Gelozia care ucide

default_en-Face-1Am tot scris despre violenţa domestică de-a lungul timpului şi de multe ori am impresia că ajunge un clişeu în articolele mele şi oamenii vor crede că nu-s decât o obsedată. Totuşi, în ultimul timp se întâmplă prea des ca femeile să-şi piardă viaţa şi agresorului să i se găsească scuze în omniprezenta şi prea des uzitata gelozie. Se presupune că agresorul o iubea atât de mult pe victimă, că nu a suportat să ştie că aceasta l-a părăsit şi poate o să iubească pe altul. Se presupune că în conflictele domestice agresorul are circumstanţe atenuante, că trebuie ca victima să fi greşit cu ceva, de ia bătaie, altfel nimeni nu-i nebun să o bată de pomană. Oare aşa să fie?

Trăim într-o veşnică minciună. Cultura, educaţia deficitară, prejudecăţile, toate ne fac să credem că tot ce se întâmplă în jurul nostru este normal. Este normal ca nevasta să fie bătută de bărbat, că de aia e bărbat în casă. Pentru că pe el, cocoşul nu-l duce mintea prea mult şi trebuie să-şi folosească cel mai puternic argument pentru a se face înţeles: pumnul.  Se întâmplă ca partenerul agresor să-şi chinuie jumătatea până când aceasta, sătulă de umilinţe şi bătăi să caute să  scape lăsând tot în urmă şi plecând. Credeţi că victima poate trăi liniştită după aceea? Vă înşelaţi. Judecaţi femeile care suportă chinul unei căsnicii de coşmar, de teamă? Nu o mai faceţi, de cele mai multe ori, deoarece nu găsesc sprijin la nimeni în jur, plecarea înseamnă pentru ele semnarea condamnării la moarte.

S-a întâmplat din nou zilele trecute. Un psihopat şi-a înjunghiat soţia în salonul de coafură în care lucra. A omorât-o sub ochii colegilor şi clienţilor care nu au ridicat mâna să-i dea cu nimic în cap să-l oprească la timp. Toţi au fost martori îngroziţi şi impasibili la o crimă ilogică şi inutilă, doar pentru că le-a fost teamă pentru viaţa lor. Le-a fost teamă să lovească peste mână sau în cap pe la spate un psihopat criminal. Sau poate s-au gândit că nu este treaba lor să intervină. Trei copii au rămas fără mamă pentru că societatea în care trăiesc este moartă demult. Şi pute, dar oamenii s-au învăţat atât de tare cu putoarea ei că nu-şi mai dau seama că mirosul pestilenţial riscă să-i sufoce. Totul li se pare normal.

Acum câţiva ani, după masacrul de la Perla din capitală, Băsescu a promulgat legea împotriva violenţei domestice cu un rânjet atotştiutor pe faţă. Legea aştepta prăfuită de prea mult timp în sertarul lui. A promulgat-o promiţând din vârful buzelor femeilor că vor fi de acum ocrotite, în timp ce toată atitudinea sa spunea contrariul. De fapt nimeni nu dă doi bani pe acea lege. Lucrurile nu s-au schimbat cu nimic în bine, dincontră. Am putea spune că este din ce în ce mai rău. Poliţia nu intervine decât dacă victima se plânge şi atunci doar de complezenţă, fraternizând cu agresorul. Cum altfel când majoritatea poliţiştilor se comportă la fel în propriile familii? O lege fără suport e ca şi inexistentă şi preşedintele ştia mai bine ca toţi asta. Poliţia nu continuă niciodată cercetările dacă victima îşi retrage plângerea. Nu urmăreşte nimeni să vadă ce se întâmplă cu familia agresată, nimeni nu se întreabă de ce victimele alege să-şi retragă plângerile. Oare, chiar nu-şi dă nimeni seama că sunt ameninţate, câ atâta timp cât nimeni nu le acordă protecţie, nu au de ales? Mă îndoiesc. E mult mai uşor să te speli pe mâni şi să continui să-ţi iei salariu făcându-te că munceşti.

