La moşi

Îmi plăceau zilele de anul nou când mergeam la moşi. Aveau gospodărie mare şi puneau masa totdeauna în cea mai bună cameră a casei. Mă simţeam iubită acolo, habar nu am nici eu de ce. Poate pentru că-mi plăcea casa curată, luminoasă, în care descopeream tot felul de lucrui noi, pe care noi nu le aveam, sau pentru că totdeauna mă puteam juca cu jucăriile copiilor moşilor mei şi nimeni nu se supăra pe mine. Poate pentru că Moaşa mă îmbia cu tot felul de bunătăţi şi nu mă lăsa până nu gustam din toate…. Era un  minunat început de an care oricum era liniştit, fără altă grijă decât cea de a creşte şi a ne juca.

În dimineaţa de Anul Nou mama ne pregătea pentru marea sărbătoare. Atunci era pentru noi copiii, adevărata sărbătoare, când Moşul ne va pune pe cap colăcelul frumos împletit din cocă de cozonac împodobit cu flori de hârtie creponată şi bănuţi norocoşi. Asta pe lângă suta de lei pe care o primeam cu siguranţă de la Moşul doar drept mulţumire că treceam pe la el. Ţineam banii din colac la loc sfânt până târziu în vară, când îi descoperea mama şi ni-i confisca. Ne îmbrăca frumos, cu cele mai bune haine pe care le aveam. Mă simţeam o mică prinţesă. Încercam să-mi ascund picioarele subţirele în ştrampii groşi de bumbac şi o rugam pe mama să-mi dea pe deasupra şi o pereche de pantaloni, să pară mai groase. Îmi dădea mama, că era frig… dar doar până ajungeam acolo, unde eram nevoită să rămân o domnişoară. De la prima oră începea lungul şir al lui „să nu”. „Să nu vă murdăriţi! Să nu pui mâncare pe rochiţă! Să nu uiţi să dai „Sărut mâna” când ajungem! Să nu spargi nimic! Să nu ne faci de râs! Să nu verşi ciorba pe masă! Să nu dai din picioare la masă! Să nu vorbeşti neîtrebată! Să nu râzi prea mult! Să nu….” Erau atât de mulţi „să nu” că îmi simţeam umerii grei sub povara lor. E adevărat, râdeam mult pe vremea accea, din orice. Şi mă trezeam dând replici obraznice doar pentru că Moşul râdea cu poftă de fiecare dată când le auzea, în timp ce mama roşea şi se înfuria fără să mă poată atinge din partea cealaltă de masă.

Până plecam de acasă nu mai îndrăzneam nici să respir, de teamă să nu-mi boţesc rochiţa. Frate-meu, mai mic, ar fi alergat, s-ar fi zbenguit şi eu mă feream de el ca de foc, ca să nu risc să plec cu lacrimi în ochi de acasă. Era aproape inevitabil să nu primim câte o palmă la fund şi o smucitură bună până când plecam, măcar aşa, de atenţionare. Tata, proaspăt bărbierit, mirosind a apă de colonie, cu o lumină mare pe faţă ce-l schimba cu totul, încărca de zor bunătăţile ce le va duce plocon, într-o târnă mare. Punea acolo şi jambon de porc, special preparat pentru moşul, şi azmă caldă mare cât roata carului, zahăr, prăjitură, tobă, caltaboşi, friptură şi cârnatul cel mai lung, mai lung şi decât mine şi frate-meu la un loc, umplut special pentru această ocazie. Îndesa acolo totul şi acopera imensa târnă cu o faţă de masă albă şi curată. La sfârşit umplea damigeana de vin şi sticla de ţuică, fără de care ploconul nu ar fi fost complet. Trăgea sania la scară şi aşeza pe ea un pled gros şi o pernă mare pe care ne aşeza pe noi. Era cel mai frumos drum! Moşii stăteau în satul vechi, cam la 3 km de casa noastră şi  tata ne ducea pe sanie tocmai pâna la poarta moşilor!! Tare fericiţi eram. Îmi făcuse tata o sanie imensă, înaltă ca să nu târăsc picioarele pe jos şi atât de lată că trebuia să ţin picioarele sus pe scândură, nu puteam să le pun de o parte şi de alta a saniei. Să avem loc amândoi şi târna cu bunătăţi pe deasupra!. Mama ne punea mănuşile de lână cu un singur deget, fularul la gât, căciulile pe ochi şi aşa, înfofoliţi şi împachetaţi ne aşeza unul în braţele celuilalt pe sanie. Frate-meu mai făcea mutre, lui nu-i convenea să stea lângă mine, să pun eu mâna pe el, dar nu avea de ales. Trebuia să se conformeze, în faţa tatei nimeni nu comenta. Ne fixa bine pe sanie, să nu cumva să ne piardă pe vreunul pe drum, se înhăma cal la sania noastră şi porneam la drum. Mama rămânea în spate, atentă la mişcările pe care le făceam, totdeauna în alertă, să ne ridice dacă ne aplecam prea mult şi să ne dea cuvenita palmă la fund să stăm locului odată!

Odată ajunşi la poarta moşilor, însă, tot chinul se termina. Nu spun, drumul pe sanie era colosal! Aş fi vrut să mergem aşa ore în şir, deşi picioarele începeau să-mi încheţe şi să mă doară de nemişcare. Magia zăpezii strălucind în soare, a tufelor, copăceilor , gardurilor pline de promoroacă ce parcă treceau în fugă pe lângă noi, nu o întâlneşti oriunde şi oricând. Dar bucuria pe care o vedeam în ochii moşului când ne lua pe fiecare de pe sanie şi ne ridica deasupra capului, lăudându-ne cât de grei am devenit şi ce mari am crescut, nu putea fi comparată cu nimic. Râdeam cu poftă în aerul îngheţat, mama dădea chiot, moaşa îi răspundea, musafirii priveau amuzaţi şi zgribuliţi de pe treptele casei, aşteptând să intre înapoi la căldură. În casă focul troznea în sobă şi căldura ne îmbujora obrajii, oamenii erau veseli, închinau, îşi făceau urări, ţuica aburea aromat pe masa plină de bunătăţi şi se încingea un chef cum nu am reuşit să mai văd de atunci. Moşul ne ridica la grindă şi ne ura să creştem mari , frumoşi, sănătoşi şi să ajungem ingineri sau doctori, după inspiraţia de moment. Îmi tremura inima de teamă când atingeam cu creştetul tavanul înalt şi ţineam bine cu mâinile amândouă de colacul pe care nu voiam să-l pierd. Moaşa râdea de mine, văzând cu câtă hotărâre mă agăţam de colăcelul aromat. Oamenii mari se puneau pe petrecere apoi, noi copiii, pe joacă. Ziua nu era întunecată decât de un singur moment, de care îmi era atât de teamă încât nu ştiam unde să mă ascund, să nu fiu obligată să ies afară – venirea ursului. Stăteam cu urechea la pândă, să aud ursarii din timp, de la depărtare, să am timp să-mi caut o ascunzătoare eficientă de unde să nu mă scoată nimeni.

Reclame

2 comentarii

Din categoria trecut

2 răspunsuri la „La moşi

  1. Parcă vă văd. Frumoasă povestire. Așa-i că e cu continuare? Cum era cu ursarii? Eu, ca orășancă get beget i-am văzut doar o dată în acțiune și am rămas cam speriată.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s