Pentru mâine, pentru mame, pentru noi

N-am mai trecut de mult prin sat şi-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Si c-ai albit, mămucă, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu ştiu cum să cred atâtea veşti,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinereşti.”

Nicolae Labiş, Mama

Scriu azi pentru cele ce ne-au dat viaţă. Pentru că, ajunşi noi înşine adulţi, prea rar ne mai gândim la ele, iar ele îmbătrânesc singure şi triste în căsuţele lor mici în care au înghesuit de-a lungul timpului tot felul de nimicuri nefolositoare ce le aduc aminte de noi, de tinereţea lor, de faptul că aveau şi ele cândva casa plină de râs de copii. Acum se trezesc dimineaţa şi, indiferent ce-ar face, îşi trec ziua aşteptând să dăm măcar un telefon. Seara vine peste viaţa lor la fel de tăcută ca dimineaţa şi adorm cu lacrimi în ochi cu speranţa că, poate, a doua zi…

Până când a doua zi nu mai vine decât pentru noi. Atunci, după ce căsuţa aceea mică şi plină de nimicuri sentimentale rămâne goală şi rece, am vrea să putem da timpul înapoi, să le mai dăruim un pic din viaţa noastră, dacă se poate. Ne apucă remuşcările şi sfârşim la rândul nostru singuri şi trişti, uitaţi de proprii copii în case pline de amintiri.

V-aţi gândit vreodată ce vise şi ce speranţe  îşi face o mamă cât timp poartă pruncul în pântec? Cât îi tremură inima când simte prima mişcare? Poate e nefericită şi nu şi-a dorit o sarcină. Poate e săracă şi nu a dormit multe nopţi gândindu-se cu groază că nu să aibă cu ce-l creşte.  Poate că-şi dorea altceva de la viaţă şi venirea pe lume a unui copil îi strică planurile şi-i schimbă destinul. Sau poate e mulţumită şi aşteaptă cu nerăbdare să-l ţină în braţe.

Poate nu se poartă exemplar, pentru că nimeni nu te învaţă cum să fii cu adevărat mamă. Toţi vrem ca odrasla noastră să  să fie un exemplu, să ajungă om mare, responsabil, să fie invidiat şi iubit de restul lumii, să nu se facă de ruşine. Şi mama greşeşte. E ori prea dură, ori prea blândă, nu înţelege adolescenţa deşi a fost şi ea cândva la fel… sau tocmai pentru aceea. Poate că-şi dă seama de propriile greşeli şi nu ar vrea ca cel  pe care-l iubeşte mai mult ca orice pe lume să le repete. Pe mamă o doare fiecare durere şi fiecare eşec din viaţa copiilor ei. Îi laudă chiar şi atunci când nu merită şi le ia apărarea chiar dacă e conştientă că nu au dreptate. Am întâlnit mame care au acoperit cu dragoste bătăi şi lovituri dure primite de la proprii copii.

Pentru ele, pentru cele ce ne-au dat viaţă, ne-au ajutat să facem primii paşi, ne-au crescut şi ne-au educat cum s-au priceput mai bine, eu, azi, mă înclin. Mă înclin şi în faţa mamei mele care, deşi de multe ori m-a lăsat singură în faţa greutăţilor, mă iubeşte în felul ei şi mă aşteaptă cu emoţie de fiecare dată. Pentru că, aşa cum mi-a reproşat, plângând, odată… nu m-a dat cu ochii pe foc. Sărut mâna, mamă! Te iubesc şi te respect, pentru că fără mata nu aş fi fost ceea ce sunt. Fără mata nu aş fi fost.

Scriu azi şi pentru voi, cei care mă citiţi, să nu uitaţi în frenezia şi bucuria zilei de mâine, când veţi sărbători femeile din viaţa voastră sau  vă veţi sărbători pe voi înşivă dragile mele prietene frumoase, să nu uitaţi să rupeţi un minut din fericirea voastră şi să-l acordaţi cu un zâmbet şi o mulţumire propriilor voastre mame. Ele aşteaptă şi nu cer mult, nu le lăsaţi să-şi numere triste zilele ce trec egale, până când închid ochii şi pleacă pe ultimul drum. O urare făcută la timpul potrivit le dă certitudinea că vedem şi apreciem cum se cuvine prezenţa lor discretă. Şi le mai dă puterea de-a merge mai departe şi-a înfrunta bătrâneţea ce vine inevitabil, cu fruntea sus. Şi dacă nu le mai aveţi pe lume, un gând pios să zboare pe aripi de îngeri până acolo unde sufletul li se odihneşte. Maica sfântă le va ocroti. Pentru că, fără ele nu am fi fost ceea ce suntem. Fără ele nu am fi fost.

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria jurnal

7 răspunsuri la „Pentru mâine, pentru mame, pentru noi

  1. Dan

    Dacă e să mă oftice ceva, apăi mă oftică faptul că eu nu am să pot să fiu vreodată mamă. E o chestie absolut minunată la care eu nu am acces. 👿
    Mă simt discriminat !!!

    Apreciază

    • 🙂 De acord, e o chestie absolut minunata. Dar nu trebuie sa te oftici! Esti tata, ai un copil minunat pe care l-ai crescut frumos. Trebuie sa fii mandru! Sa stii ca de multe ori un tata face mai mult decat orice pe lume pentru copilul lui. E in legea firii sa fie asa.

      Apreciază

  2. Ohhh, câte amintiri absolut minunate mi-ai trezit cu poezia aia. De acolo mi-am ales numele fetiţei mele (încă nu o am) încă de când aveam 5 ani….. La mulţi ani, draga mea Lucia!

    Apreciază

  3. La multi ani! tie si mamei tale!

    Apreciază

  4. Pingback: Pentru mâine, pentru mame, pentru noi | Aripi străvezii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s