Proteste

geamanaÎmi promisesem să nu mai scriu despre protestele împotriva proiectului de lege pentru RMGC. Pentru că aşa mi s-a părut de bun simţ, având în vedere că starea mea de sănătate nu-mi permite să fiu acum în piată, alături de protestatari. Inima e acolo, cu ei, dar doar cu inima nu poţi spune că ai fost prezent. Urmăresc însă cu interes de la început fiecare ştire despre ce se întâmplă în oraşele ţării. Mă emoţionează să văd atâţia oameni tineri susţinând împreună, poate pentru prima dată după ’90 cu atâta vehemenţă, ceva. Înseamnă că încă nu este totul pierdut pentru amărâta asta de ţară. Înseamnă că sacrificiile de acum 20 de ani nu au fost în zadar. De ani buni, aştept să văd aceşti oameni frumoşi ieşiţi în faţă.

De ani buni tot încerc să atrag atenţia tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor despre dezastrul ce l-am putea lăsa moştenire copiilor noştri. Încerc cu umilele-mi puteri să fac cunoscute proiecte ale unor oameni inimoşi , precum Alex Imreh care a adunat în grupul „Green” pe facebook aproape 25.000 de membri şi care a sancţionat până acum orice iniţiativă politică menită să ducă la distrugerea mediului. Proiectul RMGC are deja cinsprezece ani. Pentru Roşia Montană au fost ani de tergiversări, tatonări, campanie agresivă. După părerea mea, doar cerbicia unor localnici prea greu de convins şi indolenţa autorităţilor române, au reuşit să întârzie începerea exploatării cu cianuri. Şi poate, catastrofa ce a înecat în steril plin de otrăvuri o întreagă comună în judeţul Alba.

Cine nu-şi aduce aminte imaginile de coşmar transmise atunci de la faţa locului de reporterii care acum se mai îngrămădesc aşa doar pe la înmormântări de regi autoproclamaţi şi pe la poarta maternităţii unde a născut odrasla preşedintelui? Un lac imens cu apă otrăvită înghiţea atunci casă după casă, fără ca oamenii să poată face nimic. Acum, locul arată ca după sfârşitul lumii. O apă stătută, în toate culorile curcubeului ascunde în adânc case, gospodării, cimitir. Din ce a fost odată o localitate înfloritoare mai stă mărturie doar turla bisericii şi câţiva copaci uscaţi pe jumătate îngropaţi şi ei. Nu-i ciudat cât de repede se uită astfel de catastrofe? Nu-i ciudat cum politicienii uită de la mână până la buzunar toate promisiunile făcute cu astfel de ocazii şi ajung să susţină vehement proiecte ca cel de acum de la Roşia Montană?

Aş vrea ca protestul de acum să nu se oprească decât când autorităţile îşi vor retrage avizele favorabile pentru TOATE exploatările ce afectează mediul pe termen lung. Pentru că Roşia Montană este doar o mică parte a proiectelor distructive în ţara asta. La fel de periculoase sunt şi exploatarea gazelor de şist, microhidrocentralele care distrug habitatul pe Valea Sâmbetei şi toată ţara Făgăraşului prin lucrări în albiile inferioare ale râurilor,  defrişările masive la care toţi cei care s-au perindat pe la putere au închis ochii până acum şi atâtea alte „investiţii” menite doar să aducă rapid bani în buzunarele „investitorilor”, cu pagube iremediabile pe termen lung. Mi-aş dori să lăsăm moştenire urmaşilor noştri o ţară cu care să se mândrească, nu una de care doar să citească în cărţile de istorie.

