Piţigoiul

Parus_major__Pitigoi_mare_Foto_Balita_AlexandraEra un piţigoi bătrân, ce văzuse multe la viaţa lui. Aripile-i erau grele de boală şi ani, iar hrana şi-o procura din ce în ce mai greu. Toate suratele lui ciripeau ţopăind vesele în jurului lui, ciugulind cu cioculeţele lor mici firimiturile de unde nici nu te aştepţi. Pe el şi ochii începuseră să-l lase. Ochişorii lui ca două mărgeluţe negre, strălucitoare, parcă nu mai primeau lumina aşa ca înainte. Soarele strălucea mai puţin pentru el şi bucuria de viaţă nu mai era aceeaşi. Se minuna şi el cum de scăpase până acum de gheruţele ascuţite ale motanilor străzii. De teama lor nici nu prea mai cobora pe trotuar, îşi făcea veacul moţăind cu căpşorul sub o aripă pe o creangă înaltă din zarzărul de lângă bloc. Aştepta cu resemnare ultima zi.

Ehei, în anii tinereţii lui, era şi el ca gureşele astea cărora nu le mai tace gură cât e ziua de lungă! Zbura razant în faţa oamenilor şi nu se temea de paşii lor mari. Când se apropia câte un copil prea tare, doar întindea aripile şi ţopăia vesel câţiva metri mai departe. Niciodată prea departe, să nu cumva să scape o eventuală firimitură gustoasă. Orice era bun. Primăvara, când zarzărul înflorea, sute de albine îi bâzâiau pe la urechi şi razele soarelui îi încălzeau trupşorul minuscul. Cobora în groapa cu nisip, unde se jucau copilaşii de grădiniţă şi-şi zburlea penele. Le curăţa aruncând printre ele boabele mărunte de nisip. Apoi se scutura şi se înălţa ciripind în înaltul cerului, ducând cu el toată bucuria vieţii. Când ploua stătea zgribulit sub câte o frunză şi aştepta răbdător să se termine. Ştia că nu o să ţină mult şi-i plăcea ploaia care spăla până şi cerul de păcate şi de praful adunat în zilele nesfârşite de arşiţă. Când soarele răsărea din nou dintre nori, se oglindea în balta lăsată pe trotuar, ba chiar intra cu picioruţele lui subţiri în apă şi se scălda în voie, până se simţea la fel de curat ca înaltul cerului. Ce-i mai plăcea să se scalde! Aşa curat şi înfoiat, toate vrăbiuţele îi făceau ochi dulci. Era un crai pe vremea aia.

A avut şi el pereche. Cărau amândoi crenguţe, paie şi resturi de hârtii pentru cuibuşorul în care-şi vor creşte peste vară puişorii flămânzi. Câte generaţii de pui a crescut? Dumnezeu mai ştie… În fiecare primăvară construiau cuib şi-şi cloceau ouăle pe rând. Când ea rămânea singură în cuib, nu o lăsa niciodată să sufere de foame. Venea cu viermişori şi gândăcei, plana repede până la ea şi-i dădea să mănânce ca unui puişor de-o zi. Tare mult a mai iubit-o! Şi ea, cuminţică, îi scotea puişori frumoşi.

Greu e să creşti puişori! Când sunt micuţi nu mai pridideşti cu zborul după mâncare. Găseşti, nu găseşti, ei stau cu cioculeţele deschise, aşteptând. Ţipă de îi aude tot oraşul şi aşteaptă mâncare. Parcă doar ciocul tivit cu galben, veşnic deschis, e de ei. Şi foamea, o foame de sfârşit de lume. Zburau amândoi în toate părţile, să caute gâze, să-i sature. Nu i-a văzut vreodată sătui. Ajungeau să nu mai mănânce ei deloc, să aibă cu ce hrăni puişorii. Iar ei cereau şi tot cereau, mai flămânzi cu fiecare bucăţică înghiţită. Seara, când luna veghea cerul spuzit de stele peste lumea adormită, ei picau de oboseală. Îi dureau aripile de atâta zburat şi le vâjâia capul de foame. Se lipeau unul de celălalt, puneau căpşoarele sub aripioare şi aţipeau până la primii zori când o luau de la capăt. Puii creşteau, se umpleau de pene şi de nelinişte.

