Singurătatea

Când îţi este dat să trăieşti singur nimeni nu poate intra în viaţa ta, oricât de mult ţi-ai dori asta şi oricât de multe compromisuri ai face. Poţi să fii cel mai bun om din lume, să fii încrezător sau să-ţi alegi cu grijă prietenii, tot singur vei rămâne.

Atunci când te naşti cu acest stigmat, cu el mori. Nu trebuie să încerci să-ţi doresti mai mult decât ai pentru că inevitabil vei fi rănit si vei suferi atât de mult de fiecare dată încât vei ajunge până la urmă să-ţi doreşti tu însuţi singurătatea. Să o vezi frumoasă şi bună, să-ţi fie cea mai bună prietenă.

Singurătatea nu te trădează niciodată. Nu te tratează de sus, nu te jigneşte fără motiv, nu te dispreţuieşte. Te primeşte în braţele ei reci şi tace cu tine până când te decizi să rupi tăcerea singur. Nu te contrazice, nu te face să te simţi în plus, nu te goneşte. E bună şi liniştită, te aşteaptă în prag în fiecare seară, îţi leagănă somnul în fiecare noapte.

E adevărat, nu-ţi face un ceai dacă ai nevoie, nu stă la taclale când îţi bei cafeaua, nu te încălzeşte noaptea în pat, nu te sărută de noapte bună…. dar nici nu cere nimic din toate astea. Nu vrea s-o consolezi, să-i mângâi orgoliul, să-i spui cât de bună este. Nu vrea să-i pui masa, să-i faci patul, să ai grijă să nu o contrazici. Nu se simte ofensată atunci când ai părere proprie despre anumite lucruri şi nici atunci când vrei să te odihneşti.

Nu cere nimic, decât sufletul tau. Inima ta plină de cicatrici care mai mari, care mai mici, mai fine sau mai grosolane în funcţie de cât de mult ai fost rănit de oamenii în care ai avut încredere. Doar atât. Şi nici măcar nu o face să te doară ci o acoperă cu suflarea ei îngheţată până amoarte orice durere.

Oricât de mult ţi-ai dori dragoste, căldură, un suflet cald lângă tine, nu-l vei găsi poate tocmai pentru că îl cauţi cu disperare. Totdeauna cel pe care îl vei alege, îl vei iubi şi-i vei dărui tot sufletul, toată suflarea şi toată mintea ta va alege pe altcineva. De obicei o persoană de la care nu cere nici pe departe toate sacrificiile pe care ţi le-a cerut ţie ca să-ţi rămână alături. O persoană care se va bucura de tot ceea ce tu ţi-ai dorit şi pentru care ai luptat ani din viaţă fără să facă nici cel mai mic efort. Care primeşte totul ca şi cum i s-ar cuveni. Şi poate că i se cuvine…

Aşa cum ţie ţi-e destinat să rămâi singur, altora le e destinat să fie fericiţi fără nici un efort. Doar pentru că există. Viaţa e nedreaptă de cele mai multe ori. Împarte fără discernământ ori prea mult, ori prea putin, fără să-i pese câţi oameni face să sufere. Prea multa suferinţă şi prea puţine bucurii. Prea multă singurătate şi prea puţină dragoste. Totdeauna inegal. Echilibrul ne aparţine. Poţi alege să-ţi plângi de milă şi să fii nefericit toată viaţa, sau să te accepţi aşa cum eşti şi să te bucuri de fiecare minut fără să iei în seamă întunericul din jur. Privighetorile cântă pentru cei ce au răbdare să le asculte în tăcere.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s