Condiţia angajatului

Angajatii-romani--printre-cei-mai-putin-profitabili-pentru-multinationaleA fost o vreme în ţara asta în care idealul unui om normal era să se angajeze, să astepte o repartiţie pentru casă şi să pună bazele unei familii. Oamenii lucrau câte 30 de ani în acelaşi loc, indiferent dacă erau ingineri sau simpli muncitori şi era o adevărată mândrie să ieşi la pensie din locul în care ai muncit o viaţă. Îţi cumpărau colegii pălărie nouă şi baston cu cap încrustat să poţi ieşi în parc cu nepoţii la plimbare în anii care vor veni, când nu mai ştii ce să faci cu timpul tău. Venea timpul să pentru o binemeritată odihnă, după o viaţă de muncă. Ei şi înainte nu erai foarte stresat de termene limită şi ore multe peste programul de lucru. Suna sirena de la fabrică în fiecare dimineaţă la ora 6, te trezeai, te spălai cu apă rece (caldă era deja un lux) şi plecai grăbit către serviciu. După 8 ore suna din nou sirena şi ieşeai pe poartă odată cu toţi ceilalţi două-trei  mii de colegi de muncă, urcai în autobuz, ajungeai acasă şi aveai timp să găteşti, să faci temele cu ăia mici, să cureţi, să speli sau să stai la o mică bârfă cu vecina la coadă la pâine, să ieşi în parc sau la „una mică” cu prietenii de familie. E adevărat, stăteai la coadă pentru orice, inclusiv pentru hârtie igienică. Dar aveai o linişte care acum a dispărut.

Între timp, foştii tăi şefi, oameni cu iniţiativă, „s-au privatizat”, au devenit „patroni”. Şi te-au luat să-i ajuţi să pornească pe noul drum cu dreptul, că de, în tine aveau încredere! Te urmăriseră atâţia ani ducând în spate o echipă întreagă în fabrică. Şi te-ai dus… că oricum la fabrică circulau tot felul de zvonuri şi noua conducere căuta disperată un „investitor strategic” care s-o scape de răspundere vânzând toate utilajele şi clădirile la fier vechi. Se puneau bazele solide ale noii orânduiri. Din când în când te mai întâlneai cu foştii colegi, rămaşi până la capăt legaţi de sirena fabricii. Le-ai ascultat tânguirile neputincioase şi te-ai bucurat în sinea ta că tu ai totuşi un loc de muncă asigurat, că şeful  îţi este pe jumătate prieten şi te bate pe umăr râzând când te laudă tuturor clienţilor pe care vrea să pună mâna. Munceşti  mai cu sârg, afacerea creşte văzând cu ochii, tu te bucuri de bunăstarea lui, pentru că simţi că ai pus serios umărul la creşterea profitului.

Nici nu mai ştii cum trece timpul. Şeful tău a ajuns în topul afaceriştilor din oraş. Şi-a făcut casă mare, cu camere multe, la bulevard. Şi-a trimis copiii la studii în străinătate- pe bani mulţi, şi-a luat maşină tare- gipan… A luat case şi maşini pentru tot neamul, face concedii în străinătate, pe Coasta de Azur, în Dubai, în locaţii din cele mai scumpe. Tu tot omul lui de încredere ai rămas. Daaa… tot la tine vine  când are câte o problemă, tot cu tine se consultă. TU rămâi stâlpul afacerii cât timp el colindă lumea! Tu ai grijă ca nu cumva profitul să scadă. Tu îi înveţi ucenicii şi pregăteşti cu bună credinţă pe cei ce-ţi vor lua locul când vei ieşi la pensie.

Bine, între timp nevasta ţi s-a făcut din ce în ce mai acră, pentru că pe ea nu ai mai dus-o în concediul de un secol, copiii ţi-au crescut, au făcut cum au putut o facultate de stat şi sunt şomeri, că nu se găseşte niciunde un loc de muncă şi pentru ei. Nici nu prea te recunosc de părinte, că au crescut tocmai când tu erai ocupat să consolidezi afacerea şefului. Apartamentul primit de la fabrică pe vremea în care te trezeai dimineaţa la 6 când suna sirena şi pe care ai reuşit slavă Domnului să-l cumperi după ’90 de la ICRAL stă să se prăbuşească, pentru că iniţial nu ai avut timp să-l renovezi, acum nu-ţi mai ajung banii. Noroc că ai serviciul ăsta unde te simţi cu adevărat util, apreciat pentru ceea ce faci, chiar dacă a trecut cam multişor de când nu ai mai primit nimic în plus la salariu.

