Costică al lui Pârş

– Măi, fine Costică, de câte ori ai de gând să te însori? Aşează-te odată la casa ta cu una singură!

Râdea cu toată faţa lui rotundă, un pic prosteşte.

– Ce să fac, Naşă, dacă nu stau cu mine? Eu cu toate am vrut să mă aşez la casa mea!

– Găseşte-ţi o fată cuminte şi poartă-te frumos cu ea! Nu poţi veni la infinit cu altă femeie la naşi!

Nu ştia să se poarte. Erau un neam ciudat de oameni, certăreţi, iuţi la mânie şi încăpăţânaţi. Aveau inpresia că toţi cei care intră în familia lor trebuie să nu ridice ochii. Costică aşa crescuse. Învăţase de mic că doar bătaia îi învaţă pe oameni şi aplica aceeaşi metodă la rândul lui, cu toate femeile pe care le aducea acasă. Stăteau bietele femei ce stăteau şi până la urmă îşi luau lumea în cap. Bărbat brutal, soacră mai rea  de atât… Fugeau mâncând pământul. Una i-a făcut şi o fetiţă. La câteva luni după naştere, au dat-o afară din casă. S-a dus şi nu s-a mai întors. A rămas fata, s-o crească ei, cum or putea. El s-a însurat din nou, lăsând copilul în grija maică-sii. Mare noroc a avut copila că bătrâna s-a lipit de ea şi nu voia să lase pe nimeni s-o ia. A crescut fără să ducă prea tare lipsa părinţilor.

La un moment dat nici el nu ştia câte femei a ţinut. Venea în fiecare an cu plocon la naşi, doar noi îl cununasem când s-a însurat şi el ca oamenii, prima dată. A luat-o fată mare, cu nuntă, a făcut-o mireasă şi după 3 luni a bătut-o de a lăsat-o lată. Când s-a întremat dusă a fost! De atunci Costică respecta tradiţia anuală, de fiecare dată cu altă femeie. Îi plăceau femeile plinuţe şi vesele, cărora le strălucea viaţa în ochi. Şi era ciudat cum în acelaşi timp făcea tot posibilul să le şteargă de pe buze orice zâmbet, deşi lui îi plăcea să le vadă râzând. Timpul trecea, iar el era tot singur, cu veşnicul lui prieten de suflet- paharul. Bea să-şi stingă focul- zicea. ” O să mă las, Naşă, zău! Mă las când m-oi însura cu o femeie de casă!” Nimeni nu-l credea. Anii se adunau peste el şi singurătatea lui. De la un timp nici cu plocon nu mai venea. I se dusese buhul şi toate femeile singure fugeau de el.

Ei, dar la un moment dat s-a ivit şi femeia care să-l rabde. Dintr-un sat indepartat, avusese un bărbat mai rău decât finu Costică. Si-a legat soarta de el şi l-a scos la lumină. Într-un singur an nu-l mai cunoşteai. Era curat, spălat, se întremase şi începuse să bea mult mai puţin. El avea o fată, ea lăsase doi copii rămaşi la celălalt.  Femeie harnică şi curată, l-a menţinut pe linia de plutire pe bărbatul ei bătăuş. Nimeni nu credea să rămână cu el mai mult de un an. A rămas an după an, i-a îndurat firea dificilă, ba i-a mai făcut şi un băiat. Nu au fost niciodată bogaţi, dar cu muncă multă îşi făcuseră o gospodărie frumoasă. Revoluţia i-a fsărăcit de tot. Ea a plecat la muncă în Italia, el a rămas singur şi s-a întors la vechile practici. A redevenit ursul arţăgos şi beţiv de odinioară.

– Măi, tată… trebuie să-ţi spun ceva. A murit finu Costică al lui Pârş! Mai era puţin şi-l găseau mort în casă, vai de capul lui! Stătea cu băiatul şi nora, dar dacă el era aşa scârbos, ăia intrau la el doar când erau nevoiţi. Ajunsese vai de capul lui, tată… Acum trei zile a intrat Viţu la el şi l-a găsit aproape mort.  L-a dus la spital, dar degeaba. A murit singur, fără lumânare în spital la Craiova. Nu au reuşit să-l aducă înapoi acasă.

Avea 64 de ani şi a murit aşa cum a trăit, singur şi ursuz. Nu a făcut nici un efort să se apropie de oamenii din viaţa lui şi acum, până şi în moarte, propriul copil îl priveşte cu răceală, ca şi cum s-ar bucura că a scăpat de el. Poate că tata are dreptate… fiecare cum îşi aşterne aşa doarme. Un gest frumos, o vorbă bună, un sentiment omenesc nu ne costă nimic. Dacă suntem atât de săraci sufleteşte şi nu ştim sau nu putem să le dăruim celor din jur, murim singuri şi trişti, fără să ne regrete nimeni. Dumnezeu să te ierte, fine Costică! El singur poate şi să te judece şi să înţeleagă de ce ţi-ai irosit astfel bunătate de viaţă.

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria jurnal

5 răspunsuri la „Costică al lui Pârş

  1. Dragă Lucia, vreau să știi ca adesea vin, citesc și plec, pentru că mă alși fără cuvinte. Ce aș putea spune eu după un asemenea articol?
    Așa că iarăși plec, cu ochii în pământ, cu tristețea ca bun partener de drum.
    Am vrut să știi acestea, să înțelegi pentru ce nu las și eu câte un semn pe aici.

    Apreciază

  2. „La câteva luni după naştere, au dat-o afară din casă”.
    Sa inteleg din asta ca finu’ Costica isi traia viata ‘la gramada’?
    In sensul ca nevesta (si urmatoarele) erau alungate in urma unui consilu de familie?
    In cazul asta nu prea mai era doar vina lui ca nu s-a maturizat ci si a celor din jurul lui care nu prea l-au ajutat sa-si deschida aripile, mai ales pe cele ale mintii…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s