Când voiau să zboare era un chin. Trebuia să stea tot timpul pe lângă ei, că numai în belele intrau! Îşi dădeau drumul pe-o pală de vânt întindeau aripile şi aterizau în mijlocul străzii printre maşini, sau chiar în faţa vreunei pisici. Ohoooo, de câte ori a trebuit să se lupte cu toate puterile ca să gonească cu ciocul şi aripile câte o pisică flămândă, numai el ştie! Odată a zăcut o vară întreagă cu aripa sfâşiată de ghearele unui motan tărcat. Dar cel mai mult l-a durut sufletul în anul în care un băiat rău s-a urcat în zarzăr şi i-a luat toţi puişorii. Erau mici, fără pene, nu puteau zbura. I-a ţinut închişi într-o cutie pe balcon şi ei s-au tot rugat să le dea drumul. Puişorii ţipau de foame, ei se învârteau nebuni în jurul lor, dar nu au reuşit să-i scape. Atunci a crezut că moare şi el. Nu a murit. A venit o nouă primăvară cu chemarea ei de dragoste, au clădit un nou cuib, au scos alţi pui….

Timpul trece însă prea repede pentru o viaţă mică de piţigoi. În iarna trecută s-a dus şi soaţa lui. Nu mai putea zbura şi a încercat el s-o mai hrănească un timp. La un moment dat nu a mai vrut să mănânce nimic. Şi-a lipit trupsorul de al lui, a băgat capul sub aripă şi a închis ochişorii. Dimineaţă nu mai era. Murise şi căzuse îngheţată lângă trunchiul încercat de vreme. O zi întreagă a plâns-o, apoi a căzut zăpada, a acoperit-o şi vremea şi-a urmat cursul. Acum simte că nici el nu mai are mult. Ninge greu, cu fulgi mari de câteva zile. Crengile zarzărului s-au albit ca de floare, pe jos totul e imaculat şi pe el în apucă aşa, o toropeală caldă şi plăcută, care îi adoarme toate simţurile. Gheruţele se desfac şi scapă crenguţa de care se ţineau, iar trupul îngreunat de frig şi vreme cade pe pătura albă de nea.

– Mami, mami!! Uite ce am găsit afară!, strigă băieţelul cu obraji rumeni de ger şi cu pantalonaşii plini de zăpadă îngheţată, dând buzna pe uşă ca o vijelie.

– Ce-ai găsit, mami?!

Puiul de om desface uşurel pumnişorii şi scoate la lumină trupşorul ţeapăn şi îngheţat al piţigoiului.

– Dar e mort, mămică! O fi îngheţat sărăcuţul, de atâta ger…

Ochişorii rotunzi culoarea cerului plumburiu de iarnă se întunecă şi lacrimi mari pleacă pe obrajii rumeni. Guriţa se închide şi se deschide fără sunet şi bărbia tremură de suspine încă ţinute în frâu.

– E mort de tot – de tot? Poate îşi revine…, rosteşte el uşor, cu o rază de speranţă în glas.

– Offf, nu plânge, te rog frumos! Hai să vedem, poate e doar îngheţat.

Mămica ia mica creatură şi o înveleşte într-un prosop încălzit câteva minute la flacăra aragazului. De dragul ochisorilor plânşi şi a sufleţelului bun speră ca mica vietate să fie doar îngheţată. Îşi pregăteşte deja pledoaria în caz de eşec, dar, ca prin minune, simţind căldura, piţigoiul începe să mişte.

– Mami, mami! Trăieşte, uite, trăieşte!

Trăieşte. Mişcă ochişorii, piciosuşele, ridică capul şi priveşte în jur speriat. Nu simte nici o primejdie şi adoarme la loc în palmele calde ale mamei careia nu-i vine nici să mai respire acum, de teamă să nu-l trezească. În casă e frig. Caloriferele sunt reci, reşoul electric nu face faţă, iar aragazul încălzeşte bine doar în bucătărie. Prea puţin pentru trupul îngheţat al piţigoiului.

– Mami, cum îl încălzim?

– Lasă, puiule, că-l încălzeşte mama. Uite, îi fac loc în sân, la căldură. Hai să-ţi citească mama o poveste, să adormi.

