Gelozie

„GELOZÍE ~i f. 1) Trăire sufletească chinuitoare și obsedantă, provenită din faptul sau presupunerea că ființa iubită nu este credincioasă. 2) Sentiment de nemulțumire egoistă, provocat de situația, succesele cuiva; invidie; pizmă.” Cam aceasta ar fi definiţia din DEX. Slăbuţ, dacă luăm în calcul întâmplări care mai de care mai crude puse pe seama geloziei de-a lungul timpului. gelozie

Unde începe dragostea şi unde gelozia? Chiar au loc una lângă cealaltă, sau începutul geloziei arată sfârşitul dragostei?

Suntem oameni, ne naştem sub semnul dragostei. Primul sentiment întâlnit la venirea noastră pe lume e dragostea maternă. Suntem înconjuraţi de dragoste din partea părinţilor, bunicilor, a tuturor celor din jur. Ar trebui să învăţăm cum trebuie să iubim, nu? Atunci, când se produce ruptura şi tot ce am simţit şi învăţat încă din primele clipe de viaţă dispare în negura uitării?

Creştem şi începem să dobândim sentimentul posesiunii. Avem hainele noastre, jucăriile noastre, până şi mama e doar mama noastră. Şi dragostea se amestecă cu posesiunea. Totul devine „al meu”, fără drept de apel. Cred că întreţinerea acestui sentiment de posesiune deformează în individ percepţia asupra iubirii. Suntem invidioşi pe toţi cei ce intră în contact cu obiectul dragostei noastre. Pe tată sau fraţi pentru că ne ating mama, pe ceilalţi copii pentru că pun mâna pe jucăriile noastre. Ne apărăm proprietatea cu furie şi ură. Ură dusă în cele mai multe cazuri până la extrem. Aşa dispare dragostea. De teamă ca obiectul obsesiei noastre să nu devină proprietatea altcuiva, preferăm să-l distrugem, ca nimeni să nu-l mai aibă, fără să ne gândim că în acest mod nu-l mai avem nici noi. Paradoxal, după o dragoste atât de egoistă, care lasă impresia că nu putem trăi fără cel ce constituia viaţa noastră până acum, încercăm un sentiment de uşurare şi bucurie după distrugere. Viaţa noastră continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iubim alte persoane, alte lucruri, cu aceeaşi obsesie bolnăvicioasă care ne distruge şi ne întunecă mintea până ajungem la crimă.

Gelozia dusă la extrem este o gravă boală mintală. Nu vine din dragoste, nu e urmare a sentimentelor pe care un individ le nutreşte pentru persoana iubită, ci o teamă bolnăvicioasă că altcineva ar putea pune mâna de ceea ce îi aparţine. Îl face să privească omul de lângă el ca pe un obiect, nu ca pe o persoană cu trăiri şi sentimente asemănătoare. Distruge astfel tot ce s-a clădit frumos, din dragoste. Celălalt luptă o perioadă să salveze relaţia, s-o facă să meargă, pentru că nimeni nu-şi leagă viaţa de oameni pe care nu-i vrea alături. Pentru omul gelos însă, nici o dovadă de dragoste nu contează. Contează doar vocea diavolului care-i strecoară în minte gânduri otrăvite şi teama că şi altcineva se poate bucura de ce are el.

Cel care l-a iubit şi i s-a dăruit în întregime constată că are lângă sine o persoană străină, rece pe care nu o mai cunoaşte, o persoană care i-a ucis sufletul şi se îndepărtează. Nici măcar asta nu trezeşte raţiunea omului gelos. În al doisprezecelea ceas  el urzeşte planuri de răzbunare. Ca un păianjen ce-şi ţese pânza ca pe o armă ademenitoare şi mortală, gelosul cu mintea întunecată îşi ţese planurile de răzbunare cu luciditate şi o răceală demne de cauze mai bune. În popor se spune că gelozia i-a întunecat mintea. Îi întunecă întradevăr raţiunea şi îi trezeşte cruzimea. Ajunge astfel la gesturi pe care noi ceilalţi, oamenii normali, nu le putem înţelege. Din dorinţa acută de a răni persoana care l-a făcut gelos ajunge să-i ucidă părinţii sau proprii copii, ştiind că astfel îi ucide sufletul. Şi sunt atât de laşi încât nici nu au curajul să rămână să înfrunte durerea pricinuită celui pe care pretind că-l iubesc atât de mult. Sufletul dăruit diavolului merge în fundul iadului fără să-şi primească răsplata pe pământ.

