Mustul

Soarele poleieşte blând curtea cu boltă de vie. Strugurii, graşi, au prins culoare rubinie, frunzele au prins rugină şi se aştern covor în fiecare dimineaţă devreme. Din grădina de peste drum roua se ridică în abur cald şi o pace de început de veac stă aşternută peste toată suflarea. Departe, în apa Jiului se aud gâştele cum se strigă şi împrăştie apa, în curte un cocoş îşi fâlfâie aripile şi răspunde mândru unei găini ce cotcodăceste fericită că s-a eliberat de ou. Din curtea vecină behăie un miel întârziat.

Sub bolta joasă cu struguri e agitaţie. Maica calcă apăsat scuturându-şi şoldurile massive sub fusta de finet, grăbindu-se să mestece mămăliga, lângă ea Dădica Eta întoarce nişte peşti ce se rpăjesc molcom în tigaia aşezată pe pirostriile joase din vatră, bărbaţii îşi fac de lucru pe afară cu un ceaun imens cu apă fierbinte cu care încearcă să cureţe o putină abia scoasă din beci. Alături stă o albie mare şi albă, proaspăt curăţată de păienjenii adunaţi în timpul anului, găleţi de diferite mărimi sunt la îndemână, saci de plastic aşteaptă cuminţi pe un spătar de scaun.

Gâgâlicea cu ochi mari doar ce a făcut ochi şi şi-a iţit căpşorul la fereastră, după perdea. Nasul abureşte sticla ferestrei şi limba se plimbă umedă pe buze, în timp ce ochii privesc miraţi agitaţia de afară. Nimeni nu o bagă încă în seamă. Dădica e la vatră, Maica mestecă în mămăligă aşezată pe un scăunel cu trei picioare prea îngust pentru şoldurile ei mari şi ţine ceaunul cu tălpile adunate ca palmele pentru rugăciune, Taicu nu se vede pe bătătură iar Neniţu nu ştiu ce caută azi acasă cu tot cu tractor. Curat lucru nu este, de sunt cuprinşi toţi ca de o febră. Până la urmă se dă singurică jos din pat şi iese aşa, desculţă şi dezbrăcată să afle ce se întâmplă. În toată agitaţia nimeni nu o observă. E liberă ca pasărea cerului, deocamdată.

– Neniţule, mă iei şi pe mine în tlactol?

– Ptiu, să nu-ţi fie de deochi, l-ai speriat pe Neniţu! Hai că te iau, după ce te îmbraci şi te încalţi. Vrei să răceşti? Treci la loc în casă! Etăăă, vezi că s-a trezit fata, du-te şi îmbrac-o.

– Of, nu putea să mai aştepte şi ea nu pic? Hai că mă duc acu’, să scot peştele ăsta!

– Hai că se face târziu!

În câteva minute pitica e îmbrăcată, încălţată, spălată pe ochişori şi mânuţe, gata să descopere lumea. Neniţu o ridică repede deasupra capului, cât s-o audă râzând graseeiat şi o aşează pe scaunul masiv şi tare al tractorului.

Acum priveşte lumea de sus şi parcă îi vine ameţeală. Stă nemişcată, să nu cumva să se răstoarne matahala cu ea, aşa cum are intenţia. Al naibilui tractor, crezi că stă nemişcat şi când colo, el se unduieşte de zici că e om beat.

– Ce e aia Neniţule?

– O putină, scumpo!

– Şi la ce e bună putina?

– Să punem strugurii în ea, să facem mustul.

Aha, acum s-a prins. Fac must şi ceva cu struguri.

– Neniţule, dal cum facem must?

– Lasă draga neniţului că o să vezi tu. Culegem strugurii, îi punem în putină, îi zdrobim şi iese mustul.

– Nicule, las-o pe aia mică şi hai că e gata masa. Dă-o jos că nu trebuie să stea ea cocoţată în tractor!

– Hai cu neniţu jos. Trebuie să mâncăm apoi să aduc apă să spălăm putina.

– Da te întolci lepede?

– Mă întorc.

Gâgâlicea coboară şi începe să exploreze bătătura care arată parcă altfel acum, cu putină în mijloc. Maica mai aruncă o găleată de apă pe albia de lemn, Seamănă cu cea în care o îmbăiază pe ea în fiecare seară.

– Ce faci, Maică? Îi faci baie?

– Dă Maică…. îi fac baie!

– Cui?

– Mustului!

Bun… a mai aflat ceva. Mustul face baie în albie. Trebuie să vină de departe, dacă vine atât murdar.