Lângă corpul mamei e bine. Îl simte cum începe să se mişte şi să prindă viaţă sub puloverul de lână. Se mişcă încet, să nu-l lovească şi îşi face de lucru în continuare. Piţigoiul, încălzit, scoate capul la lumină. Îl ia şi-l pune într-o cutiuţă deschisă, pe mobilă. Îi făcuse acolo un culcuş improvizat dintr-un şal vechi şi moale, dar păsării nu-i place acolo. Zboară înapoi în pat, se urcă în poala mamei şi adoarme acolo, fericit, cu capul sub aripă. E fericit şi el, fericită şi mămica. Maare minune, viaţa aceea mică ce preferă să stea ca un copilaş în poala ei! Şi puiul ei care doarme liniştit cu mânuţa sub obraz, alături. Nici să respire mai tare nu îndrăzneşte, de teamă ca nu cumva să-i trezească. Aşa şi-a făcut toată ziua de lucru, tricotând în pat, cu un piţigoi în poală. Copilaşul s-a trezit, a ieşit în zăpadă iar, soţul i s-a întors de la serviciu, ea s-a plimbat prin casă cu o mică pasăre în sân. Când s-a lăsat seara l-a pus la locul lui de nenumarate ori, el de fiecare dată a zburat înapoi să se lipească de ea. Îi era teamă că o să-l strivească în somn. Atunci tatăl a pus capacul la cutie, să poată şi el dormi liniştit. Degeaba i-a zis ea că păsările cerului nu suportă să stea închise, el i-a făcut nişte găuri mari în cutie, să aibă aer şi şi-a râs de temerile ei. Dimineaţa, când s-a trezit, bietul piţigoi zăcea mort pe patul lui făcut dintr-un fular pufos de copil.

– Mami, unde-i piţigoiul?, întreabă micuţul cu ochi abia mijiţi, proaspăt trezit din somn.

– A zburat, puiule.

– Unde a zburat?

– Afară, scumpul meu.

– Dar afară e frig rău, mami! Iar îngheaţă!

– Nu îngheaţă, dragul mamei! A prins putere şi a zburat departe, spre o lume mai bună, unde e tot timpul cald.

– A zburat de tot? Nu mai vine înapoi?

– De tot, dragule. La primăvară mai vine. Când o să înflorească zarzărul o să-l vezi.

Cu sufletul greu şi ochii aburiţi, mama nu-şi poate privi odorul în faţă. Dimineaţă, tatăl a plecat la serviciu cu un mic sicriu de carton în mână.

 

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria trecut, Uncategorized

6 răspunsuri la „Piţigoiul

  1. Dan

    Întreb, dar să nu râzi te rog : povestea e reală ? 🙄

    Apreciază

    • Nu râd. Da, povestea e reală. Într-o iarnă cu nămeţi ca cei de acum, băiatul meu care avrea vreo 4 anişori pe atunci, mi-a venit în casă cu un piţigoi îngheţat. L-am încâlzit şi nu voia să plece nicicum de la mine. Îl mutam pe mobila, venea înapoi în poală şi se culca… A fost un soi de dragoste la prima vedere. Păcat că ex.soţul meu, încăpăţânat, nu a vrut să mă asculte şi l-a închis peste noapte. Păsările cerului chiar nu suportă captivitatea…

      Apreciază

  2. De pițigoi mă leagă amintiri foarte plăcute. Copil fiind, aveam o carte cu ilustrații superbe, ,,Casa cu pițigoi” cred că se numea. O citeam mereu iarna, urmărindu-i pe fereastră pe cei adevărați. Părinții mei și acum le-au amenajat un loc unde îi hrănesc toata iarna. Le duc în fiecare dimineață semințe de floarea-soarelui sau miez de nucă tocat, apoi îi urmăresc de la fereastră. Când dejunul întârzie să apară, vin și lovesc în geam cu aripile sau privesc înăuntru, curioși 🙂 .

    Apreciază

  3. Eu am pățit cam la fel cu o turturică rănită. A murit noaptea într-o cușcă, zbătându-se să iasă afară. Eram copil și nu știam că astfel de păsări nu suportă deloc prizionieratul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s