Am învăţat

IMG_1310Nu ştiu când am uitat de mine. Undeva între grija pentru un frate ceva mai mic ce intra tot timpul în belele, veşnicile certuri între ai mei şi creditorii lor, boala ce m-a ţinut prea mult în spital şi prea multele plecări în lumea umbrelor, m-am trezit că nu mai ştiu cine sunt şi că mă clatin ca un fir de trestie în bătaia vântului, încercând să fac totul perfect. Unde oi fi văzut eu că oamenii sunt perfecţi, nu ştiu. Poate în cărţile ce-mi erau unic aliment de multe ori, poate în strania poveste a lui Don Quijote căreia mintea mea de copil a ţinut cu tot dinadinsul să-i schimbe finalul. Undeva, pe drum, am pierdut contactul cu realitatea, cu caracterele oamenilor şi am ajuns să-i cred pe toţi muşchetari viteji al căror cuvânt de gentilom nu este niciodată încălcat, indiferent câte greutăţi ar avea de înfruntat.

Când abia ridicată din copilărie a trebuit să plec de acasă, tata mi-a zis doar atât: Ai grija tată, viaţa nu e totdeauna uşoară. Tu să încerci să faci totul bine, să nu nemulţumeşti pe cineva şi să nu aibă nimeni motiv să spună că e obligat să te ducă în spate. Şi să nu lingi niciodată unde ai scuipat.

Singură prin lume nu am ştiut decât să muncesc. Nimic nu mi s-a dat de-a gata. Nu am primit nici măcar o lingură pentru care să nu fi plătit şi de zece ori preţul. Cu cât am făcut mai mult, cu cât ajutorul pe care l-am acordat din suflet a fost mai mare, cu atât cei din jurul meu s-au simţit îndreptăţiţi să mă lovească mai tare. Nu le-am reproşat,  puteam duce, rezistam. Nu am cerut niciodată clemenţă şi nici nu mi-am cerut iertare atunci când am avut dreptate. Am plecat capul, mi-am înghiţit lacrimile şi am suportat loviturile nemeritate, ca un bou condamnat să tragă la jug până îngenunchiază şi moare. Nu am ştiut să ridic ochii să cer mai mult pentru mine, credeam că nu merit. Am cerut totdeauna pentru alţii, m-am rupt bucăţi şi m-am dăruit tuturor, fără să-mi plâng rănile adânci şi sângerânde. Doar în singurătate lacrimile slobozite îşi săpau albia pe obraji, udându-mi buzele însetate.

Nu am fost pretenţioasă, a trebuit să trec prin multe ca să pot învăţa să am grijă şi de mine. Nu mi-am dorit decât linişte şi nu am avut parte decât de dispreţ şi lovituri, ca un câine credincios ce-ţi apără gospodăria, dar pe care nu-l suporţi pentru că nu aparţine rasei pe care tu ţi-o doreşti.  Mi-a luat mult să înţeleg că oamenii sunt răi şi egoişti şi nu vor pierde niciodată ocazia să te lovească. Am învăţat că viaţa e o continuă urcare şi că pe teptele ei vei întâlni mulţi oameni căzuţi. Că e bine să-i ajuţi să se ridice, dar în acelaşi timp trebuie să ai grijă să nu cumva să cazi şi tu. Că odată căzut, nimeni nu te va mai cunoaşte, nimeni nu te va mai ajuta să te ridici, din contră.

Am învăţat să pot spune „nu”, deşi am încă o oarecare strângere de inimă de fiecare dată când o fac. Pentru că unii oameni au doar vocaţia căderii şi vor face tot posibilul să te doboare odată ajunşi sus ca să se poată cocoţa pe umerii tăi, ca nişte paraziţi fără rădăcini şi coloană. Am învăţat că în viaţă nu tot ce străluceşte-i aur şi aproape nimic nu e ceea ce pare a fi. Când am ajuns la limită şi crucea pe care trebuia s-o duc devenise mult prea grea, Dumnezeu a avut grijă şi mi-a scos în cale omul ce m-a ajutat să mă descopăr şi să ridic ochii. Acum în ochii mei se oglindeşte cerul şi nici o răutate gratuită nu mă poate ajunge. Mă împart şi acum, pentru că omul făcut să se dăruiască nu se poate schimba, doar că am început să recunosc de la început caracterul celor ce-mi cer ajutorul şi să stiu la ce să mă aştept de la fiecare.

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria jurnal, Uncategorized

8 răspunsuri la „Am învăţat

  1. Nu e minunat să ai conștiința faptului că ce a fost greu a rămas în urmă?

    Apreciază

  2. Off, Lucia, dragă…! Să ai parte numai de oameni buni şi calzi lângă sufletul tău!

    Apreciază

  3. Inseamna ca povata de acasa a fost buna, iar tu ai reusit.
    Felicitari!
    Meriti.
    Meritati impreuna.

    Apreciază

  4. Sanatoase sfaturi!
    Mi-ai amintit cuvintele pe care mi le-a spus tata cand m-am dus prima zi la munca: „Sa nu ne faci de rusine!” Si nimeni, niciodata nu a trebuit sa-mi faca munca.
    Trepte usor de urcat sa intalnesti in cale!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s