Dimineaţa de după coşmar

Visez de la un timp ziduri prăbuşite şi oameni răi urmărindu-mă. Mă ascund şi ei trec pe lângă mine atât de aproape că le simt răsuflarea obosită. Lume multă cenuşie şi zile umede, fără soare.

Visez lumea aşa cum este. Zguduită de cutremure, plină de oameni cu ochi răi, cu gânduri ascunse, oameni ce fac cruci mari, până la pământ gândindu-se că astfel păcălesc până şi divinitatea. Bieţi pigmei infatuaţi prea mândri de asemănarea lor cu Creatorul. Cine poate spune însă cu siguranţă cât de sigură e asemănarea asta? În visul meu pământul se clatină şi zidurile cad şi se sparg cu zgomot, peste o lume nepăsătoare şi rece. Mi-e teamă şi-mi pun copiii la adăpost. Mi-e milă şi mă doare pierderea vieţilor îngropate sub dărâmături, în timp ce babe ipocrite şi bârfitoare comentează de pe margine evenimentele. Toată durerea lumii e adunată în inima mea şi mâinile îmi sunt umflate de răni şi lovituri, de la lupta cu zidurile dărâmate.  Mă trezesc obosită şi tristă. Afară vântul s-a înfuriat şi smulge haina copacilor şuierând înfricoşător. Covor galben se aşterne pe alei, sub un cer negru, fără nici o stea.

Pământul se cutremură la propriu. În Galaţi, în Vrancea, În largul mării. Se zguduie lumea şi tremură de parcă sfera asta atât de răbdătoare s-ar fi săturat să ne poarte în spate de atâta timp şi acum vrea să scape de noi ca de nişte paraziţi deranjanţi ce s-au înmulţit supărător de mult. Şi cine îl  poate condamna? Ne-a oferit adăpost şi hrană, ne-a îngrijit şi ne-a apărat iar noi, nerecunoscători l-am secat continuu.

Azi oamenii se revoltă, stau cu teamă şi nu mai dorm, să nu cumva să cadă casele pe ei. Ieri, când puterile au hotărât peste capetele lor să vândă bogăţii cu grijă ascunse sub scoarţa terestră, nimeni nu a dus vreo grijă. La câţiva kilometri distanţă, alţii nu duc decât grija propriilor persoane. Pentru bunăstarea lor sunt în stare să distrugă totul în jur. Ochii lor nu văd dincolo de bani, inima le e împietrită de atâta egoism. Şi cei ce au, şi cei ce nu au, urmăresc doar un singur scop – câştigul cu orice preţ. Unii luptă să păstreze bogăţiile adunate, alţii să ajungă şi ei bogaţi. Banul i-a hipnotizat în aceeaşi măsură pe toţi. Puţini sunt cei care încă nu au orbit de tot şi încearcă să salveze ce se mai poate. Lupta lor nici nu mai contează. Au apărut oportunişti destui care să le fure mijloacele şi să le deturneze scopul. Doar pământul nu-i mai suportă pe niciunul. În lume minciuna tronează în fruntea popoarelor, alături de hârtii fără valoare numite bani. Hârtii în numele cărora oamenii se sfâşie mai rău decât hienele pentru o bucată de carne pentru că în jungla banului orice este permis. Vor cădea ziduri, o să dispară generaţii, averi, bogăţii. Câţiva se vor întoarce, poate, la origini. Asta doar dacă pământul va mai îngădui…