Sfarsit de an

M-am gandit mult daca sa pastrez aceasta imagine sau nu. M-a impresionat insa prea tare, oricum nu as putea s-o uit multa vreme.

Decembrie, 31 anul Domnului 2012. Ca o pseudo-gospodina ce sunt, scuturam, ca nu cumva sa-mi prinda noul an casa murdara. De parca noul an ar veni in inspectie, nu s-ar instala oricum confortabil pentru fix 365 de zile de la 1 ianuarie incepand. Scutur pe geam, zic si de undeva de pe alee se aud cateva acorduri razlete de acordeon. „Alti colindatori, gandesc. Astia au acordeon, poate nu fac atat zgomot”. Am fost stresata de sarbatorile astea, pentru ca am un catel (mai maricel si mai nervos) care nu suporta zgomotele puternice. Uitandu-ma eu sa vad cine vine cu acordeonul in brate, aud un copil strigand : ” Doamna, doamna! imi dati si mie ceva de mancare?” M-am uitat in jur. Pe alee, un pusti de vreo 6-7 anisori, murdar si prost ingrijit se uita la mine si si-a repetat cererea. ” Imi dati va rog si mie ceva de mancare?” Mi-a luat ceva timp sa reactionez. Il priveam si nu-mi venea sa cred ca mie mi se adreseaza. Intre timp a aparut si restul familiei. Tiganul cu acordeonul, tiganca langa el- tineri, blazati, amarati, ducand de mana al doilea puradel, ceva mai mic. Nici nu au ridicat ochii la mine. L-au apostrofat pe ala micul si au trecut cu privirile in pamant mai departe. In acest timp, pustiul cu cererea se uita cu speranta la mine. I-am facut semn sa se apropie ca-i dau. S-a dus la scara si pentru ca eu am intarziat ceva, cautand sa-i tai si sa-i impachetez niste prajiturele, o jumatate de cozonac si ceva care sa le potoleasca cat de cat foamea, a inceput sa strige din nou. I-a fost teama ca l-am pacalit. I-am strigat sa astepte. Intre timp au mai venit vecini, au intrat in scara, el saracutul, nu a indraznit sa se departeze de locul unde stia ca-l vad. Nu a indraznit sa intre in scara si nimeni nu l-a invitat s-o faca. Pana sa pregatesc eu micutul pachet, au trecut tiganii inapoi si l-au luat la rost. Pentru ce mai asteapta, hai odata. „Pai doamna mi-a zis sa stau, ca-mi da de mancare.” „Care doamna? nu vezi ca esti prost?” Doamna nu se mai vedea, normal. M-am uitat pe geam. A ramas in urma descumpanit, privind dupa ai lui care se departau, neindraznind insa sa plece fara sa primeasca bucatica de mancare promisa. Am renuntat sa mai scot oale din frigider sa-i dau ceva mai mult, de teama sa nu plece amarat. Am mai adaugat cateva prajituri si doua mere si am coborat repede sa-i dau plasuta. Nu va inchipuiti cata bucurie era in ochisorii lui, pe fata lui murdara. Cele mai frumoase urari de anul nou de la copilul asta le-am primit. Isi invatase lectia foarte bine, a spus totul dintr-o rasuflare. De departe, nevenindu-i sa creada, tiganca a strigat ” Bodeaproste, doamna!!!”

Uneori ma surprind eu intrebandu-ma unde mi-a disparut zambetul si cheful de glume. Cand ma uit insa in jur, parca nu mai simt decat greutate in suflet. Pana unde va ajunge nepasarea noastra?

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s