Auzi cu groază tot felul de ştiri ce-ţi ridică părul măciucă. Un bărbat şi-a înecat ambii copii într-un lac şi s-a înecat şi el răzbunându-se astfel pe soţia presupusă infidelă. Altul şi-a spânzurat băieţelul şi s-a sinucis după aceea.Altul şi-a aşteptat „iubita” ce a rupt relaţia cu el şi a ucis-o cu sălbăticie. Zilele trecute un bărbat a intrat cu maşina sub un tir, intenţionat, sinucigându-se şi ucigând odată cu el doi copii nevinovaţi după ce în sadismul lui a avut grijă să-şi sune soţia să fie sigur că asistă astfel neputincioasă la cumplita tragedie. Nu vi se pare că această gelozie obsedantă devine un soi de boală a secolului? Ar trebui încadrată în rândul bolilor mintale periculoase, pline de sadism şi tratată ca atare. Ar trebui să se emită legi care să protejeze copiii nevinovaţi de astfel de persoane cu comportament deviant. O soţie poate alege să rămână sau să plece de lângă bărbatul devenit prea posesiv, cu riscuri pe care şi le asumă, copiii minori ai cuplului respectiv  sunt însă cu totul lipsiţi de apărare, veşnic cu o sabie deasupra capului lângă un părinte nebun.

Nimeni nu-ţi poate spune de la început cum se va comporta omul cu care ai ales să-ţi întemeiezi o familie. Dacă vezi însă că lucrurile încep să degenereze, trebuie să iei măsuri. Sărăcia şi depărtarea ce desparte multe familii în ultimul timp aduc numai nenorociri în multe familii. Mamele care pleacă la muncă în străinătate lăsându-şi copiii în grija tatălui trebuie să fie foarte atente la semnalele pe care acesta le  transmite în timp, pentru a preveni o tragedie de genul aceleia petrecute în Dolj zilele trecute. Nu poţi avea inconştienţa să-ţi expui copiii astfel, lăsându-i în grija unui om extrem de periculos în nebunia lui şi să speri că totul va fi bine. Când te ameninţă că-i omoară şi se omoară, ia-l în serios pentru că mintea lui e deja mult prea bolnavă. Orice femeie ar trebui să fie conştientă că odată devenită mamă, prioritatea ei în viaţă rămâne buna creştere şi educare a copilului căruia i-a dat viaţă. Nu asigurarea bunurilor materiale cu care nimeni nu mai are ce face odată ce viaţa copilului a  fost smulsă cu atâta cruzime într-o clipă de rătăcire. Învăţaţi-vă copiii încă din primele luni de viaţă să fie generoşi, pedepsiţi-i când vedeţi că se manifestă violent şi posesiv, să înţeleagă de mici că acesta este un comportament greşit. Oricât de dulce ar părea un copil posesiv, la maturitate va ajunge un adult sadic şi iresponsabil. Evitaţi astfel tragedii la care nici un părinte nu ar vrea să asiste.

 

 

Anunțuri

37 comentarii

Din categoria Cotidian

37 de răspunsuri la „Gelozie

  1. Ce aș putea spune după un astfel de articol? Puține. Gelozia nu poate fi asociată cu dragostea, ci doar cu simțul exacerbat al proprietății! Dacă iubești pe cineva, nu-i poți dori decât binele! Și atunci, dacă ai vre-o suspiciune cât de cât serioasă, mai bine pleci de lângă ea, lăsându-i libertatea, decât să-i provoci vre un lucru rău, care ar desființa ideea de dragoste față de acea persoană! S-ar numi gândire matură. Geloșii nu cred să o aibă! Și nici iubire!

