Ziua drapelului naţional

5201343 mediafax foto adriana neagoe-13364

Ziua de 26 iunie a fost decretată zi a drapelului naţional în 1998. A fost făcută astfel dreptate, drapelul tării fiind în sfârşit cinstit cum se cuvine şi de naţiunea asta.

Puţini ştiu probabil că până la 1834 Tările Române nu au avut dreptul să arboreze un drapel propriu, fiind de-a lungul timpului sub stăpânirea uneia sau alteia dintre marile puteri ale lumii. În 1834 domnitorul Ţării Româneşti Alexandru Ghica Vodă, a obţinut acceptul otomanilor de a pune steag românesc pe corăbii şi de asemenea oştirea să aibă steag cu însemne naţionale. Steagul corăbiilor avea două culori, iar cel al armatei 3, cu un vultur la mijloc. Potrivit mărturiilor vremii, pe 29 iulie 1839 steagul românesc a fluturat pentru prima dată pe Vârful Pleşuva. Drapelul naţional este însă mult mai vechi decât data recunoaşterii sale oficiale.

De atunci până acum, toate momentele importante ale istoriei neamului acestuia atât de încercat de soartă au fost sărbătorite sub drapelul naţional. Paşoptiştii l-au adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei, odată cu abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, la data de 26 iunie 1848. De aceea în 1998 s-a hotărât ca această zi să rămână marcată în istoria României noi ca zi a Drapelului Naţional. Constituţia României, cea care este încă în vigoare – cu toate lacunele sale, stabileşte că drapelul tricolor, alături de stemă şi imn sunt simbolurile marcante ale acestei tări. Ziua ar trebui marcată cum se cuvine prin arborarea steagului pe toate instituţiile de stat, prin manifestări evocatoare şi culturale. Pretutindeni în lume, naţiunile îşi cinstesc astfel drapelul sub care au luptat şi au murit pentru libertate soldaţii tării.

Stau într-un bloc locuit în mare de foste cadre militare. Nu a existat până anul acesta nici o sărbătoare naţională care să nu fie marcată de arborarea steagului tricolor la scară. Anul acesta steagul lipseşte pentru că s-a trezit un dobitoc de prim ministru să spună ca această zi trebuie să fie zi de doliul naţional, nu prilej de sărbătoare.  Toată lumea s-a conformat, nimeni neîndrăznind să comenteze, pentru că mămăliga asta naţională nu explodează niciodată de bună voie. Capul plecat, mama lui de cap prost!

O să fac notă discordantă şi o să spun public ce am de spus, poate învaţă şi idioţii noştri de guvernanţi puţină istorie. Domnule Ponta, poate că la şcolile pe care le-ai urmat dumneata istoria naţională a fost materie opţională şi ţi-a fost lene să dai pe la cursuri. Poate că erau puse la ore nepotrivite sau profesorul era prea inflexibil şi avea pretenţia să înveţi pe bune, nu să copiezi după alţii. Învaţă totuşi măcar acum că nu-ţi poţi ascunde greşelile grosolane, indolenţa şi nepăsarea în spatele unei zile de doliu naţional. Să îţi baţi joc de steagul pentru apărarea căruia au murit mii de oameni până azi, ca tu să ai ocazia să rânjeşti prosteşte de pe înaltul scaun de prim ministru nu arată decât dispreţ faţă de oamenii care te-au urcat acolo unde eşti. Te comparai cândva cu Titulescu? Află ca OMUL acela se răsuceşte în mormânt acum, când vede cu ce paiaţă i-a jucat soarta renghiuri.

Toată compasiunea pentru rudele celor ce au pierit în accidentul din Muntenegru. Îmi pare rău şi nu vă pot alina durerea, deşi realizez cât de grea pierdere aţi suferit cu toţii. Nu neg că dispariţia atâtor suflete o dată ar trebui marcată cumva ca astfel de evenimente să nu se mai producă. Mă îndoiesc sincer, insă, că pe voi vă încălzeşte cu ceva decretarea acestei zile ca zi de doliu naţional. Cred că mai degrabă aţi dori să se afle şi să fie pedepsiţi cei ce se fac vinovaţi de această tragedie, cei care acordă licenţe de transport şi fac legi care pot fi uşor încălcate doar din dorinţa de a face bani mulţi în timp scurt. Ar fi de preferat să se schimbe ceva în sistem şi o zi de doliu naţional, fie ea şi de ziua drapelului, nu va face niciodată asta. Nu va schimba legi, mentalităţi şi nici nu vă va aduce morţii dragi înapoi.