Acum trei ani şeful te-a rugat să faci un efort să-l ajuţi să iasă din criza asta de rahat şi ai fost de acord să-ţi reducă timpul de muncă de pe contract la jumătate, cu salariul corespunzător. Doar pe câteva luni. Bineînţeles că de lucrat, tot câte zece ore pe zi aveai să lucrezi şi în mână tot banii ăia să-i iei. Puteai să zici nu, când el a avut atâta încredere în tine?  Câteva luni s-au întins pe doi ani, dar până la urmă a fost om de cuvânt şi ţi-a readus în acte salariul de inainte de criză şi ţi-a reîntregit oficial programul. O să te afecteze la pensie, dar nu te mai gândeşti la asta. În definitiv, doi ani din viaţă ce mai contează, atâta timp cât aţi rămas prieteni şi e singurul om care mai are încredere în tine? E adevărat că la înmormântarea tatălui tău ai ajuns în ultimul moment, dar asta este, ai serviciu, ai responsabilităţi. Că doar nu era să ratezi comanda ce trebuia să plece urgent pentru câteva ore în plus la căpătâiul unui muribund.

Acum sănătatea îţi e cam în pioneze. Dimineaţa te înţeapă inima şi parcă te ia cu ameţeală. Nu te duci la doctor încă, o să fii mai atent ce mănânci şi ce bei în viitor. Nu poţi risca să pierzi un loc de muncă atât de bun când sute de oameni flămânzi abia aşteaptă să-ţi ia locul. Aşa că mergi mai departe. Până când într-o dimineaţă prietenul tău, şeful, te cheamă la el în birou şi amical, ca de obicei, începe să-ţi spună că nu se mai descurcă să plătească atâţia angajaţi. Că are familie grea, că nu se înţelege cu nevasta şi a fost obligat să-şi angajeze cumnatul director adjunct, că a trebuit să mai ia sub aripa sa cine ştie ce nepot sărac de la Cucuieţii din deal, că secretara îi e bolnavă şi se simte obligat s-o ajute, că i-a stat alături atâta timp, copiii i-au crescut şi trebuie să-i ajute să se ridice pe picioarele lor în ţările în care s-au stabilit… şi că îţi mulţumeşte călduros pentru efortul depus, dar nu-şi mai permite să te ţină şi pe tine. Salariul tău îl costă prea mult, drept urmare, te roagă să fii pentru ultima dată înţelegător şi să îţi scrii demisia, că el ţi-o semnează pe loc şi drept mulţumire că l-ai ajutat să reuşească în viaţă, o să-ţi dea primă un salariu întreg, să-ţi ajungă până îţi găseşti de lucru în altă parte.

Zici că eşti prea bătrân şi nu te mai ia nimeni acum, în prag de pensie? Cum „bătrâne”!? Numai el ştie câte eşti în stare să faci tu, chiar şi acum! Nu-ţi face nici o grijă! Pentru oameni ca tine, tot timpul se va găsi ceva de lucru! Ce pensie? La pensie se duc ăia de-au muncit la stat, leneşii care au lucrat cel mult 8 ore pe zi şi alea trase de coadă! Tu trebuie să fii într-o continuă mişcare, să rămâi tânăr, să….Să mori făcându-ţi datoria. Faţă de stat, faţă de societate, faţă de patroni…doar faţă te tine trebuie să uiţi că ai o datorie. În definitiv eşti un amărât de angajat, ce naiba!

Reclame

29 comentarii

Din categoria Cotidian

29 de răspunsuri la „Condiţia angajatului

  1. Cuvânta

    Urat! Sa se scufunde Coasta de Azur!

    Apreciază

    • Ce vină are Costa de Azur? Să se scufunde insula cu proşti! Pentru că nimeni nu te obligă să ţii ochii închişi şi să munceşti ca dobitocul doar pentru binele şefului. Pentru că în general şeful se şterge la fund cu onestitatea şi buna ta credinţă.

      Apreciază

  2. DOAMNE CE CRUNT AI SCRIS.
    POT SA PREIAU,TE ROG ?

    Apreciază

  3. Am trecut printr-un astfel de moment! L-ai descris cu o acuratețe incredibilă! Sper să nu fii chiar tu în situația aceasta!

    Apreciază

    • Nu, nu sunt eu in situatia asta. Dar pot spune ca am vazut multe cazuri identice. Si eu am patit-o chiar mai rau.

      Apreciază

      • Eram în 15 decembrie. Ca în aproape fiecare zi, am mers la „stăpâmn” acasă, să ne bem cafeaua și să aranjăm planul de lucru pentru acea zi. Și, de unde a steptam anunțul de concediu, a venit „bomba” că nu mai există posibilități financiare, așa că firma își închide porțile!
        Norocul meu că simțisem situația și aveam asul în mânecă, astfel că, după 5 zile eram din nou angajat, la o altă firmă!
        Și astfel, viața merge înainte!