    Apreciază

  2. Gelozia este una dintre emotiile universale. Daca nu ar fi asa, nu ar exista porunca a zecea: nu stabilesti o regula principala daca nu se refera la un comportament foarte raspandit. Nu poti extirpa gelozia, dupa cum nu poti extirpa anxietatea sau furia (cel putin nu atata vreme cat suntem oameni, nu sfinti). Si, in general, atunci cand vrei sa limitezi extinderea unui comportament negativ nu o sa reusesti prin prohibitie, ci prin cultivarea in paralel a unei virtuti. De exemplu, gelozia poate fi limitata prin exercitiul altruismului si experimentarea beneficiilor acestui comportament (oferirea si primirea de dragoste, adica exact acele nevoi nesatisfacute din care se dezvolta gelozia).
    Exemplele pe care le dati nu sunt cazuri de gelozie „normala”, ci e vorba de gelozie patologica, in aceste cazuri doar unul dintre simptomele psihotice in cadrul unor boli nerecunoscute la timp. Nu gelozia este cea care a dus la aparitia bolii ci, invers.

    Apreciază

    • Păi nu gelozia normală şi firească este o problemă. Toţi avem gradul nostru de gelozie când iubim, dar nu ajungem să omorâm pe nimeni. Nu am vrut să mai leg de unul din sentimentele normale într-o relaţie până la un anumit punct. Gelozia asta patologică, gelozia ajunsă în stadiul de boală mintală e problema şi exemplele alese sunt concludente. Asta trebuie tratată, ţinută în frâu, educată.

      Apreciază

      • Da, de acord. Educatia eficienta nu ar fi cea impotriva geloziei, ci pentru altruism si generozitate. De tinut in frau, ar trebui sa tinem in frau in primul rand alcoolismul, cauza imediata cea mai frecventa a geloziei patologice.

        Apreciază

        • E foarte greu să înveţi românul să fie altruist când neam de neamul lui nu a fost aşa. Altruismul şi generozitatea sunt calităţi cu care te naşti, foarte greu le dobândeşti prin educaţie. Aici sunt extrem de multe de spus, este o discuţie ce trebuie să acopere mult mai multe aspecte. Trebuie umblat la mentalitatea unor întregi generaţiii.
          Cât despre alcoolism este el însuşi o boală deja recunoscută. Puţini sunt cei care nu ştiu că alcoolul este poate cel mai periculos drog.
          E necesar ca oamenii să fie foarte atenţi atunci când îşi aleg partenerul de viaţă şi când observă devieri comportamentale să nu le treacă cu vederea sperând într-o vindecare miraculoasă. Nu exista aşa ceva. Dacă tu nu te trezeşti şi nu iei măsuri de precauţie punându-te la adăpost pe tine şi pe ai tăi, diavolul îşi face nestingherit treaba.

          Apreciază

        • Altruist nu te nasti, nu exista o gena pentru altruism. Generozitatea nu e un instinct, ci unul dintre cele mai artificiale comportamente (a se citi „facute”, „cultivate” de om). Nu exista lei generosi, in schimb cred ca am putea admite ca exista lei gelosi.

          Apreciază

        • Aici nu sunt de acord. Egoismul este prin excelenţă o caracteristică omenească. În regnul animal există sute de cazuri de bunătate care nu poate fi pusă pe raţionament. Mame dintr-o specie crescând puii altei specii, haita înpărţindu-şi mâncarea.. ierarhic, e adevărat, dar împărţind-o. Niciodată nu vei vedea un leu împiedicând pe altul din grupul lui să se hrănească doar din plăcerea egoistă de a păstra pentru sine tot vânatul. Jungla are regulile ei şi o ierarhie bine definită. Nu ne putem compara însă. În atâtea secole de „civilizatie” ar fi trebuit să fim mult deasupra legilor ancestrale ale junglei.
          Revenind, nu te prin educaţie devii altruist. Oricât de educat ai fi, empatia necesară altruismului face parte din moştenirea ta genetică, nu ţine de educaţie. Dacă nu o ai te încadrezi în rândul pishopaţilor incapabili de sentimente. Sunt studii care au demonstrat acest lucru.

          Apreciază

        • Va aflati in eroare. Empatia necesita, desigur, un anumit aparat neurologic (insula lui Reil), dar marii psihopati nu se recruteaza aproape niciodata din categoria persoanelor deficiente (foarte putine, de altfel). Lipsa de empatie este datorata, de regula, unor deficiente in educatie, reparabile pana foarte tarziu in viata.
          Povestea cu genetica e o scuza foarte convenabila pentru sistemul nostru de educatie.
          Cat despre lei, fara suparare, se intampla des sa isi omoare congenerii in lupta pentru teritoriu (iar dupa aceea isi ia in posesie femelele si le ucid puii care poarta genele rivalului ucis. Dar nu as spune ca sunt egoisti, e doar instinct programat de perpetuare a propriilor gene. Egoismul, ca si altruismul, este un comportament invatat, cultural, nu natural.

