Început

555899_10200921220503292_1618765517_n Prima senzaţie pe care şi-o aduce aminte e cea de frig. Un frig pătrunzător ce muscă din pielea aflată până atunci la adăpost de orice sentiment neplăcut. Era cald şi bine la mămica. Dincolo de cămăruţa în care plutea se simteau fraţii lui, dacă întindea lăbuţa putea să-i simtă. Îl cam înghesuiau uneori, dar ştia să se răzbune şi el şi să-i împingă tare către ceilalţi. La sfârşit era înghesuială tare, trebuia să se intample ceva, altfel simţea că se sufocă. Acum nu se mai sufocă, dar e atât de frig….

Încearcă să întindă lăbuţa şi să caute cu ochi orbi trupul cald al mamei. Nu e însă niciunde. Intoarce capul speriat şi strigă cu toată puterea pe care i-o dă disperarea. A fost greu până a ieşit din strâmtoarea aia care îl sufoca. Nici nu a apucat să respire bine după aceea. E ud, limba mamei binefăcătoare nu se simte şi cade pe el ceva rece, umed şi furios. Îl doare locul unde e lovit şi nimeni nu aude. Ţipă din ce în ce mai tare, mai repede, mai mult. Totul în jur e ostil, nimic nu îi dă siguranţă. În dreapta unul din fraţii lui tipă mai tare ca el. Îşi strigă mama care nu vine de niciunde. Se mai aude încă un scâncet mai departe un pic şi încă un frăţior începe să tipe. Aşa băieţi. Hai să strigăm toţi, trebuie să ne audă.

Strigătul se înteţeşte pe mai multe voci firave şi ascuţite. Nici ei nu ştiau că au atâta putere. În jur se aud paşi grăbiţi, zgomote puternice, se simt mirosuri ameninţătoare. Ii e frică. Şimte organic frica ce îl face să strige şi mai tare după ajutor. Îşi simte fraţii la fel de înfricoşaţi, la fel de speriaţi şi nu reuşesc să se apropie să se încălzească măcar unul pe altul. Lăbuţele nu-l ascultă şi nici măcar nu se poate mişca. Nu l-a învăţat nimeni cum să le folosească. De unde putere în ele când sunt pe jumătate amorţite? Şi cine să-l înveţe când nu a avut ocazia nici să audă bine glasul mamei. Pe unde o fi? Cu ce-au greşit de au ajuns în lumea asta rece şi rea care îi biciuieşte continuu? O forţă ascunsă îl face să ţipe în continuare. Ascuţit, sfâşietor strigăt de ajutor. Oamenii trec grăbiţi şi preocupaţi pe lângă ei şi nici măcar nu întorc capul.

A trecut mult timp de când zac în ploaie. Începe să-şi piardă speranţa. Nu se mai aude cu el decât un frate. Ceilalţi gem uşor şi parcă sunt gata să abandoneze lupta.  Ei s-or fi încălzit, oare? Îl doare şi stomacul tare de tot. Ce-o fi senzatia asta sfâşietoare? Caută instinctiv cu năsucul laptele cald şi binefăcător. Nu găseşte nimic. A uitat că mama nu mai este. Nu a mai simţit căldura ei de când l-a dat afară din locul lui liniştit şi călduros. Vrea înapoi. „Maaaaamăăăă, vreau înapoi la tine, unde eşti?!?” Treziţi parcă de disperarea lui încep să strige şi frăţiorii. Parcă au mai prins speranţă sau foamea îi chinuieşte pe toţi la fel. Şi nu e nimeni să-i audă….

Nu ştie ce se întâmplă. A simţit o atingere caldă pe spate şi parcă ceva l-a ridicat  în văzduh. Nu mai simte pământul sub picioruţe. ” Lasă-mă, jos, ce faci?? Cine eşti?” Pănă să apuce să-şi strige teama se trezeşte într-un loc uscat, cu toţi frăţiorii lipiţi de el. Sunt toţi în simte după miros. Până şi golanul ăla mare care îl impingea cu laba tot timpul şi nu-l lăsa să respire.  Strigătul pe cinci voci micuţe dar puternice e parcă mai vioi. Locul în care au ajuns se mişcă şi îi ameţeşte. E parcă mai bine, nu îi mai loveşte umezeala aia continuă şi dureroasă. Poate ajung la mămica acum. O voce blândă parcă vorbeşte cu ei. El habar nu are ce este vocea aceea, dar transmite linişte. Îi e foame. O să ţipe în continuare, aşa măcar îşi amăgeşte stomacul.