Ruşine, domnule ministru al armatei! Ruşine pentru lipsa de coloană vertebrală, pentru că nu aţi avut suficient bun simţ să vă opuneţi măcar verbal blasfemiilor pronunţate de primul ministru, care doar îşi ascunde incompetenţa. Incompetenţa lui este şi a voastră, a tuturor celor care ar fi trebuit să luaţi atitudine şi aţi tăcut. În această zi, doliul naţional s-a lăsat pe sufletele ostaşilor români căzuţi la datorie apărând drapelul pentru a vă lăsa vouă acum dreptul să vă bateţi joc de el şi de noi. Ruşine popor român pentru laşitatea de care dai dovadă!

Anunțuri

12 comentarii

Din categoria Cotidian

12 răspunsuri la „Ziua drapelului naţional

  1. Mă plec în fața vorbelor tale!
    Și aș mai adăuga ceva: nu cumva se ține doliu național pentru drapelul nostru? Acel drapel prea des plecat în fața străinilor? Mai ales în ultimii ani?

    Apreciază

    • Ma revolta situatia asta. Mai anul trecut o dobitoaca la un post de televiziune il calca in picioare, alti tampiti sustineau sus si tare ca e o carpa, ce atata respect pentru o carpa acum vine insusi premierul tarii sa-mi spuna mie ca ziua drapelului nu e motiv de sarbatoare si un nimeni de sef de stat majos inclina capul si nu zice nimic. Am ajuns mai rau ca tarile africane subdezvoltate. La aia macar nu ai nici o pretentie, nu au vazut in viata lor decat jungla.

      Apreciază

      • Drapel sau stindard am avut de când suntem trăitori pe acest pământ! În fața lui să ne plecăm capul, căci în fața lui au căzut armate de inamici, armate de imperii! Mă voi mândri mereu cu steagul țării mele!
        Ceilalți, care nu-l iubesc, n-au decât să meargă pe alte plaiuri, unde n-au nevoie de stindard!!!

        Apreciază

  2. Stupidă idee cea de a declara tocmai azi doliu naţional. Cine-o fi propus-o. De ce a aprobat-o?

    Apreciază

    • Ponta a tinut neaparat ca azi si nu alta data sa fie decretat doliu national. Pentru ca dimineata au apucat sa-i aduca in tara si vezi Doamne, astfel s-a disculpat de dezinteresul aratat accidentului pana duminica seara.

      Apreciază

  3. Apăi pe tema asta dacă mă stârnesc, nu mai tac o săptămână …
    Așa că am să vorbesc puțin pe lângă subiect, dat totuși în legătură cu acesta. 😆
    Prin concurs ( a se reține, da ? , prin concurs), am ocupat o importantă funcție de conducere puțin înainte de a împlini 26 de anișori. Am fost schimbat ulterior, fără vreun alt concurs, ci pentru că s-a schimbat puterea și noii veniți au considerat că e cazul să-și pună ei oamenii pe funcții. La vremea respectivă eram absolut convins că mă descurc și că fac bine ceea ce fac. Ce-i drept, prea mari tâmpenii n-am făcut. Doar că, datorită vârstei, mi se cam impuneau tot felul de decizii „de sus”, cam fără drept de veto deși funcția mi l-ar fi permis. Ulterior, dând filmul înapoi, am realizat că mi-a lipsit clar experiența dată de vârstă. Poți fi deșteptul-deștepților, vor fi întotdeauna situații în care nu vei ști cum să procedezi tocmai fiindcă nu te-ai mai întâlnit niciodată cu problema. De aceea, aș propune sincer o lege prin care și în Parlament, și în Guvern să nu poată accede persoane care nu au împlinit minim 50 de ani. Eu nu am vârsta asta, dar mă aștept să-mi sară în cap alții care, tineri fiind, să mă contrazică. Le spun doar atât : cei aflați în funcții de conducere în jurul vârstei de 30 de ani, fie sunt marionetele cuiva, fie vor sfârși prost, gafând așa cum o tot face Ponta de mai bine de-un an încoace.