          Apreciază

        • Prin educaţie poţi în cel mai fericit caz să porţi o mască ce ascunde bine adevărata ta fire. Poţi da din prea plinul tău doar dacă acesta există şi doar daca eşti sigur că vei primi ceva în schimb.

          Apreciază

        • Credeti ca firea exista de la nastere? Chiar si din punct de vedere crestin, doctrina origenista a preexistentei sufletelor a fost condamnata de sinoadele bisericii.

          Apreciază

        • Cred că firea se moşteneşte. Vine odată cu gene moştenite de la părinţi, bunici, strămoşi. Nu ştiu dacă aţi stat vreodată să vă întrebaţi de ce copiii unor oameni buni şi smeriţi sunt răutăcioşi, posesivi, neînţelegători. Sunt fraţi care nu seamănă unul cu celălalt la caracter. Unul ajută totdeauna, celălalt nu caută decât să înşele şi să profite. Asta nu ţine de educaţie. Nu există părinţi care să-şi înveţe un copil să fie foarte bun, altul să fie un escroc. Există moştenirea genetică transmisă fiecăruia, cea care îl face pe unul să asculte şi să trăiască frumos şi pe celălalt să fie egoist şi posesiv. Nu spun că educaţia nu are nici un cuvând de spus. Depinde foarte mult de materialul cu care se lucrează. Din punct de vedere religios au existat Abel şi Cain, exemple concludente de rătăcire până la crimă a sufletului slab. Cu forţa nu poţi face pe nimeni bun, aşa cum nici un rău din lume nu poate strica un suflet curat şi milos.
          În privinţa leilor, aşa cum am spus, exista o lege primordială, a junglei. Da, se bat şi se omoară pentru teritoriu, omoară puii altor masculi, asta ţine însă strict de supravieţuirea propriilor progenituri si de ducerea mai departe a propriului material genetic. E strict lupta pentru supravieţuire care nu are nimic de a face cu măruntele lupte dintre noi. Nu putem face comparaţie.

          Apreciază

        • Abel si Cain erau amandoi fiii acelorasi parinti. Genele pe care le puteau mosteni erau aceleasi. Dumnezeu ne-a creat cu liber arbitru. Asta inseamna ca nimic nu e inscris categoric si definitiv in gene. Nimic din comportamentele care conteaza pentru umanitatea nostra.
          Si sa ma fereasca Dumnezeu sa cred ca vreunul dintre semenii mei este deja condamnat, inca de la nastere.

          Apreciază

        • Dar nu spun asta! Doamne fereste! Spun doar că depinde foarte mult de fiecare în parte cât se poate educa. Nu îmi stă în fire să condamn pe cineva gratuit. Există în fiecare un cumul de factori ce duc la un anumit comportament. Nu vreau să mă erijez în judecătorul nimănui, dincontră. Nu putem pleca însă de la premisa că prin educaţie toţi oamenii pot deveni buni. Aceea ar fi cu adevărat o lume ideală. Lumea în care trăim noi însă, nu e nici pe departe aşa. Aşa cum la şcoală elevii au aptitudini şi grade de înţelegere diferite pentru materiile şcolare şi în celelalte aspecte ale vieţii este la fel.

          Apreciază

        • Nu exista doi copii care să moştenească aceleaşi gene şi aceleaşi caracteristici de la părinţii lor nici măcar gemeni fiind. Totdeauna va exista o diferenţă între ei.

          Apreciază

        • Dar si cand mostenesc aceleasi gene (cum este cazul gemenilor monozigoti) concordanta comportamentelor este mult sub 50% cand sunt educati separat si aproape de 90 % cand cresc impreuna. Cain si Abel au dezvoltat comportamente similare prin cresterea impreuna (onorarea lui Dumnezeu prin jertfe) si comportamente diferite dupa ce nu au mai fost impreuna (unul fiind agricultor si celalalt pastor); si, fireste, exista si liberul arbitru al fiecaruia.