Victima de la Iaşi se mutase cu copiii într-un centru de ajutor creat tocmai pentru a veni în întâmpinarea victimelor agresiunilor domestice. Să pleci cu trei copii după tine, fără să ai un loc al tău, să faci sărbătorile departe de familie şi de casa ta, în care ai investit, în care ai pus suflet, denotă disperare şi un extrem de mare curaj. Denotă o dragoste maternă peste limite. Femeia aceea este o eroină. Din păcate, eroii morţi nu folosesc nimănui. Numele ei e menit să îngroaşe rândul victimelor „geloziei”, a unei „crime pasionale”. Va rămâne înscris pe un dosar penal şi pe o cruce rece în cimitir. Nimeni nu-l va învăţa pe bruta de i-a luat viaţa că ceea ce a făcut este greşit, nimeni nu va spune mai departe povestea ei. Doar copiii vor creşte mutilaţi, frustraţi şi retraşi şi vor rămâne cu stigmatul unei crime de care nu sunt vinovaţi . Victime colaterale ale indolenţei unei societăţi, ale educaţiei barbare şi nedrepte. Poate că ar trebui introdusă legea Talionului şi în legislaţia noastră. Crima nu poate fi iertată. Nu sunt suficienţi câţiva ani de puşcărie (care a devenit între timp un soi de casă de odihnă) pentru a o ispăşi. Indiferent de motivele care încearcă să o justifice.

17 comentarii

Din categoria Cotidian

17 răspunsuri la „Gelozia care ucide

  1. Cam cum crezi ca s-a intimplat?A intrat dementul in coafor si le-a spus femeilor de acolo ca vrea s-o omoare pe nevasta-sa si ele sa nu se amenstece, iar ele au raspuns in cor,”nu ne amestecam”?Sa-i fi dat cu o foarfeca sau un pieptene in cap?
    Poate ca tu, cind vezi un barbat ca-si loveste sau injura sotia ii dai o palma sau ii zdrobesti ouale, dar marea majoritate n-au experienta luptelor, chiar si dintre barbati.
    Oare nu crezi ca, vazind ce se intimpla, au ramas speriate, socate,blocate?
    Da, trebuie reinstaurata pedeapsa cu moartea.Desi pentru astfel de monstri si nenumarati altii, ar fi prea usor.

    Apreciază

    • Oricum plătesc prea puţin. Închisoarea de acum nici nu poate fi numită pedeapsă.
      La cum s-a întâmplat? Păi sigur a fost înarmat deja. A venit omul pregătit. Puţin probabil ca acele colege/colegi să nu fi ştiut de drama femeii şi de ceea ce se petrece între ei. O foarfecă bine folosită poate fi o armă de temut, numai că în jur nu erau numai pieptene şi foarfece, sunt şi obiecte contondente. E imposibil ca el să nu fi provocat scandal înainte, sau să nu-l fi văzut cineva ridicând mâna să lovească. Problema e că în general nimeni nu se bagă. Nu numai în cazul ăsta, ci de regulă, indiferent de situaţie. Legea e proastă şi prost aplicată, edicaţia e deficitară şi oamenii se tem atât pentru siguranţa lor, cât şi de eventuale repercursiuni dacă îl rănesc pe agresor. În fine, amărăciuna rămâne.

      Apreciază

      • Lucia, noi nu sintem „educati” pentru a reactiona in astfel de situatii.Chiar daca din 1989 au avut loc o gramada, nu stim sa reactionam.
        Ai dreptate sa fii revoltata si de politie si de justitie si de nemernicii care isi inchipuie ca certificatul de casatorie este egal cu sclavia.Dar nu-i acuza pe altii,cei multi, ca nu pot reactiona la ura cu ura, la brutalitate cu brutalitate.Nu stiu sa reactioneze.
        Apropo, domestic inseamna ceva blind, calm, ascultator, nu?
        Violenta nu poate fi domestica.E violenta.

        Apreciază

        • Da, e alt termen prea uzitat aiurea….
          In privinta educatiei ar trebui să ne autoeducăm. Lipsa noastră de reacţie duce la astfle de cazuri, la violuri, la abuzuri asupra copiilor. Aici nu-i vorba de a reacţiona la ură cu ură, ci de a sări în apărarea cuiva, e vorba de salvat o viaţă! Modul de gândire ar trebui să ni-l schimbăm singuri. Nu o poate face altcineva în locul nostru. Gândeşte-te că ai o fată şi ea e în iportaza victimei. Ai putea sta cu mâinile în sân? Întrebarea asta trebuie să ne-o punem şi când suntem martori la dramele altora. Multe s-ar schimba în societatea asta, dacă am schimba măcar atât în gândirea noastră…

          Apreciază

      • Lucia, ai timp sa gindesti dupa ce totul s-a intimplat .Pentru a reactiona imediat trebuie sa fii pregatit pentru asa ceva.Iar marea majoritate n-au aceasta pregatire.
        A, ca ar trebui…
        Da ar trebui.
        Ar trebui ca ofiterul starii civile sa le faca educatie tinerilor care se casatoresc.
        Nasii si parintii ,la fel.
        De acolo sa inceapa educatia.

