Zâmbetul de seară

Seară de luni rece cu vânt tăios, îngheţat. Plec de la serviciu, ca de obicei prea târziu. Ora 22,20 în staţia RATB neacoperită, pusă ca de obicei la intersecţia tuturor vânturilor. Nu ai unde te adăposti, vântul suflă rece din toate părţile, cu greu poţi respira şi simţi cum încet, încet, frigul îţi pătrunde până la os. În afară de noi (eu şi colega mea nocturnă) în staţie nu mai este decât un bătrânel zgribulit pe care l-am găsit acolo şi care se plimbă nervos pe trotuar sperând că astfel va aduce mai repede autobuzul.

Autobuzul refuză însă să apară în seara asta. De parcă l-ar fi plătit vântul să întârzie să putem îngheţa bine acolo. Să se distreze pe seama noastră. Trece un minut, trec două, cinci, zece, cinsprezece… Nu se zăreşte nimic. Oamenii trec grăbiţi în drumul lor târziu către casă, maşinile sunt din ce în ce mai rare şi autobuzul nu mai vine. Începem să ne enervăm şi noi. Bătrânul face deja spume şi îşi incearcă talentul la înjurat printre dinţi, usurel deocamdată, dar cu pas din ce în ce mai nervos. Cred că a măsurat trotuarul de zeci de ori până acum, îi cunoaşte fiecare pietricică. Iar autobuzul tot nu vine…

Exasperarea atinge limita de sus, până şi eu încep să înjur în gând RATB-ul cu toti cei care imi bagă mâna până la cot zilnic în buzunar pentru nişte servicii de tot rahatul. A trecut aproape o jumătate de oră. Mai vin câţiva călători întârziaţi şi zgribuliţi. În sfârşit apare şi autobuzul mult aşteptat şi dorit, uşurel de după colţ. Şoferul nu se grăbeşte, ca şi cum i-ar fi teamă să nu cumva să se dezmembreze pe stradă şi să o ia o roată la dreapta, una la stânga şi restul componentelor să nu se împrăştie de capul lor care încotro. E un tip între două vârste, cu înclinaţie serioasă  către cea de a treia, cu chelie şi ochelari cu funduri de borcan la ochi. Opreşte în staţie.

În faţa mea, bătrânul pe care l-am găsit tremurând deja  la venire nu mai are răbdare nici măcar să se deshidă uşa. Se plimbă repezit de la o usă la alta şi răbufneşte cu năduf : „fi-r-ai al dracului de boşorog!” Am uitat de frig şi de vântul tăios. Deasupra noastră a rămas doar hohotul iscat de năduful unui om în vârstă îngheţat într-o staţie RATB într-o seară cu vânt tăios de aprilie.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

2 răspunsuri la „Zâmbetul de seară

  1. Un fapt mărunt pe care-l descrii excepțional. Ai talent cu carul !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s