Plăcintă cu mere

Iată, dragilor, că a trecut şi ziua de vineri. Cu chiu, cu vai, putem spune că am intrat deja în weekend. Şi pentru că afară e un frig ireal de zici că vine Crăciunul, nu octombrie – iar dimineaţă, vorbind despre scorţişoară am aflat de la Dan de efectele ei binefăcătoare, m-am gândit că n-ar strica o reţetă uşoară şi dulce de plăcintă cu mere. Tot e timpul lor, e mai cald pe lângă cuptorul din bucătărie… merge, nu?

Avem nevoie de ceva ingrediente…

În primul rând vreau să vă spun că, deşi vă voi da reţeta pentru aluatul de foietaj, puteţi folosi cu succes foietaj din comerţ, dacă vreţi să economisiţi timp şi muncă. Dar cumpăraţi aluat pentru foietaj, nu foi de plăcintă. Este o diferenţă, veţi vedea şi singuri.

Buunnn. Pentru foietaj aveţi nevoie de : 3 gălbenuşuri de ou, 300 gr de făină albă de patiserie, 3/4 pahar de apă minerală sau sifon (aveţi grijă, paharul să nu fie imens, vorbesc de pahare normale, de vin, din acelea pe care vi le pune pe masă bunicul când mergeţi să degustaţi vinul nou), coaja şi zeama de la o lămâie mare, două plicuri de zahăr vanilat, un vârf de cuţit de sare, un pachet de 250 gr de unt gras (82%)+ 150 gr făină(din nou). Mai adăugaţi cam două mâini bune de făină pe deasupra, că veţi avea nevoie la întins foaia, să nu cumva să se lipească de masă.

Hai la frământat, că mult înainte mai este până la final în varianta asta! Puneţi cele 300 gr de făină într-un bol. Aerisiţi-o bine cu degetele şi faceţi în mijloc o mică adâncitură, unde turnaţi cu grijă cele 3 gălbenuşuri, apa minerală, sarea, zahărul vanilat, zeama şi coaja de lămâie. Lăsaţi-le să facă cunoştinţă bine şi chiar ajutaţi-le puţin, jucându-vă cu degetele printre ele, până se omogenizează şi se amestecă frumos, coca începând să capete contur.  Când devine suficient de vârtoasă şi a încorporat aproape toată făina, puteţi să vă mutaţi cu ea din bol pe planşeta de lucru sau direct pe masă, cum vă vine mai bine. Frământaţi în continuare cu conştiinciozitate, că trebuie să se desprindă singură de pe mână la final. Ajută să vă gândiţi că frământaţi bine cu podul palmei carnea cuiva căruia vreţi să-i plătiţi nişte poliţe (soţ/soţie, fost/fostă, vecini, colegi, şefi). Hai că toată lumea are pe cineva pe care l-ar lua bine la frământat, să-i meargă fulgii, nu trebuie să vă învăţ eu! Din când în când presăraţi făină, să se desprindă de masă şi mâini, şi o luaţi de la capăt, lovind uşor cu aluatul de masă de mai multe ori. Lovitura frăgezeşte, ştiţi! La final, când îl simţiţi suficient de ferm, daţi-l un pic la rece şi amestecaţi bine untul cu făina care-i este destinată. O să iasă tot un soi de cocă, care se va întinde frumos deasupra celeilalte.

După vreun sfert de oră de stat la rece, scoateţi aluatul, îl împărţiţi în două şi întindeţi fiecare bucată în foaie cât mai subţire pe planşetă. O să observaţi că are în interior bule mici de aer, ceea ce vă va da siguranţa că va creşte frumos în cuptor.  Împărţiţi şi untul în două, că de, orice lucru bun se face din pereche, asta ştie toată lumea! Aţi terminat de întins foaia, ungeţi-o pe jumătate cu aluatul de unt. Întindeţi-l bine, astfel încât să acopere uniform primul aluat. Împăturiţi apoi, aducând partea neunsă peste cea unsă, apoi încă o dată şi încă o dată, aşa cum pliaţi odinioară foile de caiet din care meştereaţi avioane numai bune de aruncat prin clasă în timpul orelor de chimie. Repetaţi operaţiunea cu foaia nr. 2. Când v-aţi săturat de jucat cu aluatul,îl acoperiţi frumos cu o folie şi îi daţi la rece pentru o jumătate de oră. Timp în care vom pregăti merele pentru umplutură.