          Apreciază

        • Insuşi Mântuitorul Iisus ne învaţă despre materialul genetic în pilda sa despre semănătorul care seamănă sămânţa în pământ roditor, în pământ sec, pe piatră. Sămânţa e aceeaşi, planta creşte însă în funcţie de solul în care a fost semănată. Niciodată nu va prinde rădăcini adânci în piatră.

          Apreciază

        • Da, tocmai. Solul este mediul de crestere. Samanta nu este rea in ea insasi (genetic, e foarte probabil ca semintele sa fie chiar identice!) ci depinde de mediul de crestere.
          Va dau un exemplu mai simplu, pe care il cunosc bine. Vin oameni la mine si-mi spun adesea „sunt anxios, cred ca o mostenesc pe mama”; de fapt, in proportie de peste 90% anxietatea nu este mostenita prin gene ci este invatata in familie. Si am luat un exemplu de caracter care are, totusi, si cateva elemente codificate genetic (viteza de reactie, nivelul de activare, unele caracteristici fizice – ritmul cardiac de baza, de exemplu)

          Apreciază

        • Sunt de acord, trăirile nu se moştenesc. Doar baza, anumite trăsături de caracter. Restul se formează în timp în funcţie de mediu, de întâmplările prin care trecem fiecare. Anxietatea poate fi o consecinţa a funcţionării defectuoase a unei glande din organism, sau a unui comportament inadecvat în mediul din care provine individul. Deşi, în aceleaşi condiţii de mediu, unii devin anxioşi, alţii devin agresivi, în funcţie de temperamentul fiecăruia.

          Apreciază

        • Stiti ca anxietatea si agresivitatea se bazeaza pe acelasi temperament? Diferentele de comportament, care in acest caz par mari, sunt exclusiv rodul invatarilor.
          Desigur ca diferentele de comportament determinata de diferenta de temperament pot fi si ele foarte mari. De exemplu, nu ma pot astepta ca un temperament placid sa se asocieze cu succesul ca agent de bursa sau un temperament activ cu un comportament de auditor financiar. Dar daca privim lucrurile din perspectiva unor comportamente deviante, atunci nu cred ca putem spune mare lucru doar din perspectiva temperamentului mostenit: exista si agresivitatea rece, placida, dupa cum exista si violenta impulsiva.
          Educatia trebuie adaptata la temperament, desigur. Un copil placid trebuie stimulat, unul activ trebuie mai degraba structurat.

          Apreciază

  3. scuze pentru virgula scapata dupa ci
    Nu gelozia este cea care a dus la aparitia bolii, ci invers.

    Apreciază

  4. Am aflat si eu despre cumplitul gest. Nu stiu ce a fost in capul acelui tata…

    Apreciază

  5. Nici pe departe paradis. Foarte aproape de iad.

    Apreciază

    • Da, iadul pentru noi. In ţara asta primii apăraţi şi susţinuţi sunt puşcăriaşii, minoritarii şi nebunii. Noi, restul, nu prea avem drepturi. Bine, să nu credeţi acum că eu mă consider etalon de normalitate. 🙂 Ştiţi cum se spune în popor :fiecare are căte o păsărică pe creier.

      Apreciază

      • Bine, dacă stăm bine şi ne gândim nici pentru nebuni raiul nu trebuie să arate aşa. Ar trebui să beneficieze de tratament şi îngrijire de specialitate, unii dintre ei permanent. Să aibă condiţii omeneşti în spitale şi acestea personal suficient şi dedicat meseriei. Ar fi atâtea de spus… sistemul nostru sanitar lasă însă de dorit în toate ramurile medicinei, aşa că mă abţin pe moment. Trăim cu toţii din ce în ce mai aproape de iad.

        Apreciază

      • Pai, cam despre asta e vorba. Daca doriti sa revenim la timpurile glorioasei Uniuni Sovietice, cand puteai fi diagnosticat cu „schizofrenie latenta” doar pentru ca nu laudai maretele realizari ale partidului lui Lenin si Stalin…

        Apreciază

  6. I’ve recently started a web site, the info you provide on this web site has helped me greatly. Thank you for all of your time & work.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s