        Apreciază

        • Şi preotul, şi familia, şi şcoala… Educaţia trebuie începută devreme. Mulţi fac la rândul lor ceea ce au văzut acasă, la mama şi tata. Sau îşi descarcă frustrările pe propria familie, răzbunându-şi astfel bătăile încasate în copilărie. Trebuie făcute multe, e adevărat. Trăim însă într-o societate bolnavă, incredibil de violentă. Nu ne putem întoarce în timp, să luăm educaţia de la capăt, trebuie să ne autoeducăm pe parcurs. Recunosc, poţi fi luat prin surprindere de un individ cu un cuţit în mână şi-l poţi lăsa să lovească o dată. Femeia aceea a fost lovită până a murit! Psihopatul a avut nevoie să fie sigur că e moartă şi a înfipt cuţitul de multe ori. A fost smulsă o viaţă ce putea fi salvată dacă măcar unul din cei prezenţi avea puţină vănă şi prezenţă de spirit. Eu nu aş mai putea dormi liniştită ştiind că un om a murit în astfel de condiţii şi cu ajutorul meu.
          Poate tu ai dreptate şi eu greşesc. Dacă toţi ne găsim scuze însă şi motivăm laşitatea de fiecare dată, nu se va schimba nimic. Toţi, fără excepţie, putem cădea pradă unui psihopat aflat în libertate. Dacă am fi în situaţia victimei, ne-ar plăcea să ştim că oamenii din jur reacţionează, se implică şi ne pot salva, nu devin complicii asasinului prin nepăsare sau frică.

          Apreciază

      • Lucia,pe 28 noiembrie am fost atacat pe strada.Pe o strada aglomerata.Am fost lovit in cap,pe la spate si-apoi calcat in picioare.
        Se pare ca m-a confundat.
        N-a intervenit nimeni.Adica, in spatele meu erau niste fete care s-au speriat si le era frica sa mai si respire.Soferii treceau mai departe.
        Cu doua zile inainte, in zona, s-au taiat niste tigani in sabii si cutite.
        Cine sa intervina?
        Cum?
        Nici eu n-am putut sa reactionez lovit fiind pe la spate.
        M-am ridicat, dupa ce cel care m-a lovit si-a dat seama ca m-a confundat si a luat-o la fuga, si m-am dus acasa.N-aveam mare bai.Capul spart, buza rupta si o gramada de dureri prin diverse locuri.
        Pentru a interveni in astfel de situatii trebuie sa fii obisnuit cu asa ceva,trebuie sa traiesti efectiv intr-un astfel de mediu.Ori la noi n-a fost asa ceva pina acum.
        Mai sint si exemplele cind cel care a intervenit a fost ucis (cazul de la Brasov).
        Imagineaza-ti:stai la coafor, vine un dement si o ucide cu cutitul pe coafeza si tu nu intepenesti in scaun, ci ii dai cu phoenul in cap.sau ii spui sa stea putin pina gasesti ceva mai contondent?
        A, ca nu-i normal asa ceva, ca este o consecinta a politicii de indobitocire a populatiei de pe la 1989 incoace, da.
        Din pacate, ne aliniem „democratiilor” pe care le-am visat inainte de ’89.

        Apreciază

  2. Poate ca in acelasi timp cu autoeducatia pentru a sari in ajutorul celorlalti ar trebui sa ne educam, pe noi si pe cei din jurul nostru, despre cum sa crestem generatia urmatoare.
    Daca parintii se tot certa sau chiar se bat, ce invata copii lor?
    Ce pregatire pentru (viitoarea) viata (de familie) au tinerii care in loc sa intalneasca cu semenii lor in fata blocului, pe terenul de sport sau intr-o sala de spectacole se joaca pe calculator atunci cand nu o fac pe ‘smartphone’?
    Cum se vor comporta ei oare ca adulti daca atunci cand lasa calculatorul pentru o clipa se nimeresc in fata televizorului si afla despre ispravile politicienilor si oamenilor de afaceri?

    Apreciază

    • Sunt absolut de acord! Educaţia trebuie făcută permanent şi cu simţ de răspundere.Din comoditate, prostie, grandomanie, ne creştem copiii mutilaţi sufleteşte şi trupeşte, Le cumpărăm gadgeturi de ultimă generaţie de la vârste din ce în ce mai fragede, îi lăsăm să joace jocuri sângeroase pe calculator fiind mulţumiţi că-i vedem nemişcaţi pe scaun şi nu riscă să se rănească afară, la joacă, nu ne gândim ce adulţi pot ieşi din ei şi cum se vor descurca pe urmă în viaţă.
      Şi clasa aia politică ar trebui schimbată naiba o dată, că deja i-am ţinut prea mult în braţe şi ne-am distrus vieţile tot acceptându-le nemernicia. Până şi asta tot de noi ţine!