Pentru cei care aleg să folosească aluatul din comerţ, recomand cu încredere aluatul pentru foietaj Bella, pentru că este deja porţionat în două bucăţi. Îl lăsaţi să se decongeleze (congelat, nu se întinde) apoi îl puteţi folosi extrem de uşor. Rămâsesem datoare, na, trebuia să-i lămuresc şi pe comozi! Să ne întoarcem la merele noastre acum. Folosim cam 1,5 kg de mere. Nu e o cantitate bătută în cuie, fiecare pune câte crede de cuviinţă. Nouă ne place cu umplutură mai multă. Mai aveţi nevoie de 4-5 linguri pline de zahăr tos, care de asemenea nu sunt bătute în cuie, fiecare având voie să folosească zahărul după cum îi vine şi cât preferă de dulce. Să nu uitaţi să aveţi la îndemână o linguriţă serioasă plină cu scorţişoară măcinată. Eu şi din asta folosesc din belşug, doar ce aţi văzut că îmi place 🙂 .

Merele se spală bine şi se curăţă de codiţe. Sincer, eu nu le curăţ şi de coajă, ci doar de eventualele defecte. Mărul cu tot cu coajă se dă pe răzătoarea mare până aproape de cotor. Aveţi grijă la degete, că plăcinta fiind dulce, nu are nevoie deloc de carne! E chiar contraindicat să adaugi sânge sau piele, sau mai ştiu eu ce bucată de deget. Se pun într-o crăticioară încăpătoare, să aveţi loc să mestecaţi în ele fără să le împrăştiaţi pe aragaz. Adaugaţi zahărul, un sfert de cescuţă de apă şi se pun pe foc la distuit. Din când în când se amestecă în ele, insistându-se pe fundul crăticioarei, ca nu cumva să se prindă şi să se afume. Îşi schimbă şi gustul şi mirosul şi e păcat… Atunci când compoziţia a scăzut binişor şi se leagă plăcut, este numai bună de luat de pe foc şi de amestecat cu scorţişoara ce abia aşteaptă să sărute merele fierbinţi.

Cât timp se răcoresc un pic merele, ne ocupăm din nou de aluat. Luăm o tavă măricică, cu margini mai înalte şi o tapetăm cu hârtie de copt şi făină. Întindem una din bucăţile de aluat astfel încât să acopere fundul tăvii şi să se ridice uşurel şi pe margini. Dacă merele nu au scăzut suficient, presăraţi foaia cu o lingură de griş. De voi depinde acum, cum credeţi că e mai bine. Eu nu pun griş niciodată. Pe foaia astfel întinsă în tavă, răsturnaţi merele şi uniformizaţi-le, astfel încât fiecare bucăţică de viitoare plăcintă să aibă suficiente mere în interior. Puneţi deasupra cealaltă foaie întinsă astfel încât marginile ei să se îmbine frumos cu cele ale foii de dedesubt. Înţepaţi cu furculiţa din loc în loc, să daţi posibilitatea aerului să iasă fără să ridice toată foaia cu el şi încercaţi să trasaţi viitoarele porţii, fără să pătrundeţi prea adânc. Doar cât cuţitul să ştie la sfârşit ce cale să urmeze. Se dă la cuptorul încins în prealabil, la foc mediu, cam o jumătate de oră. Adică până se rumeneşte frumos deasupra. De obicei nu se umblă la cuptor în timpul coacerii. Dacă cuptorul dumneavoastră arde pe laterale sau în spate, reduceţi puţin focul, astfel încât să nu scoateţi plăcinta pârlită, chiar dacă o să stea un pic mai mult la cuptor. Când e rumenită o scoateţi şi o presăraţi din belşug cu zahăr pudră vanilat, amestecat cu scorţişoară. Dacă puteţi, aşteptaţi să se răcorească un pic înainte de a o porţiona, dacă nu, oricum e bună! Cam aşa arată  🙂  Poftă mare!