Toate-s vechi şi nouă toate

Doar ce vorbeam ieri de divorţul celui mai controversat cuplu din politica românească – Ponta şi Antonescu- si deja s-au pus bazele noului guvern. Vorbeam de căderea lui Antonescu şi uite că se rupe PNL-ul mai repede decât ne-am fi aşteptat. Nu a fost nevoie de nici un congres sau măcar o şedinţă oarecare pentru asta, ci doar de o întrevedere între patru ochi Tăriceanu-Ponta şi o încercare a lui Antonescu de a rămâne vertical.

Cândva vorbeam de distrugerea partidelor istorice care pe vremea aceea mai aveau în rândurile lor o parte din greii de odinioară şi puteau însemna un pericol pentru cei ce puseseră golăneşte mâna pe putere în timpul revoluţiei. Acum pericolul nu mai există. Există doar orgolii, ambiţii personale şi oportunităţi pe care cei interesaţi le vizează. Şi cum să nu profite tocmai Tăriceanu de această unică oportunitate de a-şi negocia candidatura la presedinţie exact în momentul oportun? Visează omul la poziţia din care odinioară îşi trăgea felii groase din bugetul de stat când făcea afaceri mai mult sau mai puţin „cinstite”  cu Dinu Patriciu, Sorin Creteanu sau cu grupul Baneasa-Popoviciu şi când avea puterea de a distruge Camera de Comerţ şi Industrie a României, doar pentru că se împiedica de ea de fiecare dată când voia să-şi mai tragă o afacere bănoasă. Cinstite toate, cum altfel?

Şi cum să nu se dezică de restul liberalilor toţi escrocii care ar avea de pierdut poziţii mult prea bănoase şi avantajoase, doar pentru a face pe placul unui preşedinte de partid care i-a ignorat cu sprijinul lor pe toţi cei care-l învăţau cândva de bine? Atunci când o corabie se scufundă, primii care o părăsesc sunt şobolanii care au ros-o şi i-au distrus structura de rezistenţă. PC-ul varanului îi aşteaptă cu porţile larg deschise pe toţi. E normal, nu?

În rest, toate-s aşa cum le ştiam. Au reînceput negocierile cu restul oportuniştilor din parlament, UDMR-ul nu pierde ocazia de a negocia dur veşnicele fotolii de miniştri pe care le-au mai secătuit şi altădată, posturi de vicepremieri -multe, bineînţeles- şi conducerea unor direcţii cheie, care să le asigure nu numai procentul necesar în alegerile viitoare, cât şi întărirea poziţiei minorităţii pe care o conduc şi apropierea deUngaria la care visează de mai bine de douăzeci de ani. Se vehiculează nume vechi pentru ministere, se învârt şi se înlocuiesc unul pe celălalt, asigurându-şi continuitatea şi întărindu-şi poziţiile deja obţinute. Se negociază pe faţă funcţii, avantaje materiale, viitoare susţineri, se dau asigurări, astfel ca niciunul dintre baroni să nu rămână vreodată pe dinafară. Niciunul nu dă găina cu ouă de aur din mână, doar nu e prost. Nimeni din afară nu are voie să viseze măcar să ajungă la conducere.

Nimeni nu mai poate spera că în ţara aceasta va guverna cineva pentru noi, cei care muncim şi încercăm să supravieţuim în hăţişul acesta de taxe, impozite şi datorii din ce în ce mai mari şi mai împovărătoare. Datorii pe care le plătim ca ei să-şi asigure viitorul lor şi pe cele ale nevestelor,  copiilor, neamurilor, amantelor şi mai ştiu eu cărori parteneri de hoţie faţă de care sunt într-un moment sau altul datori. Să-şi asigure fotolii calde, maşina la scară, afacerile murdare, salariile imense pentru muncă puţină şi să nu cumva să răspundă vreodată penal pentru furtul viitorului acestei ţări. A viitorului copiilor noştri.