Se aşează toţi pe lângă masa îngustă pe care abureşte în mijloc o mămăligă aurie cât soarele ridicat pe cer, peştele aşteaptă cuminte în farfurie lângă o bucată albă de brânză de oaie şi o strachină cu salată de roşii aşteaptă cu lingurile cuminte aşezate în ea. Mănâncă în grabă, în linişte, de parcă cineva îi aşteaptă în picioare să termine masa. Se ridică grăbiţi cu toţii, Maica adună blidele, Dădica înfăşcă o găleată şi a dispare în vie. Fetiţa rămâne descumpănită în mijlocul bătăturii. S-ar duce după Dădica dar nu îndrăzneşte că în dimineaţa asta este fioroasă. Stă cu Taicu, care bate cu un ciocan în cercurile mari de fier care strâng putina de burtă.

– Ce faci, Taicule?

– Îi strânge taicu cercurile.

– Dal de ce? Nu o doare?

– Nu o doare, taicule! Strâng cercurile să nu curgă mustul printre doage.

Hm… Acum mustul curge, dar mai devreme Maica voia să-i facă baie. E ceva ce nu înţelege aici.

– Taicule, cum e mustul?

– Cum să fie, Taicule? Dulce!

Ha! Înseamnă ca o să se înţeleagă foarte bine, pentru că ei îi plac mult chestiile dulci!

S-a întors şi Neniţu cu apă între timp. Tractorul încă e cald şi apa curge printre obloanele remorcii. Nu poate sta în butoaie, dacă se hurducă pe toate hârtoapele. S-a făcut noroi la poartă. O să joace un pic cu picioarele în el. Şi aşa nu are nimic de făcut.

_ Mamăăă, scoate-o pe boţana aia din baltă, s-a făcut ca o purcea! Vocea Dădicăi e ca un tunet. Cum o aude, găgălia fuge în curte, la adăpost.

– Vino încoace să te spăl, nazdrăvano! Stai cuminte că nu am timp de tine azi!

Proaspăt spălată pe picioare şi frecată pe obraji şi mânuţe, cu o felie mare de pâine unsă cu magiun în mână stă cuminte pe scăunel şi priveşte la agitaţia din curte. Toţi au intrat în vie. Neniţu începe să iasă deja cu strugurii înghesuiţi în saci de plastic. Bieţii de ei. Erau aşa frumoşi în vie… ce-or fi având cu ei? Îi răstoarnă în putină şi pleacă înapoi. Maica se învârte pe la bucatărie. Miroase a ciorbă de gâscă.

– Maică, vleau şi eu ciolbă!

– Da când ai flămânzit? Nu e gata ciorba, aşteaptă să se facă!

– Dal mi-e foame!

– Ţi-e foame, ţi-e foame! Doar ce ţi-am dat să mănânci! Parcă eşti Miţa! Numai pe aia o lăsam să fiarbă oala pe foc şi mânca carnea înainte de a fierbe de ne trezeam la masă că nu mai am ce pune în farfurie!

– Înseamnă că şi ei îi ela tale foame, nu-I aşa Maică?

– Îi era, maică! Tot timpul îi era, de ziceai că niciodată nu-I dădeam să mănânce, aşa se băteau turcii la gura ei!

– Tulcii? De ce?

– Ce puiule,  ce de ce?

– De ce se băteau? Nu elau cuminţi?

– Offf, că sucită eşti, înnebuneşti omul de cap! Taci şi stai cuminte acolo, că am treabă!

Nu prea-I vine să stea cuminte pe scaun. Se ridică şi dă o tură prin bătătură pe la găini. Puişorii piuie şi aleargă speriaţi în toate părţile, dând din aripioarele lor mici.

– Maicăăăă! Gâştele unde sunt?

– La baltă, unde să fie!?

– Ce fac acolo, la baltă?

– Stau în apă, se scaldă şi mănâncă peşte!

– Da nu aveam peşte şi acasă? De ce tlebuia să plece?

Neniţu tot cară saci de struguri şi-i aruncă în putină. Îi deşartă acolo şi  pleacă înapoi în vie. După un timp se întoarce cu alt sac. Acum a ieşit şi Dădica din vie, şi Taicu. Dădica se strecoară în bucătarie lângă Maica iar Taicu şi cu Neniţu se apucă să zdrobească strugurii din putină. Au nişte pari mari, mari de tot şi cu ei lovesc pe rând în struguri.

– Alată-mi şi mie, Neniţule!

– Vino să te iau în braţe! Uite, vezi cum apare mustul?

– Cum?

– Vezi sucul ăla roşu? Ăla e mustul!

– Şi cum îl speli?

Nu-i mai răspunde Neniţu. Râde, o pune jos şi începe din nou să lovească ritmic  strugurii din putină. Când obosesc se opresc şi fac o pauză, ştergându-şi fruntea cu dosul palmei. Maica îi cheamă pe toţi la masă. Neniţu şi-a luat pitica în braţe şiîntre două înghiţituri îi dă şi ei câte o lingură de ciorbă cu pâine.O răsfaţă. Nu tot timpul stă Neniţu cu ea la masă. Şi azi nu vrea la Dădica.

