Lumi paralele

M-am născut cu sentimentul că aparţin altei dimensiuni. De când am făcut ochi mintea mea cuprinsă încă între două lumi, nu putea pricepe ce caut în acea casă. Nu era propriu-zis o casă si eu cred ca am început să conştientizez ce e în jurul meu pe la cinci luni. Mult timp doar am privit si judecat tot ceea ce se întâmpla în jurul meu, ca şi cum nu aş fi fost decât un simplu spectator la un spectacol de duzină. Mă fascina faptul că eram purtată în braţe şi laptele cald de la sânul mamei. Cred ca dacă ar fi stiut cu ce răceală o judec, mama nu mi-ar mai fi dat să sug până la doi ani. Am purtat în mine ani mulţi primele amintiri din viaţa curentă în paralel cu cele din viaţa de dinainte de viaţă. Ştiu, ceea ce-ţi povestesc acum poate părea neverosimil, dar acesta este adevărul. Cu timpul amintirile s-au estompat şi am pierdut acea senzaţie acută de deja-vue pe care am dus-o cu mine până după anii adolescenţei.

Păstrez încă în minte imensele porţi verzi ale curţii moşilor mei ce ne găzduiau în acea perioadă. Moşii, oameni gospodari, aveam de toate în curtea lor. Animale, păsări, pătul plin cu bucate, fâneţe. Parinţii mei… doi oameni tineri şi derutaţi, mult prea singuri si cu mult prea multe nevoi. Mi-a luat mult să accept că sunt legată pe viaţă de ei şi cred ca felul în care s-au purtat mi-a confirmat bănuielile. Purtam în suflet o revoltă. Revolta omului nevoit să se despartă de o viaţă pe care o iubea, în care se simţea bine, pentru a renaşte în alt timp, alături de oameni pe care în mod normal nu i-ar fi remarcat, sortit unei existenţe diametral opuse celei pe care i-o incheiase brusc moartea. Cămăruţa mică si sărăcăcioasă în care eram nevoiţi să ne ducem traiul nu mi-o aduc decât vag aminte. Îmi aduc aminte carul cu boi si pe moşul tânăr şi în putere pe lângă ei. Îl respectam pentru că întruchipa ţăranul pălmaş din curtea mea de odinioară. Parcă il cunoşteam. Şi totuşi nu puteam suporta sentimentul de rudă săracă şi tolerată pe care mi-l întreţineau. Sentimentul ăsta nu l-am pierdut niciodată, până i-am condus pe ultimul drum.

Părinţii mei, doi tineri derutaţi, săraci şi singuri. Mult prea singuri. Mă uimeau cu veşnicele discuţii de seară. De unde să mai strângă bani, cum să-i împartă, ce să cumpere şi ce să facă pentru nuntă. Ce le trebuia nuntă? Şi mai ales ce nevoie aveam eu de botez? De ce nu aveau de niciunele şi cine erau totuşi aceşti oameni nevoiţi să trăiască mai greu de când venisem eu pe lume? Nu eu i-am ales şi eram hotărâtă să le-o spun cu prima ocazie în care m-aş fi putut face înţeleasă! Nu poţi aduce copii pe lume ca apoi să te plângi că îţi este greu.  E dovadă de inconştenţă. Faptul că se iubeau şi eram făcută din dragoste, nu conta în acel moment. Sufletul meu era încă legat de o lume din care fusese smuls cu de-a sila.

Cred că aveam vreo şase luni în toamna în care au reuşit, în sfârşit să facă nuntă. Şi lăutarii în curte erau primul lucru cu care eram cu adevărat familiarizată. Ei, da, aşa mai veneau de acasă! Hai fraţilor să chefuim, că nu ştim mâine ce-o mai fi. Judecând cu mintea de acum îmi dau seama că nu prea fusesem un suflet dus la biserica în viaţa anterioară. Mai degrabă la cârciumă şi petreceri. Cred că din toată perioada aia, ziua aceea a fost singura care a contat. Mă lega oarecum de fosta mea existenţă pe care o regretam atât de mult.

Agitaţia din curte, lumea multă şi pestriţă, chiotele, râsetele, mesele întinse… totul îmi era cunoscut şi pe plac. Totul se derula cu repeziciune şi aproape fără veste m-am trezit din braţe în braţe fără să realizez cine erau persoanele care mă purtau. Mă întrebam pe unde este fiinţa căreia trebuia să-i spun „mama”. La un momendat a dispărut şi parcă totuşi nu-mi găseam locul fără ea. A reapărut radioasă în rochia ei lungă, albă, cu voal şi beteală lungă la ureche. Arăta ciudat şi frumos în acelaşi timp. Nu o văzusem niciodată purtând pe faţă lumina aceea ce o făcea cu adevărat frumoasă şi nu am văzut-o până atunci niciodată îmbrăcată atât frumos! Tare mândră eram de ea şi mă uitam de sus la toţi ceilalţi. Mult timp de aici înainte, când eram nevoită să privesc cum se degradează sub ochii mei, imaginea aceea de mireasă îmbujorată şi intimidată, mi-a menţinut-o  respectată şi frumoasă în suflet.

M-am despărţit cu greu de ea şi singurul lucru care m-a alinat în braţele moaşei a fost faptul că tata a poruncit lăutarilor să meargă cu noi. Aşa mai veneau de acasă! Da, asta e viaţă! Cu lăutarii după tine, să întărâţi câinii satului şi să scoţi lumea pe la porţi. Asta îmi aduceam aminte şi-mi era extrem de plăcut.

Nu cred că am plâns în ziua aceea în afară de momentul în care popa s-a ambiţionat să mă scufunde în cazanul cu apă rece. L-am înjurat cât am putut atunci cu mirosul lui de tămâie si slujba lui cântată pe nas. Păi de asta venisem eu cu lăutarii după mine de acasă? După o asemenea experienţă, toată bucuria s-a topit. În drum spre casă parcă toată vraja s-a destrămat. Bucuria mi-a fost umbrită de nervii pe care mi-i făcusem în biserică şi toate râsetele şi glumele ce se învârteau nu făceau decât să-mi accentueze starea de surescitare. Auziţi si voi, cine ajunsesem EU să râdă nişte ţărănci de mine!! Pai să fi fost eu la vremea mea, le-aş fi altoit de nu ar mai fi îndrăznit să ridice capul din pământ. Ce caut aici?

Momentul întoarcerii acasă, braţele mamei şi sânul cu lapte dulce sunt ultimele amintiri ale acelei zile de pomină. Urmează o perioadă neagră, din care nu-mi aduc aminte nimic, apoi amintiri legate de noua noastră casă, tot o cameră cu chirie la alte neamuri de-ale tatei, de data aceasta însă mult mai mare şi mai spaţioasă. Parcă se aşternuse cât de cât liniştea şi o oarecare bunăstare în noua noastră casă. Poate şi Doda, fata aproape adolescentă a unchilor mei, era cea care dădea un farmec aparte acelei locaţii. Aveam pe cineva care ma idolatriza şi mă răsfăţa, ori acesta era un sentiment familiar.

Scrie un comentariu

Din categoria trecut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s