        Apreciază

  4. Dan

    Posibil să fac notă discordantă față de restul celor ce vor comenta aici. Postarea ta descrie o situație în care eu consider că de condamnat este numai „eroul”. Pe mine, și pe cei din generația mea, ne-a prins 89 un pic cam necopți. Și fără cei 50.000 – 100.000 de euro, cadou de la stat sub forma unui apartament. Cinci ani mai târziu dacă ar fi venit revoluția, cu totul altfel stăteau lucrurile acum. Cei care trăiesc povestea asemeni celei descrise de tine, își merită soarta. Au avut toate oportunitățile din lume.

    Apreciază

    • Fiecare face cât poate. Nu există scuză pentru niciuna din părţi. Dacă ai văzut în comentarii, chiar eu condamn eroul, pentru că nimeni nu te obligă să nu deschizi ochii şi să-ţi foloseşti creierul.
      Cert e că şi situaţia actuală e ideală pentru astfel de poveşti. Când locurile de muncă sunt atât de greu de obţinut, taci şi înghiţi prea multe uneori…

      Apreciază

      • Dan

        Acum, da, mai ales dacă nu ești suficient pregătit în profesie. Dar atunci, la momentul în care eroul tău își alege de bună voie și nesilit de nimeni soarta de veșnic sclav, lucrurile stăteau cu totul altfel. Era loc.

        Apreciază

        • Da, dar aşa cum am zis, fiecare cu crucea lui. Nu toţi sunt făcuţi să fie proprii lor stăpâni. Am trăit prea mult într-o epocă în care alţii luau decizii, noi erau doar executanţi. Poţi fi cel mai bun executant, dar cel mai prost manager. În situaţia descrisă de mine se regăsesc mulţi din oamenii de bună credinţă, care încercau şi pe vremea răposatului să fie cei mai buni în meseria lor. Din păcate, nici măcar azi societatea nu te învaţă cum să trăieşti pe picioarele tale. Dincontră pot spune, îţi mai dă şi la gioale, să nu cumva să uiţi cine-i şeful.

          Apreciază

        • Dan

          Lucia, știu un fost jurist de intreprindere foarte socialistă care acum este un foarte căutat instalator sanitar. Da, fiindcă meseria respectivă nu-nseamnă doar desfundat de WC-uri cum cred unii. Și-acum, fiindcă omul e foarte serios și bun în ceea ce face astfel că dacă ai o lucrare mai de anvergură te programezi ca la dentist. Muncește zi lumină dar câștigă peste 2000 de euro pe lună. Uneori e bine ca, în loc să ne plângem de milă, să căutăm ieșirea din situația în care vremurile ne-au dus chiar dacă asta însemnă să facem schimbări radicale.

          Apreciază

        • Dane, omul a avut iniţiativă. A avut şi pregătirea care i-a dat încredere în el. Nu toţi o au. Aşa cum am spus, oamenii erau învăţaţi ca alţii să ia deciziile şi să le spună ce să facă. Nu îi condamn. Nu oricine poate avea curajul să-şi decidă singur soarta. Eu încă mai intâlnesc oameni care regretă din perioada aceea tocmai faptul că cineva era pus acolo, în frunte, ca să le dea de lucru. Fiecare avea bucăţica lui, o făcea şi nu-şi mai bătea capul să înveţe şi alte lucruri. Să ştii că până şi eroul povestirii mele s-a autodepăşit pe sine, când a ajuns să menţină afacerea şefului profitabilă. Doar încrederea în sine nu şi-a cultivat-o şi o oarecare doză de scepticism, fără de care eşti mâncat în capitalismul ăsta sălbatic în care trăim. Oamenii corecţi, de bună credinţă, vor sfârşi totdeauna sfârtecaţi de hiene.

          Apreciază

        • Dan

          Lucia, de bună credință, da. Sunt de acord cu asta. Dar corectitudine ? Hai să fim serioși… În primul rând nu a fost corect față de el însuși. S-a păcălit și s-a mințit singur. Apoi nu a fost corect față de familia lui. Și nu în ultimul rând nu a fost corect în ceea ce făcea. În România nu se fac averi dacă nu furi, asta să fie clar. Dealtfel un exemplu este și în textul tău. Acceptarea contractului acela cu perioada redusă de lucru este o manglă pentru a evita plata dărilor către stat. Și cine știe câte altele or mai fi fost. Așa că mai ușor cu corectitudinea.

