In memoriam Costică Ştefănescu
Un om a ales ieri să dispară demn, aşa cum a trăit. După o luptă crâncenă şi tăcută cu boala care i-a distrus organismul, şi-a recunoscut înfrângerea şi a cedat. Am rămas fără cuvinte, cu lacrimi în inimă. L-am admirat copil fiind, am fost mândră pentru toate realizările lui şi pentru ale echipei pe care a dus-o pe cele mai înalte culmi ale succesului. A pus capăt unei suferinţe pe care a dus-o demn o perioadă prea îndelungată. Ieri şi ultima speranţă i-a murit.
Odihneşte-te în pace, Costică Ştefăneascu! O lumină de ceară va arde pentru tine în sufletele multor români de acum înainte. Drum bun!
Ufff, Lucia, trist sfârșit a ales să aibă Omul acesta… 😦
Sper să-și găsească liniștea și pacea Dincolo!
ApreciazăApreciază
Iubita, trista si grea i-a fost suferinta. Dumnezeu sa fereaasca pe toata lumea de ceea ce a fost nevoit el sa suporte in ultimele luni. Gandeste-te doar ca din omul viguros care era ajunsese o umbra de 35 kg…cat un copil de 10-11 ani. Cata suferinta poate indura un suflet?
ApreciazăApreciază
Am citit un articol… mi-am zis că negre trebuie să-i fi fost ultimele zile de-a luat așa decizie…
ApreciazăApreciază
Dumnezeu sa-i curme suferinta macar pe lumea cealalta. Greu cu adevarat trebuie sa-i fi fost sa recurga la gestul asta.
ApreciazăApreciază
… să sperâm că va fi așa… deși se spune că Doamne-Doamne nu îi are la suflet pe cei ce-și iau viața singuri…
ApreciazăApreciază
Cine poate stii ce-o fi si pe acolo si ce-o ierta Dumnezeu…. Numai EL, Bunul , stie. Cunoaste doar durerea fiecaruia. Stii vorba aceea „sa nu dea Dumnezeu omului cat poate duce!”
ApreciazăApreciază
Eh, e așa de des folosită în ultima vreme zicerea asta…
ApreciazăApreciază
Cand un caine este bolnav dincolo de vindecare, cand un cal este bolnav dincolo de vindecare, noua oamenilor ni se face mila de el si il eutanasiem. Consideram ca e un gest omenesc si crestinesc. Cand insa un om sufera dincolo de orice sansa de a-i alina durerea sau de a-l vindeca, omeneste si crestineste este sa-l lasam sa sufere… era sa zic ca un caine, dar nu e cazul. Cu cainii suntem mai milosi.
ApreciazăApreciază
Off, Elena… Stii ce e trist de fapt? Ca medicii nostri nu au nici acces la toate tratamentele din strainatate nici nu-si dau suficient interesul pentru astfel de suferinzi. Ca spitalele noastre inca folosesc aparatura si tehnici de acum 50 de ani, ca analgezicele inca se dau cutaraita, ca de, omul trebuie sa se invete cu durerea, nu trebuie sa si/o ia in cap, doar de aia e bolnav. Si-au pietrificat inimile si asteapta nepasatori sa/i vada sfarsind. Un intreg sistem e cangrenat la noi si nimanui nu-i pasa.
ApreciazăApreciază
Trebuie sa fiu de acord. Mai este vorba si de prostie de multe ori. Zice un doctor ca „nu putem sa-i prescriem lui X morfina ca da dependenta”. Dar X oricum nu mai are prea mult de trait, asa ca daca „da dependenta” ce? O sa fie X „dependent” vreo trei luni, dupa care oricum moare. In fine, nu mai zic nimic…
ApreciazăApreciază
Asta este dupa mine o forma de cinism. La ce-i mai foloseste lipsa dependentei de analgezice? Poate inchidea ochii maine, poate peste doua zile… cine stie. Nu omeneste sa-i usuram cat mai mult suferinta? Eu le-as ura doctorilor astia sa ajunga la fel ca pacientii lor si sa fie tratati la fel. Macar inainte de moarte sa simta durerea pe care au resimtit-o ei.
ApreciazăApreciază
Trist… Si nu doar pentru dl. Stefanescu, ci pentru toti acei – din ce in ce mai multi – care ajung la un moment sa hotareasca sa termine cu viata. Nu ii voi condamna niciodata! Mare greutate cred ca au pe suflet acesti oameni. Despre durerea fizica nici nu vorbesc… La un bolnav in stadiu terminal, e cumplit! Pe mine ma intriga faptul ca omenirea este atat de desteapta, a descoperit atatea posibilitati de tot felul, dar nu i-a dat de capat cancerului!
Dumnezeu sa-l ierte, iar cei apropiati sa gaseasca puterea de a merge mai departe!
ApreciazăApreciază
Nu a descoperit sau nu vrea sa descopere leacul cancerului… E o industrie prolifica acest cancer…
ApreciazăApreciază
Sunt de aceeasi parere!
ApreciazăApreciază