Cotidian

Nu sunt într-o pasă prea bună în ultimul timp. Traversez o perioadă grea, epuizantă, fără prea multe motive de bucurie.

A trecut mult timp de cand nu mi-am mai permis luxul să ies pur si simplu să privesc lumea, să-mi delectez privirea cu florile oferite cu generozitate la tot pasul de florărese ambulante, să mă bucur de soare. Drumurile mele sunt grăbite, din ce in ce mai scurte şi mai la obiect. Până la alimentara din colt, rapid până la piaţă, până la tramvai dimineaţa… Drumuri de oameni grăbiţi, prea ocupaţi şi prea obosiţi să mai poată privi în jur.

În dimineaţa aceasta am ieşit. Cu pretextul că am de făcut ceva cumpărături, am vrut să ies un pic din casă, să mă bucur de căldura asta ireala si timpurie şi de verdele crud al teilor şi castanilor din cartier. M-am oprit cum nu am făcut-o demult la chioşcul de pâine de la colţ de unde mai luam câteodată specialităţi cu care să mă răsfăţ. Am comandat, am plătit şi când m-am întors să plec ochii mi-au alunecat spre o bătrână. Se oprise un pic mai departe de ghişeu şi încerca să încropească bani de o pâine din monezi de 5 bani căutate cu o mână tremurândă în portofel. Nu-i ajungeau, se ghicea din tremurul mâinii şi freamătul buzelor ce încercau să ascundă tremurul bărbiei. I-am întins simplu o pâine din cele pe care le luasem. Fără prea multe cuvinte pentru că mi se opriseră undeva în gât după bariera lacrimilor ce-mi invadau ochii. ” Bogdeaproste, mamă! Să fie primit, să-ţi ajute Dumnezeu!” Cu durere şi recunoştinţă mi-a mulţumit printre lacrimile ce nu mai voiau să rămână ascunse.

Ochii mei în lacrimi nu au îndrăznit să mai privească în urmă. Un hohot îmi stătea în suflet si un urlet de durere şi neputinţă în creier. Am plecat pe stradă cu imaginea unei mâini tremurânde şi a unui glas înlăcrimat ce porniseră izvorul lacrimilor ce tot încerc să mi le stăvilesc de prea mult timp.  Pe bulevard era blocaj din cauza traficului infernal ce sufocă oraşul totdeauna înainte de sărbători. Oameni fericiţi, relaxaţi în maşini luxoase, femei elegante, fardate, ochelari fumurii. Prea mulţi ochelari fumurii şi prea multă durere în spatele acestei faţade de falsă bunăstare.

Imaginea unei bătrâne ce poate a muncit din greu la rândul ei şi a cărei demnitate mută mi-a strigat după ajutor într-o dimineaţă însorită de aprilie, m-a urmărit toată ziua, stăruind pe retina ochilor înotând în lacrimi.  Cât de mare e cu adevărat sărăcia în ţara asta? Câtă durere şi câte lacrimi amare se ascund în spatele demnităţii unor oameni ce nu au întins niciodată mână să ceară ceva de pomană? Cât de mulţi sunt adevăraţii nevoiaşi de lângă noi?

Ceva mai departe, la poarta unei biserici un ţigan burtos întindea mâna „dă-mi şi mie un leu cucoană, să-ti ajute Dumnezeu”. Ţiganca, obosită de atâta cerşit se lăsase pe vine lângă stâlpul porţii. Tinea strâns de o sacoşă plină şi îngâna aceeaşi litanie învăţată pe de rost. „dă şi mie un ban cucoană, să-ţi ajute Dumnezeu.”

 

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

3 răspunsuri la „Cotidian

  1. Nivelul se vede şi fără lentilă,
    Trecutul nu pare c-ar avea efect,
    Mă doare ideea că, supa din milă,
    Zadarnic se-mparte, prezentu-i defect.

    Apreciază

  2. Pingback: Săptămâna cu numărul 3. | Graffiti-uri pe pereţii unei gări

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s