A ajuns la căldură. În sfârşit, simte cum îl furnică ceva prin lăbute. „Lasă-mă în pace, nu-mi place să-mi faci aşa!” Ceva aspru şi uscat se freacă cu putere de pielea lui. „Doare, nu auzi!?”. Uf, gata! A scăpat. Abia are timp să respire şi se adună pe lângă el toţi ceilalţi. Se miros cu năsucuri umede şi ochişori orbi. Toţi mişcă. E parcă în rai. Se încălzesc unul de celălalt şi dacă nu i-ar chinui aşa foamea, ar fi ca la pieptul mamei. Pe unde o mai fi mama?

După un timp nesfârşit e bine. Stomăcelul s-a încălzit de la lăpticul acela cald, lăbuţele s-au mai liniştit, nu mai furnică aşa, frăţiorii au tăcut, ceva cald îi învăluie dulce pe toţi. E bine, poate aţipi un pic. Tare l-a obosit aventura asta de început prin lume. Doar mama nu este. A înlocuit-o o fată veselă cu mâini moi. A aflat ce sunt acelea „mâini”. Şi cele pe care le-a cunoscut acum sunt bune, nu ca primele, alea care i-au lăsat în ger.

Povestea e adevărată, ca şi puiuţii din poză. Una din prietenele mele i-a găsit aruncaţi pe o margine de trotuar, într-o seară ploioasă. Plângeau disperaţi, erau uzi şi trăgeau cordoanele ombilicale după ei. Acum s-au mai întremat. Sunt bine îngrijiţi, hrăniţi cu regularitate, spălaţi şi înconjuraţi de multă dragoste. Iau în greutate şi mai au foarte puţin până să deschidă ochii. Vor creşte frumos, cu dragoste şi sper din suflet să ajungă în familii în care să fie iubiţi, să nu mai cunoască niciodată teama şi nesiguranţa traiului în mijlocul străzii.

Ei fac parte din puţinele cazuri fericite. Cei mai mulţi puiuţi în situaţia lor nu supravieţuiesc. Agonizează zile în şir, plângând, suferind cumplit de frig şi foame până mor. Pentru că oameni fără suflet au considerat că nu au dreptul la viaţă. Oameni care se pretind a fi creştini şi care îşi arogă dreptul asupra vieţilor ce nu le aparţin, de parcă ar fi Dumnezeu. Oameni care au ajuns să arunce până şi pui de om la gunoi şi care apoi se plâng când se împiedică pe stradă de maidanezi şi cersetori.

Anunțuri

9 comentarii

Din categoria Poveşti de lângă noi

9 răspunsuri la „Început

  1. Impresionant!Dar mă munceşte o întrebare.
    Cum sunt hrăniţi?
    În genul acesta de preocupări, am avut numai decepţii.
    Nu au supravieţuit, cu toată îngrijirea dată.
    Oricum, postul este impresionant, prin transpunerea în condiţia respectivă.
    Mă gândesc la Buffon!
    Aprecieri, pe lânga un big like!
    Madi şi Onu

    Apreciază

    • Mulţumesc frumos 🙂
      Descopeririile astea ştiinţifice au făcut minuni. Există lapte special la cabinetele veterinare (farmaciile de profil) pentru puiutii de animal, aşa cum există şi pentru puiuţii de om. Îi hrăneşte cu biberonul din 3 in 3 ore ( şi noaptea) şi chiar iau in greutate, ceea ce înseamnă că sunt bine. Puiuţii de pisică sunt mai rezistenţi. Căţeii sunt mai pretenţioşi, dar şi pentru ei există metode de a-i creşte fără ajutorul mămicilor.
      Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund, eu sunt încă la birou.

      Apreciază

  2. Cu siguranţă există! Şi toate cele nouă vieţi ale lor 🙂

    Apreciază

  3. Eu ştiu…Nu cred că-şi bat prea tare capul cu astfel de lucruri.

    Apreciază

  4. Mai degrabă pe noi ar trebui să ne preocupe consecinţele faptelor noastre. Altfel s-ar putea ca în viaţa viitoare să renaştem în ploaie sub formă de pui de pisică abandonat. Pe când ele îşi trăiesc cele 9 vieţi în aceeaşi blană călduroasă, nu se ştie pe unde poartă Karma sufletul nostru în vederea purificării.

    Apreciază

  5. Drăguţ!
    Mă apuc de meditaţie!
    Pe bune!Poate, poate!
    Dau de ale Karmei, urme. 🙂
    Madi şi Onu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s