La drum, marţea

Cine a zis că nu e bine să pleci la drum marţea, înţelept om a fost! Am probat-o ieri pe pielea mea când forţată de împrejurări a trebuit să stau numai pe drumuri.

Mă trezesc eu dimineaţă la 5,30, după doar vreo 2 ore jumate de somn. Am tren la 6,45, mi-am făcut bagajul de cu seară, gândesc eu că e suficient timp pentru duş, îmbrăcat, plecat, prins trenul. Socoteala din târg, însă… Mă dau jos din pat, mă duc la baie şi când mă întorc… e trecut deja de ora 6! Când mă-sa a trecut o jumătate de oră, când eu pot jura că m-am grăbit? Intru în criză de timp. Mă apuc să mă îmbrac repede şi între timp intru pe aplicaţia pentru taxi. Împuşc doi iepuri dintr-o lovitură, ce mai! Până mă îmbrac eu, vine şi taxi. Dar… surpriză! După zece minte de aşteptat, aplicaţia imi spune politicoasă că nu-mi găseste nici o maşină!

Deja sunt pe cale să fac o criză de nervi. Mai e puţin şi degeaba plec de acasă! Mobilizez restul casei, găsesc taxi în 5 minute, îi spun şoferului că mă grăbesc să prind trenul de 6,45. Şoferul mă înţelege şi mă debarcă la 6,32 în faţa gării. Am reuşit! Mă reped la casa de bilete, fac ochii roată, ginesc o casieriţă care fix pe mine mă aştepta şi care, fată isteaţă, îşi dă seama de criza mea şi se mişcă la foc automat şi fug către peron. Pe drum mă opresc un minut să iau în grabă două batoane şi o sticlă de apă (când mama mă-sii au făcut ăştia apa 5 lei?) ajung la tren, pun piciorul pe treaptă şi urc. Arunc o privire pe ceasul peronului şi brusc realizez că timpul nu se mai grăbeşte. E abia 6,38! Mă liniştesc şi mă aşez cuminte pe o banchetă să văd cam pe unde mi-ar fi locul în tren. Nici nu am privit biletul de când l-am luat. Citesc vagonul – 435. Ok, sunt în vagonul 20, înseamnă că e bine. O luăm la rând, trebuie să-l găsim şi pe 435. Trec de 16, de 6, 5, 4, 3 şi ajung la 2. Gata, mă opresc că mai am puţin şi mă duc direct în locomotivă peste mecanici. Să mă aşez cuminte pe un loc liber, să văd bine ce scrie pe bilet.

Sunt pe jumătate adormită, poate nu am citit bine. Mă uit cu atenţie, scrie clar, vagonul 435, clasa a 2-a, loc 73. Ceva nu e în regulă. Încep să iau la citit tot biletul şi rămân ca la dentist. Cu gura căscată, adică! Închide gura, Luci, că-ţi intră muştele, cum ar zice tata. Îmi zic: „Să vezi că nu sunt singura adormită în dimineaţa asta! Puii mei, casieriţa mi-a dat bilet de întors!” Scrie frumos pe el: Plecare: Tr Severin la ora 17,48 sosire în Bucuresti Nord, la 22,45. Măi să fie! asta a ghicit că vreau să mă întorc! Dar cum mă-sa să mă întorc, când eu nici nu am plecat? Nu s-a gândit că trebuie să părăsesc şi peronul ca să am de unde mă întoarce? Mă apucă un râs isteric. Pun mâna pe telefon, o sun pe fie-mea şi-i povestesc toată tărăşenia. Lumea în vagon se amuză copios, eu nu mă pot opri din râs, ea mai adormită ca mine mă întreabă ce fac acum. Ce să fac? Rămân aici şi-mi iau bilet de la naş. Nu mă mai dau jos că aş pierde mult mai mult.

Închid telefonul, mă uit în geantă şi descopăr un nou bilet de tren. Hopa! Astea se înmulţesc ca pâinile biblice! Îl scot, îl citesc şi constat că mă trimite frumos, cu trenul de 6,45 direct la Tr Severin, la vagonul 2. Adică cel în care mă şi oprisem. Măi să fie! Ştiu sigur că am luat decât un bilet. Normal, doar pe ăla de-l tineam acum în mână şi-l priveam prostită. Primul rămâsese în geantă de la drumul trecut şi nu ieşise la iveală decât acum, când căutam ceva albastru cu traseu şi loc pe el. Cât timp nu mi-a trebuit l-am ignorat cu succes. Nici eu nu l-am întrebat de sănătate, nici el nu s-a sinchisit să strige după ajutor. Acum a ieşit la lumină să-mi arate că e nasol să pleci adormit la drum. E clar. Trebuie să mă trezesc. Dar cum, că în graba mea nici nu am apucat să gust o gură de cafea şi trenul e sărac, nu are nici vagon restaurant, nici chelner cu tava în mână?! Înghit în sec, scot cartea şi încerc să-mi omor timpul.

