Ceaţă

IMG_1038Iubesc dimineţile de toamnă târzie când ceaţa se aşterne lăptoasă şi deasă peste tot cenuşiul din jur. Deschid larg fereastra şi-mi trimit toate grijile la plimbare. Le dau drumul să rătăcească prin ceaţă, să se hârjonească şi să joace pituluşul ca-n copilărie, până îşi uită scopul şi redevin ridicol de copilăreşti. Păstrez cu mine doar visele frumoase şi speranţele. Mă îmbrac bine, încalţ cizmele lungi, pun poşeta pe umăr, le iau de mână şi plecăm împreuna aiurea pe străzi. Ceaţa ne ascunde complice de ochii iscoditori ai oamenilor răi şi nu ne lasă să vedem mizeria şi haosul din jur. În intimitatea ei visele prind aripi şi încep să mă convingă că pot deveni realitate. Întind aripile, îşi iau cutia cu creioane colorate şi însufleţesc  albul ceţii în toate culorile curcubeului numai pentru mine. Când mă întorc acasă părul îmi miroase a iarnă şi aduce în firele lui ceaţă umedă să se bucure şi ea de căldura unui cămin. Ceaiul abureşte vesel pe masă şi visele continuă să ciripească cât timp sângele capătă căldura zilelor de vară fierbinte din plantele aromate.

Iubesc dimineţile de toamnă târzie cu ceaţă. Mă ajută să-mi fac ordine în gânduri şi-mi spală toate temerile.

 

Reclame

6 comentarii

Din categoria jurnal

6 răspunsuri la „Ceaţă

  1. Si eu o ador…cu conditia sa nu am prea mult de umblat pe afara:-)

    Apreciază

  2. Frumos decor de toamnă târzie, cu ceața lăptoasă, cu povești și gânduri de copil! Îmi place să-ți „ascult” vorbele în astfel de momente!

    Apreciază

  3. e un spectacol greu de descris în cuvinte toamna asta a noastră 😉

    Apreciază

  4. Azi a fost intr-adevar o zi cetoasa! 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s