eram imbracata dar nici nu tremuram prea tare, aveam de manca, aveam caldura in casa, eram ingrijita cand eram bolnava… Cum spunea mama la un momendat „nu m-a dat cu ochii pe foc”. Cand aveam vreo 12 ai erau la moda puloverele lungi prinse cu cordon in talie. Tare mult mi-am dorit si eu un astfel de pulover dar nici nu putea fi vorba de cumparat asa ceva. Prea scump sa dea ai mei atatia bani pentru mine. Atunci mi-a facut mama, la insistentele mele si ale Maicai un pulover de lana merinos, alb, care sa imite cat de cat pe cele din comert. Nu a iesit cine stie ce. Era prea scurt, avea manecile prea stramte, dar era al meu si-mi placea. Cand m-a vazut cu el Maica mi-a zis „Fi-t-ar ma-ta a dracu, nici macar atat nu a facut cum trebuie. Asta nici nu intra bine pe tine.” Ce-mi pasa…era al meu. Doua ierni a tinut loc de suba. Palton nu am avut pana in clasa a 9-a, cand tot Maica a fost cea care a pus piciorul in prag si a zis „Costica, fata a crescut mare, ii trebuie palton. Nu se mai poate duce la scoala cu flanelul ala scurt pe ea. Sambata mergem sa-i cumparam. Sa te uiti maica in magazin, sa ne spui cat costa.” La noi sambata era zi de targ si Taicu venea mai de fiecare data la targ. In sambata aceea a venit si Maica cu el, special sa-mi cumpere mie palton. Mi-au luat un palton frumos, o culoare care acum ar fi la moda, un caramiziu-mustar. Lung, croit in sase clini pe bie, gros si calduros. Primul palton din viata mea. Au dat 950 de lei pe el! Erau bani pe vremea aceea… dupa cativa ani, cand m-am angajat, atat aveam eu salariul pe luna, ca stagiar.  L-am purtat pana dupa ce m-am maritat si atunci am renuntat cu inima indoita la el, pentru ca socrilor mei nu le placea, trebuia sa port cojoc din blana de oaie, ca toti taranii instariti pe atunci. Paltonul meu era saracacios si destul de ponosit dupa patru ani de purtare.

Apriga femeie maica, desi greutatea nu o lasa uneori nici sa respire cum trebuie. Astmul si inima slabita intr-un corpt supraponderal i-au si adus sfarsitul mult prea devreme.

– Costica, taie lemne, se stinge focul!

Taicu se imbraca si iesea sa taie lemne. Se intorcea cu miros proaspat de ger in haine si cu un brat imens de lemne pe care le lasa la gura sobei. Se dezbraca, se intindea la loc in pat si cum inchidea ochii incepea din nou sa sforaie. Noi radeam de meteahna asta a lui si nu reuseam sa intelegem sub nici o forma cum poate dormi asa cand doar ce s-a trezit.

– Iar adormisi, Costica? Auzi ca zbiara capra aia, du-te si da-i apa. Se imbraca si se ducea taicul. Se intorcea, adormea la loc.

– Dormi, Costica? Mai lasa-l dracu de somn, ca o sa dormi destul cand oi muri! Du-te si mai pune fan in iesle. Du-te si da pa pasari…Du-te si-nchide gainile… Vezi de inchide gastele… Se ducea bietul Taicu de fiecare data fara sa comenteze nimic. Se trezea, se imbraca, iesea afara in frig se intorcea si adormea la loc imediat ce se punea in pat.

– Ai dormit Costica si la telejurnal. Ce mai faci la noapte?

– Pe dracu fac! Dorm ca nu m-ai lasat un minut toata ziua!

Noi radeam pe infundate in pat, cu capul sub plapuma, sa nu se supere Taicu.

-Se umfla si pasatul in voi, fi-re-ti ai dracu! Hai la culcare ca acu se face dimineata!

S-a dus intr-o amiaza de vara, simplu si usor, asa cum a trait. A facut infarct cand s-a dus in gradina dupa rosii. Eu am aflat dupa cateva luni, cand s-a dat de gol frate-meu. Stateam pe vremea aceea la tara la socrii cu copiii si nu au vrut sa-mi spuna ca sa nu ma supar-cica. Nu au vrut sa-mi spuna de moartea fiintei care mi-a incalzit toata copilaria cu felul ei deschis si direct de a fi, care m-a invatat aproape tot ce stiu si mai ales sa fiu om bun si drept in viata. Am plans mult atunci, m-a durut atat de tare, ca nu mai aveam aer sa respir. Nu mi-au inteles durerea nici ai mei parinti, nici frate-meu. Ce mare lucru era? Eu imi pierdusem copilaria odata cu ea. Fara sa aflu macar la timp. Si acum regret ca nu i-am fost alaturi pe ultimul drum. Voi regreta toata viata si imi va fi vesnic dor de ea. Forta ei si modul direct in care aborda orice subiect imi dadea putere.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s