Mă scoate din minţi tăcerea cu care presa autohtonă o pune pe aceste luări de poziţie, ca şi reaua credinţă cu care se fac unele emisiuni care îi denigrează pe protestatari şi încearcă să inducă populaţiei impresia că aceste „proteste neautorizate” sunt inutile şi mai ales comandate politic. Nu zic că nu s-or fi strecurat printre oamenii de bună credinţă şi ipocriţi dornici de afirmare cărora prea puţin le pasă de ceea ce se întâmplă cu ţara, doar încearcă să câştige ceva popularitate. Totdeauna se întâmplă aşa, totdeauna se mai găsesc câte unii să mai strige şi cine ştie ce lozinci politice, asta nu înseamnă că protestul în forma actuală poate fi minimalizat astfel încât mediatizarea lui să nu fie la fel de importantă nici cât scutecele unui nou născut, chiar dacă acesta se numeşte Băsescu sau cine ştie cum. Iată că presa străină nu ne trece cu vederea şi asta mă bucură. Nu suntem aşa mici şi lipsiţi de împortanţă, oameni buni! Din afară se vede mult mai clar decât de la presa noastră cu reporteri aserviţi banului!

http://www.lemonde.fr/europe/article/2013/09/03/roumanie-troisieme-jour-de-mobilisation-contre-un-projet-de-mine-d-or_3470690_3214.html

Revin şi completez:

http://www.theguardian.com/environment/2013/sep/04/protest-rosia-montana-gold-mine-protest

Anunțuri

9 comentarii

Din categoria Cotidian

9 răspunsuri la „Proteste

  1. Dan

    Şi ar mai fi se semnalat faptul că acest contract cu RMGC a fost denunţat Comisiei Europene de un grup de parlamentari unguri + 2 UDMR-işti.
    Acum însă, ca să fim corecţi până la capăt, luări de poziţie au existat şi-n presa românească, şi nu de ieri de azi ci tooooocmai din 1 iunie 1925, în publicaţia „Înfrăţirea românească” :
    http://navenavigatori.wordpress.com/2012/05/04/prosti-ce-am-fost-dar-prosti-ce-suntem/

    Apreciază

    • Ei, palide, Dane, palide… Atât de palide că s-au uitat între timp. Şi apoi cine vrei tu să mai scrie acum ca la 1925? :))
      Vorbind serios acum, mulţi şi-ar fi băgat mâna în aurul ăla de-a lungul timpului, numai că nu toţi au fost romani. Am îmbogăţit un imperiul, trebuie să-i îmbogăţim pe toţi? Şi parcă nu ţi-ar fi dacă preţul pe care tot noi avem să-l plătin nu ar fi aşa mare..

      Apreciază

      • Dan

        Cum cine, Lucia, cum cine ? Can-can-ul, Libertatea, Click-ul… Dacă avem noroc poate se bagă şi Măruţă şi Capatos. Important e s-o atragem în cauză şi pe Drăguşanca sau altă piţipoancă renumită ori vreo 3-4 fotbalişti mai „arătoşi” că apoi vin ele ca muştele la … miere şi presa-ncolonată-n fundul lor …

        Apreciază

        • Aici ai mare dreptate! Trebuie doar să le stârnim interesul ăstora de la can-can, libertatea… Cred că am aveam mare succes dacă am atrage fata de la pagina 5…. sau s-o inventăm noi, ce naiba, poate aşa vin mai mulţi!

          Apreciază

    • Offf, mă enervezi şi tu cu numele pe care ţi l-ai ales pentru blogul ăla! Ai fi avut mult mai mulţi cititori dacă erai mai inspirat. Chiar sunt interesante lucrurile pe care le scriai acolo!

      Apreciază

  2. Daca pana acum simteam nevoia sa vad stirile macar o data pe zi, m-am linistit! Nu „copiii” din piata sunt importanti, nu ideile lor, nu subiectul, nuuuuu! Acum, in aceasta saptamana, stirile incep, continua si se sfarsesc cu cainii fara stapani. Restul, toate si orice, sunt nesemnificative! Oare poate cineva sa numeasca ceea ce se intampla ca fiind ceva civilizat si normal? Eu nu pot!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s