Dumitru

Vestea întoarcerii lui Dumitru a trecut ca un nor negru peste liniştea sătucului din lunca Dunării. Vorbele s-au împrăştiat ca un stol de păsări speriate şi s-au izbit de pământ sucombând, prevestind vremuri tulburi. Oamenii îşi şopteau vestea,  făceau cruce, scuipau în sân şi se îndepărtau tăcuţi şi întunecaţi, ca şi cum însuşi al-iacă-cui poposise pe meleagurile lor. Până şi animalele amuţiseră şi o linişte ciudată, de sfârşit de lume a luat pentru un timp locul agitaţiei pline de viaţă de până ieri. Pentru un timp, viaţa şi-a urmat cursul tăcută şi ascunsă în satul dintre izvoare. Oamenii treceau pe drum grăbiţi aruncând priviri furişe în stânga şi-n dreapta, femeile ţineau basmaua la gură şi grăbeau pasul ca nu cumva să-l întâlnească din întâmplare pe uliţă. Râsul vesel şi glumele obişnuite fuseseră ascunse sub şoapte, ca nu cumva să deranjeze cu ceva liniştea minţii rătăcite ce se întorsese printre ei.

Dumitru, teroarea unui sat întreg, era un bărbat tânăr şi-n putere. Un om înalt, vânjos, frumos încă, chiar dacă perioada lungă pe care o petrecuse închis în ospiciu lăsase urme adânci pe faţa lui. Nu  ţi-ai fi dat seama de ce-i poate capul până nu-l priveai în ochi. Avea o privire ce te îngheţa până în fundul sufletului, deşi ochii îi erau luminoşi. Simţeai îndărătul lor un demon ce se zbătea să iasă la suprafaţă, pornit să-ţi facă rău.  Cu mai bine de un an în urmă se internase de bună voie la spitalul de boli psihice. Într-un mic moment de luciditate şi-a dat seama că aşa cum trăia nu se mai putea şi dacă nu se tratează înfundă puşcăria. Teama de miliţie şi puşcărie îl făcuse să accepte închisoarea voită a salonului de spital şi tratamentul care îl ţinea mai tot timpul la stadiul de legumă. S-a întors bucuros când, după revoluţie, spitalele de psihiatrie au devenit brusc neîncăpătoare şi medicamentele necesare celor cazaţi acolo s-au terminat peste noapte. Între timp o mână de medici îl studiase, îi conectaseră creierul la electrozi şi deciseseră că scurtcircuitele din creierul lui sunt irecuperabile şi merită pensie de handicap. Abia depăşise 45 de ani de viaţă.

Nu s-a ştiut dintotdeauna că e bolnav. Cândva fusese unul din cei mai frumoşi flăcăi din sat. E adevărat că era cam sărit din fire, se aprindea repede şi sărea la bătaie din orice, dar cine nu era aşa în neamul lui? Tatăl îi murise demult, cât el era încă adolescent. O moarte fulgerătoare, învăluită în mister, îl lăsase orfan, cu o mamă aprigă şi iute la mânie şi un frate mai mare care se căsătorise şi plecase la casa lui înainte de a apuca să-l înveţe mare lucru. Nu că Dumitru ar fi acceptat să-l înveţe cineva ceva… El era a-toate ştiutor, odorul mamei, tânărul  pe care nu îndrăznea să-l contrazică nimeni, rebelul unui sat întreg.

Mama lui Dumitru era probabil cea mai rece femeie din sat. Înaltă, ascuţită şi brăzdată de ani, veşnic încruntată, cu gura fără buze, parcă tăiată drept în stânca rece a obrazului. Era certăreaţă, duşmănoasă, nu zâmbea niciodată. Îi tot tuna şi fulgera. Umbla îmbrăcată în negru de când i-a murit bărbatul şi nici nu stiu dacă straiele erau menite doliului sau se potriveau prea mult cu sufletu-i plin de tăciune. Nu avea vârstă. Aveai impresia că a fost dintotdeauna bătrână şi nu îţi închipuiai cum ar fi arătat femeia aceasta tânără mireasă, tânără nevastă, mamă de prunci. Chiar te întrebai dacă corpul acela uscat  a fost în stare să plămădească vreodată viaţă.

Se însurase de tânăr şi luase cea mai frumoasă fată din ţinut. Era ca o cadră, fragedă şi proaspătă, cu faţa albă ca spuma laptelui, părul ca pana corbului prins în cozi groase ca pe mână, buze pline, roşii şi ochi ca albastrul cerului senin din zilele lungi de vară. Era aproape o copilă, veselă şi plină de viaţă, că-ţi era mai mare dragul să stai în preajma ei. O furase de la părinţi, din satul ei de peste deal şi o adusese noră în casă. Era hărnicuţă, iute, curată. Ţinea casa ca un pahar iar gospodăria lor pustie începuse să înflorească de când le călcase ea pragul. Muncea cu drag, cântând şi încerca să facă tot posibilul să-şi facă fericit bărbatul pe care-l iubea nebuneşte şi soacra cea ursuză. Nu a reuşit. Soacra îi găsea mereu nod în papură, iar bărbatul o lovea zilnic,  fiindu-i necaz pe firea ei curată şi veselă. Îi scotea din minţi veşnica ei bună dispoziţie. Motive se găseau o mie pe zi. Mâncarea era ori prea rece, ori prea fierbinte, nu avea sare suficientă, casa era curată, dar mai scăpase nişte praf deasupra, pe tocul uşii sau sus, pe galerie.

Părinţii ei încercaseră fără succes s-o scoată din mâinile acelei familii de temut. Până la urmă, ameninţaţi şi bătuţi de ginere, cedaseră şi se resemnaseră. A rămas gravidă repede şi a dat naştere unui prunc diform, cu grave probleme de sănătate. Născuse greu, era să-şi piardă viaţa înainte de a aduce pe lume pruncul acela letargic cu capul mult mai mare decât un copil normal. Oamenii spuneau că doctorii ar fi de vină pentru infirmitatea lui. Neputincioşi în faţa chinurilor femeii a cărei viaţă era în pericol, au încercat să scoată copilul cu forţa, cu forcepsul şi apucându-l de cap, l-ar fi strâns prea tare. S-a întors acasă cu odorul ei în braţe şi el a luat-o la bătaie de cum a intrat pe poartă. Era vinovată că adusese pe lume un neputincios cu malformaţii. Dumitru nu s-a lăsat până nu a văzut că nu mai mişcă pe pragul casei sub loviturile lui. A scuipat-o şi a plecat liniştit la birt să bea ceva. Atunci, hoaşca de babă a luat găleata cu apă rece şi a turnat-o peste ea, s-o trezească. A îmbrâncit-o să intre în casă, să nu se mai uite lumea la ei în bătătură ca la urs şi blestemând-o, a pus-o să-şi aibă grijă de pocitania care scâncea flămândă, alături. Câte a îndurat fata aceea în casa soţului şi soacrei ei, numai ea şi Dumnezeu pot şti. Ea povesteşte rar, cu durere, nu-i place să-şi aducă aminte. Dumnezeu tace şi plăteste celor ce-şi vând sufletul. A venit la ei ca un boboc în roua dimineţii şi a plecat câţiva ani mai târziu, lujer gol fără culoare, fără petale, fără viaţă în obraji.

Va urma

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria trecut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s