Trec peste faptul că, bineînţeles, vagonul e neîncălzit. Cu norocul meu nici nu mă aşteptam la altceva! Ba mai mult, am un aer condiţionat pe rece, de mai mare frumuseţea. Zici că am plecat să fac inhalaţii cu ozon direct în salină! Ieşim din Bucureşti şi văd cum se adună nori negri peste soare. Realizez că am plecat fără umbrelă, ca o floare. Ce-oi fi gândit? Ei, lasă, drumul e lung, în 5 ore şi câteva sute de km e imposibil ca vremea să rămână la fel. Punem pariu? Am ajuns la destinaţie la prânz, pe ploaie. Am luat repede un taxi şi am scăpat. Mi-am rezolvat treburile pe jumătate, normal, că doar era marţea.

La un moment dat m-a prins ploaia pe stradă şi mi-am băgat picioarele, m-am aşezat pe o terasă să beau o cafea, că deja eram un zombi umblător. Am comandat cafeaua şi am băut-o extrem de plăcut, în compania unui motan galben-tărcat, care, excesiv de încântat de prezenţa mea adormită acolo, s-a autoinvitat pe scaunul din faţă. După ce m-a privit bine peste masă a decis că am nevoie de o încurajare şi o mângăiere, aşa că s-a mutat pe scaunul de alături şi puţin a lipsit să nu se urce direct în poala mea. A fugit când a venit chelnerul cu meniul. Mi-a părut rău, dar chelnerul a zis să nu-mi fac griji, că se întoarce sigur, e de-al casei. Nu s-a mai întors dar a ieşit, în sfârşit, soarele! Parcă altfel se vede viaţa pe soare! Oraşul în verde bogat şi crud e de nedescris.

Am luat-o pe jos, prin parc, către gară. Ghinion. Am terminat cartea şi nu dau în drumul meu nici măcar de un chioşc de presă să cumpăr ceva de citit. Oamenii au alte nevoi pe acolo, ce să mai citească? Noroc că internaţionalul de întoarcere a venit la timp, fără nici un minut de întârziere. Lucru de excepţie, vă zic eu! Mă uit pe biletul cumpărat de la casa şi-mi vine să cad pe spate. Ghici în ce vagon m-a pus casieriţa! Aţi ghicit: 435. Stau cu biletul nou într-o mână şi cu cel vechi în cealaltă privind cruciş. Nu, că asta e cu adevărat vrăjitorie! Norocul meu că, după ce am terminat treaba am petrecut un sfert de oră într-o minunată biserică goală, rugându-mă. Trebuie să fie semn bun, nu rău!

Şi dacă tot a ieşit soarele până la urmă, am reuşit să vă aduc şi vouă un petec de parc cum nici nu v-aţi fi închipuit de frumos! Îmi venea să mă aşez pe o bancă la soare, să prind rădăcini acolo. Nu aveam cum, aşa că am plecat cu tot cu oboseală şi cu răceala căpătată de la aerul condiţionat de dimineaţă şi de la ploaia prin care am umblat!

IMG_1457 IMG_1461 IMG_1462 IMG_1465 IMG_1470 IMG_1471 IMG_1474 IMG_1482 IMG_1486 IMG_1487 IMG_1488 IMG_1489 IMG_1490 IMG_1496 IMG_1497 IMG_1498 IMG_1499 IMG_1502

 

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria jurnal

7 răspunsuri la „La drum, marţea

  1. M-a înviorat bine de tot raportul tău matinal. Și mi-a amintit că și eu am de făcut o călătorie înainte de prânz. Sper să fie mai puțin… aventuroasă decât a ta.

    Apreciază

  2. Bine că n-ai uitat să faci poze și astfel ai dovada că ai nimerit orașul căutat! Și să ne delectezi și pe noi! 😉

    Apreciază

  3. Hahaha, m-am amuzat copios! Mulţumesc, Lucia!

    Apreciază

  4. Chiar ma asteptam sa fie un tren care sa te duca in directia opusa. Asta ar fi fost cireasa de pe tort! Daca ai ajuns relativ sanatoasa inapoi, e bine, iar cand se mai iveste ocazia, fa orice numai sa nu pleci intr-o marti!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s