Justiţie

Ieri România a explodat. A fost condamnat la închisoare cu executare Gigi Becali. Wow! Mai avem cu ce hrăni minţile însetate de ştiri de senzaţie încă mult timp de acum înainte. Dacă Adrian Năstase a ţinut capul de afiş câteva luni bune, vă daţi seama trei ani la Gigi Becali. Când vom duce lipsă de subiecte de senzatie, un drum până la Rahova va rezolva problema imediat.

Tot spaţiul media a luat foc. Se scriu articole peste articole, se comentează mult. Unii îl înjură, alţii îl compătimesc pentru că vezi Doamne e şi el om, are şi el o mamă bătrână şi copii minori. S-a descoperit în câteva ore că e om ca toţi oamenii. Mare minune! Susţinătorii lui Băsescu sunt în al nouă-lea cer. S-a făcut din nou dreptate! Justiţia a funcţionat a doua oară în 20 de ani!!!  Ne bucurăm de parcă de arestarea lui Becali ar depinde viitorul nostru. Îmi pare rău că dezamăgesc, dar nu, oameni buni, această condamnare nu ne va face să trăim nici mai bine nici mai prost.

E adevărat, au primit ani de închisoare şi cei cu care la un moment dat acest cioban ajuns miliardar a eludat statul. Şi care e avantajul nostru? Prejudiciul adus statului român – o  nimica toată pentru cei care au făcut avere în urma acelei tranzacţii dubioase. Vor executa o parte din pedeapsă, se vor purta exemplar şi vor fi eliberaţi înainte de termen pentru această bună purtare. Vor avea în închisoare condiţiile de acasă, că banul dictează totul în ţara asta şi doar o poartă cu zăbrele închisă noaptea le va aduce aminte că sunt privaţi de libertate. După aceea se vor întoarce la averile lor fabuloase cu fruntea sus, pretinzând că au fost nedreptăţiţi, victime politice chiar, după modelul mentorului tuturor puşcăriaşilor de acum înainte. Nu m-ar mira să nu pretindă daune şi chiar să le obţină după aceea. Pentru că (nu-i asa?)  trăim într-o societate democratică în care mai ales ei au drepturi. Vouă vi se pare că s-a făcut dreptate?

E de-a dreptul revoltător cum se judecă anumite cazuri la noi şi legile care ocrotesc averile clădite pe înşelătorii şi furt. Pentru că, de ce să ne dăm după deget, cam aşa s-a ridicat majoritatea miliardarilor nostri de azi mult huliţi şi invidiaţi. Câţi ani au trecut de la aceste „afaceri” în care statul a ieşit în pierdere? Cum a evoluat piaţa valutară de atunci? Care ar fi fost profitul încasat de statul român dacă în fruntea ministerului nu era un escroc atunci? Adevărata vină nu a lui Becali este. El a fost doar un cioban cu bani şi ambiţii de mărire, un biet dobitoc nebun ce a crezut că poate stăpâni lumea. Ca el sunt mulţi din locuitorii acestei ţări. Vinovat este cel care pus la vremea respectivă să păzească interesul nostru, om cu studii şi vastă experienţă în spate, a favorizat aceste tranzacţii. Oricine putea să se ducă şi să ceară ceea ce a cerut Becali. El e doar numele provizoriu al găinarului care a văzut o oportunitate acolo unde alţii mai fraieri încă nu au descoperit-o. Putea să se numească Ionescu, Popescu, sau mai stiu eu cum, nu contează. El a respectat până la urmă legea cererii şi ofertei. A făcut o ofertă pe care ex ministrul apărării de atunci cu toţi cei de care depindea această tranzacţie au acceptat-o bucuroşi. I-au vândut acestui oportunist un bun care nu le aparţinea. Ce înseamnă asta şi cu cât e pedepsită această faptă în codul nostru penal?

Lucrurile erau de fapt foarte simple. Într-o societate normală acest dosar nu ar fi trenat atâta timp prin diferite instanţe. Atunci când măgăria ar fi fost descoperită cei vinovaţi şi-ar fi pierdut imediat şi libertate şi avere făcută ilicit şi dreptul de a prolifera tot felul de injurii la adresa celor ce vezi Doamne i-au nedreptăţit. Într-o societate normală Becali ar fi înfundat puşcăria în momentul în care a înaintat oferta pentru că nimeni nu i-ar fi acceptat-o. Numai că la noi nu este o societate normală. Noi ne-am creat o societate a noastră numai bună de patentat, în care cel mai bine o duc cei care ştiu să vândă pielea ursului din pădure. Sau lucurile din curtea vecinului, că în definitiv  despre asta este vorba. O societate în care, de la primul preşedinte de după revoluţie şi guvernele pe care le-a numit până la actualul preşedintele şi guvernul de azi ne-au vândut bucată cu bucată tot ce ne aparţinea.

În timp ce o instanţă pronunţa sentinţa care l-a trimis pe Becali după gratii, o alta, superioară, trimitea spre rejudecate un dosar în care sentinţa anterioară însuma nu mai puţin de 40 de ani de închisoare. Un dosar gros, care a umblat la fel ca şi cel despre care vorbim din instanţa în instanţă, a tot adunat probe, a dovedit fără putinţă de tăgadă că inculpaţii sunt mai mult decât vinovaţi de toate capetele de acuzare aduse. Curtea superioară a găsit de cuviinţă că acei oameni merită lăsaţi să-şi vadă de treburi liniştiţi în continuare şi că dosarul poate să ia de la capăt drumul încâlcit a labirintului instanţelor româneşti.Asta deoarece trebuie să existe o lege a compensaţiei, nu-i aşa? Nu putem să oferim ţugulanului tot circul deodată, îl dăm cu linguriţa. Nu de alta, dar dacă scandalurile se vor termina prea repede, vor ajunge flămânzii să ceară judecarea altor cazuri mult mai grave. Vor ajunge să ceară să plătească toţi cei care ne-au vândut bucată cu bucată cu preţ de fier vechi toată ţara.

Trăim într-o ţară plină de „becali”. Şi nu numai la noi trăiesc aceşti „afacerişti”- aşa cum plastic i-a denumit presa postdecembristă, ţepari ca el sunt peste tot în lume. De când există omenirea au existat şi cei care au visat să obţină mult fără să dea nimic în schimb. Trist este că noi avem în funcţiile cheie oameni coruptibili. Oameni fără conştiinţă care şi-ar vinde până şi părinţii dacă asta le-ar aduce lor personal vreun avantaj. Aceasta e adevărata bubă a societăţii româneşti. Atâta timp cât lupii vor rămâne paznici la oi, turma se va împuţina văzând cu ochii, indiferent câte hiene vor fi condamnate pe parcurs.

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

3 răspunsuri la „Justiţie

  1. sunt total de acord cu tine. E culmea să vezi cum infractorii cu dosare penale sunt încă votați deputați, senatori… e culmea cum deplângem pe cei care ne-au jefuit țara… e culmea cum încă funcționează manipularea comunistă… !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s