    Apreciază

    • Da, ai mare dreptate. Ce m-a revoltat totusi pe mine si mai tare este ca ministrul apararii a tacut si a aprobat, seful statului major la fel, de presedinte nici nu mai vorbesc, ca el are oricum alte interese. Sa fii seful statului major si sa accepti o astfel de injosire fara sa scoti un sunet, e mai mult decat rusinos. Asa incepusera si in iarna de ziua nationala, sa faca ei economie tocmai atunci cand trebuia marcat cum se cuvine evenimentul. Ii ierti o data si crezi ca se vor indrepta, cand vezi inca ca se repeta greseala, deja e clar rea vointa din partea lor si acei oameni nu-si merita functiile!

      Apreciază

  4. marianzidaru

    Reblogged this on EARTH CHANGE MZ and commented:
    ZIUA DRAPELULUI NATIONAL – 26 IUNIE

    Apreciază

  5. Intamplarea asta dovedeste cat valoreaza falsele traditii inventate din ratiuni politice meschine. Drapelul republican de la 1848 era doar drapelul Tarii Romanesti. Iar data era 14 iunie (pe stil vechi). Si nici drapelul nu era acelasi, avea benzile orizontale (cel cu benzi verticale are marele defect ca a fost adoptat in timpul monarhiei constitutionale, la 26 martie 1867!). Da, vreau sa sarbatoresc adevaratele simboluri nationale:
    Drapelul – la 26 martie
    Constitutia – la 1 iulie (nu 8 decembrie!)
    Independenta – pe 10 Mai
    Nihil sine Deo!

    Apreciază

    • De acord cu dumneavoastra, domnule Ghenea! Sunt total de acord! Vedeti dumneavoastra, va mai curge probabil multa apa pe Dunare pana parvenitii astia ne vor lasa sa ne intoarcem la vechile simboluri nationale. Aici este alta tema de discutie si eu voi reveni asupra ei.
      Trebuie insa sarbatorite, indiferent la ce data e in momentul de fata sarbatoarea. Nu poti sa-ti bati joc de drapelul national in halul acesta, chiar daca data sarbatoririi este aleasa gresit.
      Ca am trecut pe alt calendar intre timp si 14 a devenit 26, ca drapelul era in momentul acela altul, macar din bun simt sa fi fost respectata cum se cuvine ziua pe care tot ei au decretat-o ca Ziua Drapelului National! Nici macar asta nu se intampla si e strigator la cer.

      Apreciază

      • Cine sa sarbatoreasca? Cei care au propus data si le era capul numai la meschinarii? Cei carora li s-a propus ca „sarbatorire” cate un discurs de presedinte si un drapel in fata Cercului Militar National (casa a unei armate injosite, ale carei steaguri de lupta – cele adevarate, care chiar au fost in lupte! – zac in depozite, in cazul cel mai fericit)? Pe minciuna nu se poate cladi nimic. Daca vreti sa sarbatorim, 1 iulie e aproape. Sa scoatem drapelele tricolore – albastru,galben, rosu – asa cum au fost ele instituite (pentru prima data pentru statul numit Romania) de Constitutia din 1866. Sa publicam pe bloguri, fiecare, cate un articol din acea Constitutie. Sa ne adunam cate doi , cate trei, cate saptezeci si trei si sa cantam cantecele adevarate ale tricolorului: Pe-al nostru steag, Trei culori, La arme!

        Apreciază

        • Ok, o sa postez si eu un articol din Constitutia de atunci si o sa cer revenirea la vechile simboluri. As vrea si ca noua constitutie sa-mi dea dreptul sa-mi aleg noua forma de guvernamant, astfel incat monarhia sa nu mai fie scoasa in afara legii. In definitiv daca facem ceva, sa facem lucrurile pana la capat. Astia sunt urmasii comunistilor nu vor fi de acord in veci cu simbolurile instituite de monarhie.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s