Frânturi din altă viaţă

Sărbătorile vin de fiecare dată cu stres şi muncă multă. Cu zile întregi înainte încep insomniile. Vine vacanţa şi inevitabil va trebui să meargă la ţară, la socri. Trebuie tăiat porcul, făcut curăţenie, spălat, gătit, frământat. Şi mai ales trebuie să reziste ochilor critici şi răutăţilor gratuite ale socrilor. Încă nu ştie cum să se poarte în prezenţa lor, deşi au trecut ani buni de când, aparent, face parte din familie. Odată ajunşi acolo şi intraţi pe poartă, toată viaţa le e dată peste cap. Bărbatul i se transforma de parcă nici nu fusese bărbatul ei vreodată, toată lumea are pretenţii, nimeni nu are răbdare, copiii tremură.

O fiere sensibilă, un organism ce a slăbit din ce în ce mai mult în ultimii ani, o făceau să ajungă după două ore de mers cu autobuzul o legumă cu stomacul în gât. Cu durere în fundul ochilor şi greaţă ce nu o lasă să respire, intră pe poartă şi se străduie să fie veselă şi binedispusă, altfel proasta ei dispoziţie ar fi fost pusă pe seama aversiunii faţă de bătrâni şi vacanţa ar fi devenit cu adevărat un coşmar. Nici aşa nu-i era uşor. In casă, la căldură, în miros de oaie udă şi transpiraţie veche, stomacul nu mai rezista. Ar fi vomita dacă ar putea, dar nici măcar asta nu-i era la îndemână. Oricum, trebuie să desfacă repede pachetul, să se schimbe şi să iasă afară la treabă. Genunchii sunt moi, mâinile îi tremură, dar dacă nu se grăbeşte riscă scandal şi de scandal s-a săturat până peste cap.

În primii ani i-a fost greu să intre în ritm cu durere în stomac şi mâinile tremurând. Acum s-a obişnuit. Iese, se apucă de treburile mai puţin solicitante, afară, la aer şi starea de rău trece încet, încet, ignorată. De când are din nou serviciu, ajunge de fiecare dată în timp ce soacra frământă colacii. Profită de ocazie şi frământă ea  şi cozonacii parfumaţi, aroma lor tăindu-i un pic din greaţa drumului. Iese repede afară în vânt să adune cocenii la cuptor, se întoarce să pună colacii în tăvi, iese din nou  să facă focul şi să ardă bine cuptorul. Fac cu rândul la foc, nu trebuie lăsat să se stingă, altfel cărămida cuptorului nu va fi niciodată suficient de fierbinte încât să coacă pâinea. Până se coc colacii modelează cozonacii care vor intra imediat după aceea în cuptorul încălzit. Cât se coc şi cozonacii spală deja câteva ture de haine. Nu au maşină automată, alea abia au apărut în oraş la câteva familii mai înstărite. Au un Alba lux vechi din capacul căreia curge rugina dar al cărei motor duce mai mult decât ţi-ai putea închipui. După ce vor scoate şi cozonacii din cuptor va pleca cu lighenele la fântănă, să limpezească rufele.

S-a făcut frig, gerul muşcă nemilos din mâini, dar nu apucă să-l simtă şi să se plângă, sunt atâtea lucruri de făcut până seara! Rufele se tot adună, de nu-i ajung trei lighene mari să le adune pentru limpezit. Totdeauna o apucă noaptea spălând. Merg la fântână cu felinarul după ele. De Crăciun înbulzeala face ca toată ziua jgheaburile să fie arhipline. Femeile se aşteaptă şi se ajută una pe cealaltă, numai să apuce să spele şi ele şi să plece mai repede acasă. Îngheaţă stând în picioare să-şi ţină rândul. E greu pentru cele ce rămân cu rufele pe ultima sută de metri. Jgheaburile sunt pline de gospodinele venite să spele maţele de la porcii proaspăt tăiaţi. Marginile sunt pline de grăsime şi nici măcar animalele nu mai beau apă lângă ţuţuroaiele pline de moarte.

Doar două din jgheaburi rămân pentru spălat rufe, aşa că, până noaptea târziu zarva nu se mai termină din drum. Femeile se ceartă pe întâietate, îşi strigă măscării sau doar râd de câte o amărâtă mai neîndemânatică. Noroc că ei stau aproape şi poate urmări din poartă când se împuţinează lumea, de nu e nevoie să stea atâta în frig. Oricum se întoarce acasă cu mâinile dureros îngheţate şi spatele ţeapăn, după două ore de stat aplecată peste jgheabul plin de haine. Se duce întâi ea, cu un lighean şi ocupă jgheabul ce se eliberează mai repede. Soacra o urmăreşte de sus din curte şi îi trimite celelalte lighene când vede că s-a apucat de limpezit. Când e aproape gata, vine şi-i ia ligheanul plin, lăsând-o să termine restul rufelor. La sfârşit pleacă singură cu ultimul tură de rufe limpezite.

Ligheanul plin de rufe ude îi rupe spatele până în curte. Soacra e obişnuită să-l poarte pe cap. Îşi face oblanic dintr-o basma mai veche şi ajutată de muieri ridică ligheanul pe creştet. Merge dreaptă, cu gâtul ţeapăn pe coastă în sus până acasă. Pe ea nu o ţine nici gâtul subţire, nici creştetul dureros. Trebuie antrenament să poţi purta cu eleganţă povara pe creştet, fără s-o scapi pe jos. Nu riscă niciodată să-şi bată joc de munca ei, aşa că urcă pas cu pas, cu capul aplecat, strângând din dinţi. Când lasă povara jos degetele rămân dureros încleştate încă mult timp şi pe şira spinării ies ace de gheaţă până târziu în noapte. Lângă sobă e cald, dar ea nu se încălzeşte în noaptea aceea decât către ziuă, sub plapuma grea de lână îmbrăcată în macat ţesut în casă. Spatele o doare şi-i dă fiori de câte ori se întoarce de pe o parte pe alta. Nu are de ales însă, trebuie să se odihnească aşa cum poate, a doua zi de dimineaţă o ia de la capăt cu tăiatul porcului. Nopţile clare şi îngheţate  cu lună plină  sunt scurte în preajma sărbătorilor.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Dezrădăcinare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s