      Apreciază

  3. E adevărat că legile nu se pot aplica sau sunt prea blânde pentru astfel de violențe, dar nici noi nu profităm de fiecare portiță pe care ni le oferă. Pe mine mă miră că victima și-a retras plângerea împotriva soțului violent, deși a mai avut parte de agresiuni din partea lui. Chiar a fost atât de naivă să creadă că s-a îndreptat peste noapte?
    Acest criminal ar fi meritat pedeapsa cu moartea, dar cum noi nu o avem prevăzută în Constituție, ar fi trebuit lăsat să moară în urma rănilor pe care singur și le-a provocat. În primul rând i se îndeplinea dorința, iar apoi statul nu mai cheltuia atâția bani cu îngrijirea lui și apoi cu judecarea și întreținerea lui în pușcărie. Nu avem bani pentru a salva de la moarte oameni bolnavi și nevinovați, dar cheltuim mii de euro pentru salvarea unui criminal și sinucigaș!

    Apreciază

    • Aşa este…
      În privinţa retragerii plângerii sunt foarte multe de spus. Doar dacă ai trăit într-o astfel de relaţie o poţi înţelege pe acea femeie. Din păcate, victima ajunge să-i găsească singură scuze agresorului, să-i fie milă de el şi de neputinţa lui. Veşnic îi mai dă o şansă. Am citit dimineată mărturia fratelui agresorului, care spunea săracul ca de multe ori a scos-o din mâinile cretinului. Că ea ţinea casa, era gospodină, harnică, muncitoare… el doar bea şi era nemulţumit. Că o ameninţa cu moartea de mult timp, dar nimeni nu l-a crezut în stare. Să-l vezi că o bate în drum până vine SMURD-ul ca să o resusciteze şi să nu-l crezi când îţi repetă la nesfârşit că o omoară, spune ceva despre limita ta mintală. În fine….
      Sunt convinsă că ea ar fi vrut demult să plece, dar i-a fost teamă şi sigur îi era milă de beţivul ăsta nenorocit. Cred că i-a fost teamă şi să nu-şi retragă plângerea. Avea 3 copii, o căsnicie de 20 de ani şi o casă pe care o ridicase de la zero lângă acest om. I-a fost ruşine, milă, teamă. Sentimente care au ucis-o până la urmă.

      Apreciază

  4. Dan

    Vrem, nu vrem, ne convine, nu ne convine, nu sunt prea multe de discutat pe tema asta. Nu aş vrea să am „gura aurită” dar astfel de practici se vor înmulţi în anii ce vor urma pe măsura continuei îndobitociri a maselor. Totul pleacă dintr-o educaţie deficitară. Eu ştiu cazul unei femei aflată într-o situaţie asemănătoare care, în schimb nu pierdea nicio ocazie să-şi manifeste poziţia „contra” predării religiei în şcoli. Dar ăsta e alt subiect. Sincer, m-am cam săturat să iau partea unora şi să-i condamn pe alţii astfel că nici nu mai încerc să desluşesc eventuale cauze ce duc la astfel de situaţii. În mare, le-ai evidenţiat şi tu în postare şi tot în mare, sunt variaţiuni pe-aceeaşi temă.
    be) ca observaţie, preşedintele nu poate ţine nicio lege la „prăfuit” în sertar. Are un termen maxim de 30 de zile în care este obligat ori să promulge o lege ori să o întoarcă Parlamentului.

