Vine o zi

De săptămâni întregi încerc să fug de mine. Să mă ancorez bine în cotidian şi să îmi ignor toate trăirile,  gândurile, toate visele sfărâmate. Sunt conştientă că nu aş putea reface ce-ar fi putut fi din cioburile împrăştiate pe covor. Nici măcar nu le-am adunat, le-am lăsat acolo, în poziţia în care s-au sfărâmat. Uneori mai calc pe unele, mai sângerez şi-mi aduc aminte de frântura aceea de vis ce-a fost cândva vie. Le cunosc pe toate, încă nu mă pot despărţi de ele. Le privesc uneori, bucăţi de sticlă frumos colorată din care mai sper să-mi fac cândva un vitraliu pe care să-l îndrept către soare să-mi lumineze în culori zilele cenuşii care vor veni.

Azi însă, sufletul m-a ajuns din urmă. Supărat că l-am ignorat, a venit ca o furtună, amestecându-mi gândurile şi îngreunându-mi pleoapele cu lacrimi. Când simţi că totul în jur se prăbuşeşte ai conştiinţa efemerului din viaţa fiecăruia. Muncim prea mult, sperăm fără sens, visăm fără să facem nici măcar un pas pentru împlinirea viselor, pentru transformarea lor în realitate. Încercăm să ţinem pasul cu vremurile, să ne acordăm iluzia că trăim bine, că avem o viaţă împlinită, îmbelşugată. Şi totul se sfârşeşte în câteva minute, fără să avem timp să punem în ordine lucruri amânate pentru o dată incertă, cândva în viitor.  Nu ne dăm seama că viitorul nu ne aparţine. Nu ne mai aparţine decât prezentul acesta nebun şi alert de care nu mai ştim să ne bucurăm. Când sfârşitul bate în geam şi-şi cere sufletul înapoi, ne găseşte totdeauna nepregătiţi. Cine nu încearcă să mai smulgă măcar o clipă inevitabilului?

Am plâns în seara aceasta pentru un om necunoscut ce a pierdut mult prea devreme lupta cu cancerul. Un om ca mine, ca tine, ca oricare din noi, cu bucurii, cu necazuri, cu copil de crescut. Un om activ pe care boala nu a reuşit să-l pună jos decât în ultima clipă. Dar a reuşit.  Astfel de veşti îmi strâng de fiecare dată stomacul. Mă gândesc cât de efemer e totul şi cât de neglijentă sunt cu mine. Pentru fiecare vine o zi de sfârşit de drum, o zi în care ne vom aduna sufletul plin de regrete şi vom părăsi tot ce am sperat că vom realiza şi vom fi cândva. Acest cândva care  nu e niciodată al nostru…

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria jurnal

6 răspunsuri la „Vine o zi

  1. Dumnezeu sa il odihneasca in pace.>:D<

    Apreciază

  2. Dumnezeu să-l odihnească! Iar noi…să fim mai înţelepţi cu fiecare clipă ce ne este dăruită, căci da, „vine o zi…” pentru plecarea fiecăruia!
    Ce bine ai ales şi această superbă melodie! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s