– Las-o, Eto! O ţin eu azi, că e cuminte.

Îi vine să scoată limba la Dădica. Na, că nu toată lumea face ce zice ea!

După masă, Taicu dă drumul la must în albie. Aha, pentru asta era albia, nu pentru spălat! Maica habar nu are!

– Vino să-ţi dea Taicu must!

Se apropie uşurel si duce la gură cana cu lichidul sângeriu şi înspumat. E duuulce!!! Maaamă, ce bun e!

– Mai vleau, Taicule!

– Nu acum, ţi-ajunge! O să te ia burta. Îţi dă Taicu mai târziu.

Pe marginea albiei încep să se adune zeci de viespi atrase de dulceaţa irezistibila a sucului de struguri. Sunt din ce în ce mai multe şi dacă continuă aşa, o să rămână fata fără must!!

– Şu, şu!! E mustul meu!

Le loveşte cu băţul şi încearcă să le gonească fără succes.

– Taiculeee!!! Astea îmi beau tot mustul!!

– Lasă-le Taicule că te înţeapă! Stai linistită, că nu-l beau ele pe tot!

– Dal e mustul meu! Plecaţi, na, plecaţi, e mustul meu!

– Fa nebuno, fi-ţ-ar fundul al naibi, pleacă de acolo că te înţeapă viespiile şi te umfli de mori! Pleacă naibilui de acolo că vin şi te bat!

– Dal e mustul meu! Lasă că le gonesc eu!

_ Fa, te înţeapă, nu auzi! Mă omoară mă-ta daca ţi se întâmplă ceva!

– Nu înţeapă! Le bat eu!! E mustul meu, nu tlebuie să-l bea ele!

Mare minune, nu o înţeapă nici o viespe. Nu-şi pun ele mintea cu un copil de doi ani şi-un pic. Dar nici nu pleacă de pe albia de must. Dulceaţa lui e irezistibilă pentru tot roiul. Nu reuşeşte deloc să le gonească şi de nervi începe să plângă.

– Nu plânge Neniţule! De ce plângi?

– Îmi beau astea tot mustul!

– Nu-l beau, ca are grijă Neniţu. Du-te tu cu Maica de te culcă, ca iţi păzeşte Neniţu mustul şi nu-l beau viespile.

– Plomiţi?

– Promit.

E linişte şi răcoare în casă. Ascunsă sub păturică, cu Maica bună şi caldă lângă ea, adoarme fericită. Se trezeşte târziu, îngrijorată. Dacă Neniţu nu a putut opri viespile? Se linişteşte însă cum iese afară. Toată lumea e veselă şi albia e tot plină de must dulce, roşu sângeriu şi spumos.

– Vezi că a avut Neniţu grijă? Hai să mai bei o gură de must!

Bea cu poftă dulceaţa aromată a strugurilor zdrobiţi ce-i lasă mustaţă caraghioasă deasupra buzelor. Toţi râd de mustaţa ei şi ea e fericită.

– Mai vleau, Neniţule!

– Mai vrei pe naiba! Nu-i mai da, Nicule! Vrei să facă pe ea la noapte?

– Mai lăsăm şi pe mâine, Neniţule! Dacă il bem pe tot azi, mâine ce mai bem?

Pitica oftează din tot sufletul. E bun, dacă nu-l beau nenorocitele alea de viespi până atunci. Le goneşte în continuare, în timp ce Neniţu cară găleţile pline în butoiul din beci. Măcar să le mai rămână şi pe mâine. Noaptea cade întunecată peste căsuţa de sub boltă şi toată lumea e fericită. Adoarme într-un târziu şi ea, în braţe la Taicu, lângă focul menit să gonească ţânţarii pe jarul căruia se frig usor câţiva porumbi de lapte.

 

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria jurnal, trecut

5 răspunsuri la „Mustul

  1. Pingback: Mustul | lucista

  2. Fain mai povestești! 🙂

    Apreciază

  3. Dan

    Ce pisici ne-am fi făcut dacă nu ne-ar fi binecuvântat bunul Dumnezeu cu o copliărie fără smartphone, tabletă, laptop sau iPod ? 🙄

    Apreciază

    • Ar fi fost trist, Dane.
      Ma tot gandesc si eu si-mi dau seama ce norocoasa am fost traind intr-o familie normala, fara tehnologia asta de acum. Cand vad copiii de acum si preocuparile lor mi-e groaza de viitor. Nu mi-as da copilaria pe nimic. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s