Traiul în lehamite

Trăiesc de ceva timp sentimentul unui Don Quijote în veşnica lui luptă cu monştri întrupaţi în morile de vânt. Asemenea lui, mă simt  neputincioasă într-o veşnică luptă fără sorţi de îzbândă cu un sistem putred şi hapsân. Mă uimeşte până la urlet nepăsarea şi resemnarea cu care poporul român se lasă încălecat de oameni care nu au nici cea mai mică intenţie să facă lucrurile să meargă pe făgaşul normal în ţara asta. Aproape că nu-mi vine să mai scriu despre guverne vândute, despre premieri corupţi şi aserviţi unor interese meschine de grup. Şi totuşi, nici să tac nu-mi vine.

Se ştie că USL a vrut puterea cu orice preţ şi pentru asta nici un efort nu a fost precupeţit. Minciunile au curs una câte una, promisiunile de mai bine la fel, tot felul de soluţii ingenioase şi nerealiste au fost ambalate frumos şi aruncate praf  în ochii celor care i-au votat. Acum dau din colţ în colţ. Din sutele de miliarde pe care guvernul Boc le-ar fi avut la dispoziţie şi ar fi refuzat să le folosească în interesul nostru, s-a ales praful. Cu inconfundabilu-i mod de a răstălmăci vorbe pe care el însuşi le-a spus, premierul o întoarce cum îi vine bine de fiecare dată.

Au încercat să acopere lipsa banilor prin orice mijloace. De la creşteri de taxe până la somaţii peste somaţii, nimic nu le e străin.  Se experimentează cu succes blocarea conturilor şi urmărirea terţilor datornici, fără ca nimeni să observe că blocajul vine în primul rând de la instituţiile statului. Au ieşit în faţă legându-se de o falsă creştere economică bazată pe o scădere drastică a consumului.  În timp ce ei încă bâjbâie şi îşi storc creierul cu ce taxe şi impozite să mai inventeze, nivelul de trai al locuitorilor scade înfricoşător. Au pus impozite pe agricultură, impozite forfetare minime pe activităţile de turism şi restaurante (unde au băgat cu nonşalanţă orice chioşc ce vinde ceva de mâncare la colţ de stradă), au impus cote de contribuţii la pensie şi sănătate pentru persoane fizice autorizate, convenţii civile, contracte de închiriere (?) şi dacă ar putea ar pune şi pensionarii să-şi mai plătească o dată pensiile.

Ca o compensaţie au venit cu alt praf în ochi: scăderea TVA-ului la pâine. Adică, exact tichia de mărgăritar ce ne lipsea să trăim bine, cum ne ura acum câţiva ani preşedintele în funcţie. Preţul pâinii a rămas acelaşi, în timp ce guvernul nu a reuşit să-şi atingă scopul. Bugetul a rămas la fel de palid, vistieria statului la fel de goală.  Zilele trecute, cu o mină nervoasă şi posomorâtă, premierul afirma pe unul din posturile de televiziune că nu au reuşit să colecteze suficienţi bani la buget. Nu-şi dă  seama că dacă nu s-au colectat cât au sperat ei e pentru că nu mai au de unde, nu că nenorociţii ăştia de români hoţi nu vor să plătească.

În ultima săptămână, sute de mii de adrese au fost trimise agenţilor economici, punându-li-se în vedere că sunt obligaţi să-şi plătească taxele restante şi să-şi actualizeze informaţiile, pentru că au fost selectaţi în vederea unui eventual control.  Asta denotă disperarea celor ce ne conduc. Te fac să te simţi hărţuit în ţara ta chiar de guvernul care ar trebui să-ţi apere interesele. Aşa cum acum câţiva ani în urmă impozitul minim obligatoriu impus de guvernul Boc a dus la închiderea a sute de mii de firme mici, presiunea făţişă şi hărţuirea zilnică la care sunt supuşi contribuabilii duce în cel mai bun caz la încercarea de eludare a legii. Singurele consecinţe ale măsurilor „deştepte” luate de guvernanţi sunt încurajarea muncii la negru şi condamnarea la pieire a firmelor care ar fi reuştit să ne scoată din râpa adâncă în care ne afundăm.

Ai noştri guvernanţi, în loc să se trezească susţin proiecte în care bugetul pierde miliarde prin condiţiile mai mult decât umilitoare impuse de contractele încheiate la ceas de seară pentru vinderea resurselor naturale. Vânzare făcută cu preţul sănătăţii şi vieţii a mii de români care nu valorează nimic în ochii autorităţilor. Victime colaterale sunt pretutindeni, nu? Ca ultimă găselniţă, pentru că în condiţiile actuale ţara mai are puţin şi intră cu totul în insolvenţă, s-au gândit ai noştrii că mai e loc de o crestere de impozit. În consetinţă aruncă mai în glumă, mai în serios propunerea creşterii cotei unice de la 16% la 22%. Cică pentru a ne permite scăderea cotei de TVA de la 24 la 22%. După logica lor o creştere de 6 procente aplicată impozitului asupra veniturilor din orice sursă, atât ale persoanelor fizice cât şi juridice echivalează cu o scădere de 2 procente a TVA. Cu alte cuvinte, vă reducem substanţial veniturile, ca să puteţi cumpăra un pic mai ieftin, de se va îndura comerciantul să-şi rupă de la gură ca să scadă preţul la raft.  În aceste condiţii vom ajunge să muncim pe aer, că cea mai mare parte a  venitului personal se va duce pe taxe şi impozite la stat.

Românul, cuprins de o lehamite de sfârşit de lume, tace în continuare. Apleacă capul, plăteşte şi tace. Până când? Ce se va întâmpla când nu va mai avea din ce plăti?