    Apreciază

    • Dane, legea asta a fost considerata fara importanta ani de zile, chiar de presedinte. E cam acelasi lucru. Tin minte foarte bine discuţiile de atunci, momentul şi felul în care a fost promulgată. În fine.
      Niminc nu justifică violenţa, cu atât mai putin crima. Nici chiar lipsa de credinţă. Mi-e teamă că ai dreptate pentru viitor, s-ar putea să ajungem să trăim într-o societate din ce în ce mai agresivă. E şi normal, odată cu întoarcerea la primitivism, se întorc şi bunele practici de odinioară.
      Apropo de predarea religiei în şcoli ar fi ceva de discutat, dar nu vreau să fac asta acum. Depinde foarte mult de cine şi ce predă la ora de religie, de cât de deschis la discuţii şi la minte e profesorul respectiv… Din păcate până şi preoţii sunt tot oameni, ca să nu mai punem faptul că predă religia chiar cine nu te aştepţi, nu neapărat un preot. Mai e vorba aici şi de libertatea cultelor. E un pic nedrept să impui ca materie obligatorie religia ortodoxă, când în clasa respectivă pot studia copii care aparţin altor culte. Dar ţi-am zis, părerile pot fi diferite aici. Credinţa adevărată e în sufletul fiecăruia. În definitiv degeaba faci mătănii, ţii post, aprinzi lumânări, plăteşti acatiste, ridici biserici, dacă sufletul ţi-e ca tăciunele. Dar asta e strict părerea mea personală, nu vreau să înfierez pe nimeni. Eu zic că dacă omul are fondul bun, până la urmă ajunge singur să-l cunoască pe Dumnezeu. Acesta îl duce uşor pe calea pe care trebuie să se întâlnească. Dacă omul are un fond rău, poate să crească în biserică şi tot ticălos rămâne.
      Cât despre întâmplarea de care m-am legat, eu nu pot rămâne impasibilă. Am văzut atâtea grozăvii la viaţa mea, unele din ele trăite de mine, încât chiar nu pot rămâne indiferentă, cu riscul de a deranja până şi prietenii apropiaţi. Societatea ar trebui să ne-o clădim noi în primul rând. Ori dacă noi tolerăm astfel de comportamente, nu vom trăi niciodată în pace şi bună înţelegere.
      PS. Ştiu că uneori sunt prea acidă, prea revoltată şi pot părea moralizatoare şi atunci când nu este cazul. Când treci însă prin iad, crede-mă că lupţi cu toate puterile să nici nu mai auzi de numele lui şi de ce se întâmplă în el.

      Apreciază

      • Dan

        Mda, tu nu tolerezi, eu nu tolerez. Aşa, şi ? Cum şi cât ţine de mine nu simt niciun disconfort de natură a mă determina să-mi reproşez ceva în sensul ăsta. Şi nici nu am veleităţi de Manole fiindcă mi se pare aiurea să jertfesc o Ană prinzând-o captivă în zidurile „construcţiei” mele doar de dragul de a face eforturi suplimentare pentru a schimba în bine societatea. La ce primesc în schimb îmi pare arhisuficient ceea ce ofer. Nu sunt făcut să rezist unor campanii de amploare. Mă mulţumeşte să ştiu că în pătrăţica mea lucrurile sunt în bună regulă. Am crescut în casa şi curtea unor bunici cu frică de Dumnezeu, contrar tuturor principiilor care ghidează „modernismul” educaţiei de astăzi când, ca profesor, nici să cerţi elevul nu îţi este permis. Mie bunica mi-a spus că „dacă furi ţi se usucă mâna cu care ai furat”. Încă mă surprind, atunci când la televizor e prezentat un hoţ, că-mi fug ochii către mâinile lui să văd dacă i s-au uscat sau ba. Unii domni psihiatri ar fi tentaţi să găsească în asta semnele unei traume. Le-aş sugera să vadă mai degrabă de cazuri cun este cel prezentat de tine decât să mă ia pe mine la puricat fiindcă, în ceea ce mă priveşte, traumatizat sau nu, n-am pus mâna măcar pe-un capăt de aţă care nu-mi aparţine.
        Iar dintre învăţăturile bunicului mi-o amintesc acum pe cea potrivită subiectului postării tale : ” În copii şi în ce poartă fustă, nu loveşti !”. Ce-i drept şi-aici e loc de-ntors căruţa că nu ştiu câte dintre femei mai „poartă fustă” cu adevărat. Oricum, de la mine putere eu am extins sfatul şi la cele care poartă pantalonii feminismului.

        Apreciază

  5. Nu cred să fie ultimul caz de violență extremă domestică. Genul ăsta de gelozie e vechi de când lumea. Măcar pe vremuri aveau scuza lipsei educației…
    Gândesc că oricâte legi s-ar da, limitarea tot va exista. Prea e împământenit în mintea unora acel Nici cu mine, dar nici cu altul…

    Apreciază

    • Bursucel, nu e vorba de gelozie aici…. asta este doar pretextul folosit de minţi înguste şi bolnave. Gelozia din dragoste nu duce niciodată la crimă. Drept dovadă, individului de la Iaşi îi era de fapt groază că nevasta va băga divorţul şi îl va da afară din casă. Se obişnuise omul în 20 de ani să bea bine pe spinarea ei, altoind-o pe rând când pe ea când pe copii, sau pe toţi la un loc.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s