O altă primăvară, pentru voi toţi

Într-o zi de 1 Martie, acum trei ani, am deschis oficial porţile acestui blog cu următoarea postare:

„Cica a venit primavara…. Asa se vorbeste pe la colturi si chiar o pereche de gugustiuci imi cantau de dimineata prima zi de primavara.  Prima zi de primavara… Nu e pleonasm??

Ca sa nu mai vorbesc de fulgii care parca ne rad in nas.

Mi-e dor de 1 Martie cu soare si ghiocei si branduse. Mi-e dor de zambetul luminat de lacrimi din ochii mamei mele, atunci cand ii aduceam o floare, mi-e dor de copilaria vesela si fericita in aceasta zi. Mi-e dor de frumusetea stralucitoare a copiilor mei cand plecau cu sacosa plina de martisoare dimineata la scoala. Mi-e dor de atmosfera de sarbatoare ce impodobea aceasta zi.

Azi, parca si natura vrea sa fie in ton cu vremurile…. Cenusie, rece si posomorata. In dimineata asta nu am vazut nici o femeie zambind… Demult nu mai vad oameni zambind. Si mi-e dor de zambetul lor.

Mi-e dor de noi, oameni buni, de o vorba buna, de un zambet, de un raspuns la acel „multumesc” pe care nu uit niciodata sa-l spun atunci cand e nevoie. Mi-e dor de un „buna ziua ” cu soare in ochi si zambet pe buze. Mi-e dor de primavara.

Cica azi ar fi venit primavara… Asa se spune pe la colturi. Eu inca nu am intalnit-o. O astept” .

După trei ani încă aştept acea primăvară. Între timp am mai îmbătrânit, mi-am făcut prieteni cum nici măcar nu aş fi gândit când m-am apucat să aştern aici gânduri, bucurii, dureri. Iniţial am vrut un spaţiu al meu, unde să mai intru din când în când, să şterg praful şi să-mi mângâi şi să-mi oblojesc rănile încuiate aici. Apoi am descoperit că oamenii ar putea citi ceea ce scriu şi o rază de soare mi-a încălzit atunci sufletul. Într-o vreme în care aveam impresia că merg pe un drum în care doar paşii mei răsună dureros de tare în pustiu, am avut surpriza să găsesc prieteni cum nici nu aş fi visat. Se spune că Dumnezeu nu te lasă niciodată şi-ţi aduce aproape oamenii potriviţi exact când nu te mai aştepţi, pentru că el ştie mai bine când e momentul potrivit.

Vă mulţumesc tuturor pentru că-mi sunteţi alături şi în bucurie şi în durere, că mă citiţi, că-mi împărtăşiţi gândurile şi părerile voastre, că-mi sunteţi alături. Nu o să nominalizez pe nimeni acum, de teamă ca nu cumva să uit pe cineva din lista abonaţilor mei pe care-i iubesc şi-i respect. Vă iubesc pe toţi şi vă sunt recunoscătoare. Chiar dacă uneori dau impresia că nu am timp decât de lumea mea, să ştiţi că vă citesc şi vă respect pe fiecare şi vă îmbrăţişez cu drag, din toată inima, uite aşa:  

Şi că m-am săturat de ploaie, nori grei de lacrimi şi cenuşiu, vă mai ofer cu tot dragul, fiecăruia în parte, un copac cu flori, să vă însenineze ziua! Mă înclin în faţa voastră şi vă aştept în continuare în umila mea căsuţă.