Si am trecut pe lângă tine…

Nici nu mai ştiu dacă nu cumva te-am cunoscut în altă viaţă. Am crezut că suntem predestinaţi, că atunci când Dumnezeu a creat femeia, m-a modelat din coasta ta. Nici nu mai ştiu dacă eu te-am ispitit cu mărul interzis, sau şarpele ne-a păcălit pe amândoi.

De câte vieţi repetăm această poveste? De câte secole te iubesc? De câte  mă răneşti? Nu ştiu cum să scap de şarpele care te ispiteşte în continuare cu gura altei femei, cu ochii alteia, cu corpul alteia. Nu realizezi că celelate sunt parte din alti bărbaţi, sunt bucăţica altui început primordial? Cum să omor şarpele?

Din grădina Edenului te pierd şi te regăsesc de fiecare dată acelaşi, te încolăcesc la fel, te simt la fel, te iubesc la fel. Te pierd. Te-am pierdut. Mai e necesar un alt început, dacă în toate drama se repetă până la ultimul act, fără corecturi, fără sufleori, cu fidelitate ?

Ce te-ar putea face să vezi zbuciumul meu? Nu vezi că am tulburat oceanul? Nu vezi că am plâns norii? Nu vezi valurile sufletului meu izbindu-se înalt de tărm? Nu simţi că am cutremurat pământul? Nu simţi lacrimile mele pe obraz la fiecare ploaie?

În zadar sunt toate.

O altă eternitate îmi va trebui să să renasc şi să refac din cenuşă pasărea Phoenix a dragostei noastre. Mai pot trăi însă  la fel? Câte iubiri trebuie să stingi să poţi păstra iubirea mea? În care din ele viforul suflării tale nu va mai stinge flacăra ei?

A mai trecut o viaţă.

Aş vrea ca viaţa viitoare să-mi iau liber. Să pot dormi. Să pot lipsi la premiera dramei noastre dintotdeauna. Să pot obliga scenaristul să schimbe ceva. Să cadă cortina peste un alt final, peste alţi protagonişti. Sau măcar să joace altcineva rolul meu în aceeaşi dramă.

Doamne, câte întrebări! Ne-ai alungat din Rai fără să ne răspunzi la ele. Ne-ai lăsat doar iluzii. Iluzia că suntem iubiţi, iluzia că putem avea aripi, neputinţa de a zbura, neşansa unei iubiri complete. Egoismul cui îi aparţine?

Şi am trecut pe lângă tine cu dragostea de mână. Nu ne-ai văzut, chiar dacă ţi-am făcut semne disperate amândouă. Nu ştiu dacă o sa mai trecem în altă dimensiune împreună. Am obosit, aripile ne sunt frânte, buzele arse, rănile prea multe şi prea adânci.

Vineri, 30 Iulie 2010, 16:57

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Scrisorile iubirii, Uncategorized

Un răspuns la „Si am trecut pe lângă tine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s