          Apreciază

        • A fost corect faţă de angajatorul său, Dane. Dăruirea unor oameni merge până departe, crede-mă. Pentru ca acestuia din urmă să-i meargă bine, a închis ochii, a acceptat şi a înghiţit, sperând ca efortul lui să fie apreciat la adevărata valoare. Da, că s-a neglijat pe sine şi familia e adevărat. Câţi nu fac asta?
          Tu ai dreptate, lucrurile TREBUIE privite din alt unghi şi oamenii trebuie să-şi stabilească altfel priorităţile. Sunt de acord cu tine întru totul, de aceea am şi scris articolul. Cine se simte cu musca pe căciulă mai are o şansă să-şi regândească viaţa. Dar nu-i condam pe cei ce au trecut prin aşa ceva. Pentru că şi eu sunt un om prea dedicat muncii sale şi îmi fac treaba cu onestitate şi profesionalism în orice condiţii… până mă simt folosită, e adevărat. Dar eu sunt o fire destul de rebelă şi independentă, nu prea îmi suflă oricine în ciorbă. Nu toţi sunt aşa.

          Apreciază

        • Cât despre afaceri de succes cu profituri corecte şi albe, pot să-ţi dau exemple concrete. Unii sunt încă clienţii mei şi crede-mă, sunt de invidiat.

          Apreciază

        • Dan

          0,0000 cât la sută ?

          Apreciază

        • Din totalul afacerilor din România? Nesemnificativ, e adevărat. Şi nicidecum patronii lor nu sunt din rândul celor despre care vorbesc în articol. Dar sunt şi exemplul ar trebui urmat, pentru că demonstrează că se poate dacă se vrea. Se poate şi să îi recunoşti meritele angajatului tău, fără să profiţi de el. Numai că nu te îmbogăţeşti peste noapte, o iei pas cu pas. La noi asta e singura problemă. Patronii vor să devină peste noapte nişte nababi care să facă într-o zi cât alţii într-o viaţă de muncă şi pentru asta sunt dispuşi să calce pe cadavre.

          Apreciază

  5. Ma bucur cand vad tineri care isi cunosc adevarata valoare si stiu sa-si ceara drepturile. Cei ca mine, care se aseamana oarecum cu personajul tau, nu au stiut si nu vor stii niciodata cum sa ceara marire de salar. Acest fel de angajati asteapta sa fie recunoscuta munca lor si platita pe masura, atat. Cu asta raman. Din comoditate sau de frica nereusitei, raman „omul de incredere”, pana se poate. Apoi… Mai vedem.

    Apreciază

    • Nu te condamn. Nu condamn pe nimeni, doar mă doare. Mă doare că încă mai există oameni cu atât de mult bun simţ ca tine, care nu îndrăznesc să facă pasul să plece la drum independenţi şi mă doare că la noi a fost atât de prost înţeles termenul astă de „patron”. Românilor le place să se joace cu soarta celorlalţi, uitând că deasupra lor există un Dumnezeu care le vede şi le judecă pe toate. Sunt oameni care profită cu nesimţire tocmai de bunul simţ ce încă mai caracterizează o mare parte a adulţilor şcoliţi în epoca apusă. Aceştia sunt patronii care merită falimentul.
      Să ştii că mulţi din tinerii de azi posedă doar tupeu, fără cunoştinţe profesionale solide. Cu tupeul ieşi în faţă, e adevărat, îţi trebuie însă un creier cu adevărat bine dezvoltat să rezişti în frunte.

      Apreciază

  6. indiferent de poveste, de dreptate sau nedreptate…. cred ca scopul articolului nu a fost altul decat de a arata diferente de caracter dintre oameni. Tocmai de asta mi-a placut atat de mult.
    E greu pentru un patron sa nu se dezumanizeze in timp, caci are raspunderi, frici, stress etc. De aceea e indicat sa nu cauti prieteni printre acestia.

    Apreciază

    • Da, aşa este. Oamenii sunt diferiţi şi uneori teama, sau lipsa de încredere îi face să persiste în greşeală. În privinţa patronilor era vorba de fapt de lipsa de corectitudine şi verticalitate vizavi de oamenii care l-au ajutat să ajungă acolo unde este.
      E normal ca dezvoltarea unei afaceri proprii să te schimbe. Omul trebuie să devină mai dur, mai ferm, să nu se lase păcălit sau înşelat, altfel tot ce-a construit se năruieşte. Totuşi, niciodată nu uita de reciprocitate. Fii corect şi drept, dacă asta ceri angajaţilor tăi. Ambele părţi au greşelile lor pe care bine ar fi să le îndrepte…

      Apreciază

      • Da, dar patronul se invata sa profite de orice oportunitate, de orice om. Asta e pentru binele firmei, nu?
        Angajatul a dat dovada doar de naivitate, neintelegand schimbarle prin care trece patronul. Asta nu e o vina.

        Apreciază

  7. Foarte puţini din cei de azi cunosc ideea de loialitate. Dacă nu eşti descurcăreţ trebuie să dispari. Urâte timpuri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s