Cercul

Nu mă pricep să scriu pe teme date aşa cum încă nu pot scrie la comandă. Nu am nici inspiraţie, timp  şi nici nu mă simt în stare. Atât am citit însă astăzi despre cercuri, că nu pot să las ziua să treacă fără să împart cu voi minunatele versuri la care mi-a fugit gândul toată ziua.

Marin Sorescu-Cercul

Mergeam pe drum. Era lună, aşa, toamna.
Şi mă ajunge din urmă şi trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: L-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni…
Şi, la urmă, cine să-l azvârle,
Că era mare şi greu – ca o şină de roată
de car.

Mă uit inainte; cercul îşi vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede şi făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calotă, de la deal
– Il vazuşi, mă?
– Il văzui. Şi începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat…
Numai Spânu, mai are butii de vin aşa de mari,
Plecă şi se vărsă putina…
Ne miram noi aşa şi ne dam cu părerea,
Ăsta al lui Calotă se făcuse alb, îl cam
speriase

Drăcovenia,
Şi mai apare si Gligorie.
– Il văzuşi, mă?
– Nu-l văzui. Ce să vad?
– Cercul?
– Care cerc?
Ghiţă al lui Calotă s-a aplecat şi i-a arătat
Urma în tărână. Lăsase o urmă ca de roată
de car.
-Eee, câte urme de roţi nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, aşa, vălătoace, prin tot
satul.
Unii îI vedeau, alţii nu.
Aşa, cam din trei pe lângă care trecea,
Doi îI vedeau, unul nu…
Stând noi aşa, auzim iar Vuuuu – vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuva mare…
Şi vedem nori de praf…
– Daţi-vă la o parte, căa vine! Se-ntoarce!
Venea cercul de la deal. Parcă se înroşise puţin
De-atâta alergat, de-atâta inspecţie prin
Comuna Bulzeşti…

Venea dinspre Prădătorul, trecuse ozaca
prin Fratilă.
L-am apucat de mâna pe Gligorie:
– Il vezi, mă?
– Ce să văd?
– Cercul!
– Care cerc?
– Ăsta de trece acum pe lângăa noi!
Tu n-auzi că se cutremură pământul, vuieşte,
scoate praf?…
– Nu trece nimic…. N-aud nimic…. Nu vad nimic!

Cercul s-a apropiat… i-am luat seama: să fi zis
Că e roata de cabrioletă? Nu, că n-avea spiţe…
Şi prea lumina… Era aşa ca o aoreolă de sfânt…
Ca şi când capul vreunui sfânt s-ar fi rostogolit
în praf
Si aoreola lui il poartă ca o şină
Şi-l îmbracă în strălucire…
Mergea vâjâind. Şi se înfierbântase de-atâta
învârtit.
Scotea scântei, când se atingea de câte
o piatră.
Prin Seculeşti, acum era aici la Gura Racului
şi precis
Voia să meargă , si-n Nătărăi la vale…

M-am dat mai aproape şi i-am simţit damful:
mirosea a
Rotund perfect
. A geometrie… a spumă
de geometrie,
Adică esenţa esenţelor…
Am căzut în genunchi,
Aşa de uşor şi de delicat atingea pământul
Plin de gloduri al satului.
Ba, călca prin Bulzeşti, parcă-ar fi mers
Pe lună, tu-i mama mă-sii!
Mă trecuseră fiorii şi aproape să-mi dea
lacrimile
De atâta cinste şi minune.

– E, acum îI văzuşi? L-am mai întrebat odată
Pe Gligorie, care-şi scotea pământul
de sub unghii
Cu un chibrit.
– Ce să vad?
– Cercul.
– Care cerc?
– Atunci… du-te unde plecaşi, bă orbete!
Că eu n-am ce discuta cu ăştia, care nu văd
decât
Ce le arată muierea!
– Hai, mă, îI trag pe-al lui Calotă…
Avusei noroc mare cu tine,
Că fuseşi aici… că altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toată lumea,
Ce orbeţi sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspecţie
A circulat mult la noi, din gură în gură.
N-a reuşit s-o stingă nici războiul al doilea.
Abia mai târziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Şi, până la urmă, au biruit ăi care nu-l
văzuseră!

Interpretate magistral de maestrul Tudor Gheorghe 🙂

Noapte frumoasă şi rotundă, dragilor, oriunde v-aţi afla!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s