Puţină moarte

Când anii adunaţi în urmă încep să bată sensibil către jumătatea de secol, veştile bune se cam răresc. Viaţa începe să-ţi ofere surprize din ce în ce mai neplăcute. Ba câte o boală te chinuie, ba câte un cunoscut a păţit ceva, ba părinţii devin neputincioşi. De unde până mai ieri îţi măsurai viaţa în vise frumoase, dragoste, premiile copiilor, constaţi că de la un timp începi să o măsori în boală, păr alb, moarte.

A murit Geo Costiniu. Actorul Geo Costiniu. Filmul-SeptembrieMărturisesc cu regret că în ultimii ani chiar nu mai auzisem nimic de el. Nu m-am învrednicit să merg la teatrul la care a profesat până când moartea i-a despărţit. Nu prea mă învrednicesc să merg la spectacole, am făcut un pact cu munca – ea să-mi asigure traiul de zi cu zi, eu să-i dăruiesc trei sferturi din timpul meu. Rău pact, sunt un foarte prost negociator. Am trăit şi eu  până mai ieri cu iluzia că am timp să le fac pe toate cândva şi tot rău am gândit, pentru că acest cândva din viitor nu aparţine oamenilor, nouă se pare că ne aparţine doar prezentul.

Îmi aduc aminte de Geo Costiniu tânăr. Bărbat frumos, şarmant, după care toate colegele mele adolescente suspinau. În camera de cămin una din ele avea un poster cu el ascuns pe interiorul uşii vestiarului, după ce o pedagogă acră şi neînţelegătoare încercase să i-l rupă când şi l-a lipit deasupra patului. Un actor bun, un soi de sex simbol al acelor vremuri, concurând cu succesc cu celebrul Alain Delon al francezilor. Mi-au plăcut toate filmele în care a jucat. Sunt însă subiectivă, pentru că eram şi eu o adolescentă visătoare pe vremea în care el era în culmea gloriei. Despre ele o să las prin urmare pe alţii să se pronunţe. Cert este că a ştiut să se facă cunoscut, să lase o urmă adâncă în cariera de actor.

Nu e ciudat cum majoritatea actorilor pe care îi agream cândva, ale căror roluri ne-au încântat anii cenuşii ai existenţei în perioada comunistă, au intrat brusc într-un con de umbră din care nu au mai reuşit să iasă? Dacă nu au ştiut să se învârtă, să apară în reclame, să se prostitueze sau să se prostească la tv, au devenit brusc neinteresanţi şi au dispărut ca şi cum cariera de o duceau în spate nu ar fi însemnat nimic. Geo Costiniu a fost unul dintre ei. Un om care a urcat cu plăcere pe scena unui teatru oarecare din capitală, a jucat roluri celebre, a fost admirat şi aplaudat de iubitori de teatru. Gurile rele vorbesc că această „uitare” i-ar fi adus si viciul băuturii. Nu mă pronunţ, nu am trăit în preajma lui să-l văd mergând pe patru cărări. Şi dacă l-aş fi văzut, poate nu l-aş fi cunoscut. Viaţa l-a schimbat mult, extrem de mult. Din bărbatul frumos de odinioară nu a rămmas nici măcar umbra. Boala i-a desăvârşit transformarea şi cred că l-aş fi asociat mai degrabă cu un cerşetor, decât cu marele actor de odinioară.  Cancerul de care suferea de câţiva ani l-a măcinat până când, într-un final de toamnă blândă, organismul i-a cedat şi moartea şi-a luat tainul. S-a dus trist şi anonim, pe un pat rece de spital, dorindu-şi probabil să moară.

Mă revoltă moartea lui pentru că reflectă condiţia artistului în România, a omului de valoare, lăsat să trăiască şi să piară în mizerie de o societate cu o scară de valori răsturnată, în care un manelist drogat e mult mai căutat decât un actor bun. A continuat să joace şi după ce cancerul s-a instalat bine în organismul lui. Suferind, cu dureri greu de imaginat, a urcat pe scenă şi a încercat să-i facă pe spectatorii lui să revină la spectacole şi a doua, şi a treia oară…  Colegii ce-au fost martorii suferinţei şi i-au rămas alături cum au putut în aceşti trişti ani de sfârşit l-au întrebat la un moment dat de ce mai joacă, dacă îi e atât de rău. Răspunsul te lasă fără cuvinte şi ar trebui să ne dea tuturor de gândit: „Pentru că aş muri de foame, dacă m-aş pensiona.” Avea un salariu de 1600 de lei după o viaţă pe scenă. Salariul i-a asigurat traiul la limita decenţei, nu şi tratamentul costisitor pentru cancer. I-a asigurat supravieţuirea, nu şi respectul de sine. Sistemul a mai înfrânt un destin, poate merge fericit mai departe.

De pe scena a mai dispărut un actor, televiziunile de ştiri mai au o perioadă  ştiri de senzaţie, vor scoate de la naftalină câteva filme  ce l-au făcut celebru şi în final pe existenţa lui efemeră şi sordidă se va aşterne praful. Viaţa îşi va continua cursul şi oamenii îl vor uita, cum au uitat deja atâţia mari artişti dispăruţi înainte de vreme. Contemporanii noştri vor fi mult prea ocupaţi cu divorţul Biancăi Drăguşanu anunţat în direct, decât cu moartea unui actor ce ajunsese să arate ca un cerşetor. Superficialitatea şi artificialul din fiinţa piţipoancei dau iluzia strălucitoare a unei existenţe râvnite de mulţi, pe când imaginea dezolantă a actorului muribund ne-ar arăta viaţa aşa cum este: tristă, rece, sordidă, fără importanţă.

Adio, maestre! Dumnezeu să te aibă în pază şi să fie mult mai blând şi înţelegător cu sufletul tău decât societatea în care ţi-ai dus existenţa.

Reclame

6 comentarii

Din categoria Cotidian

6 răspunsuri la „Puţină moarte

  1. Ne tot mor actorii, se tot sting lumini pe scena vieţii… Trist!
    Nici eu nu mai ştiam de el dar am avut un mare gol în stomac atunci când am văzut cum arăta în ultimii ani de viaţă…

    Apreciază

  2. Până acum, la moarte lui, nici nu știam că i se mai spunea și Alain Delon al românilor. Multe lucruri despre adevăratele noastre vedete le aflăm doar după ce au plecat dintre noi.

    Apreciază

  3. Cuvânta

    Vai ce trist. Nu am cuvinte. Barbatul este superb, la ce i-a folosit?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s