Să fii al nimănui (1)

Sursă imagine: fanatik.roorfan

–      Trebuie să-l dăm la casa de copii, tată, te rog să înţelegi! Nu-i puteţi creşte pe amândoi, sunteţi bătrâni şi el e băiat! Crezi că atunci când va creşte el va mai asculta de un bătrân ca mata? O să ajungă un golan, să vă facă numai probleme! Acolo de bine de rău are şcoala asigurată, masă, un pat cald şi poate să înveţe o meserie, să aibă o pâine în mână mâine-poimâine.

–     Mă taicule, e copil şi el mă…. creşte şi el pe lângă noi, cum creşte şi soră-sa. E păcat tată, tot al nostru este!

–     Lasă, tată, că tot al nostru rămâne! În vacanţe o să vină acasă, nu o să-l lăsăm acolo! Ştii ceva? Până la urmă pe mine şi pe Viţu ne-a numit instanţa tutori. Eu nu pot să-mi las familia la Craiova şi să vin să am grijă de el aici, cu voi.  Viţu e vai de capul lui, ai văzut că l-au gonit ăia şi stă cu nevasta cu chirie. Unde să-l ia? Numai un copil îi lipseşte de pe cap! Noi decidem şi eu ştiu ce avem de făcut, m-am interesat.

–    Tu ce zici, Viţule, tată? Să-l dăm?

–     De, tată Mărine… nici eu nu ştiu cum e mai bine! Dacă ea zice că a vorbit şi a fost acolo… E mai bine pentru el să înveţe o meserie şi să fie tot timpul supravegheat, dacă condiţiile sunt bune. Ea e fata mata şi soră cu nenea, Dumnezeu să-l ierte. Trăieşte la oraş de atâta timp, ştie mai bine. Noi, vezi bine…. suntem destul de strâmtoraţi acum.

–    Dar e al nostru, măi tată… e şi el al nostru.

Ochii tuturor rămân plecaţi, doar femeia venită să rezolve treburile odată pentru totdeauna rămâne dârză şi-i priveşte pe rând în faţă pe toţi. Într-un colţ bunica plânge uşurel cu basmaua la gură. Pe ea nu o întreabă nimeni nimic, fiică-sa ştie că nu ar avea sorţi de izbândă dacă ar întreba-o. Copiii s-au strâns unul în celălalt într-un colţ, ţinându-se de mână fără să înţeleagă nimic din frământarea bătrânilor, doar presimţind că ceva rău avea să se întâmple şi să-i despartă. Intră pe rând în casă şi ceilalţi tineri ai familiei. Ochii orăşencei îi săgeată şi-i reduce la tăcere. Ei nu au nici un cuvânt de spus şi oricum nu ar avea de ce se opune. Nimeni nu-şi doreşte o bătaie de cap în plus. Toată lumea ştie că e greu să ţii în frâu un băiat şi când e al tău, dar când e al altuia. Orfanii nici nu sunt ai altuia, sunt ai nimănui.

–     Hai să-l întrebăm şi pe el, să vedem ce zice. Ia vino aici, Ninele, tată! Ia zi tu bunului, vrei să te duci la şcoală la oraş?

–    De, tataie, eu ştiu… nu prea aş vrea.

–    De ce să nu vrei, mă! Acolo e bine, ai mulţi băieţi cu care să te joci, nu o să mai fie tot timpul tataie-tău după tine, nu te pune nimeni să munceşti pe bătătură, o să poţi face ce vrei toată ziua! Vii acasă în vacanţe!

–   ….

–    Gata tată, ce mai atâta vorbă, am hotărât! Eu mă duc să-l înscriu. Îi pregăteşti bagajul şi-l aduce Viţu la mine luni seara. Mai departe am eu grijă. Nu o să las eu băiatul lui frate-meu să ajungă un golan pe străzi. Până la urmă pe hotărârea judecătorească nu sunteţi voi răspunzători pentru el, eu sunt! Şi nu-mi distrug viitorul fetelor stând să alerg după un golan de câte ori face vreo prostie acasă.

Şi a plecat cu fruntea sus, înţepată, aşa cum venise. Bătrânii au oftat cu ochii în pământ şi tăcerea s-a aşternut pentru lung timp între oamenii adunaţi în încăperea strâmtă şi întunecată. Vinul aburea încă carafa de pe masă şi făcea cu ochiul din pahare, cine să-l mai bage în seamă?

–    Lasă tată că ştie ea ce face! O să aibă grijă de el, vei vedea. Noi ce să facem cu amândoi aici? Vezi cât eşti de bolnav, dacă mori mâine-poimâine, ce face mama cu amândoi? Aşa are doar grija fetei, poate s-o crească cum trebuie, nu s-o strice frate-său şi pe ea.

În colţul lui băieţelul firav şi blond, cu privirea întrebătoare şi naivă nici nu bănuia că existenţa lui iscase o asemenea furtună în familia necăjită şi plânsă. Ca orice copil de vârsta lui umbla cu buzunarele pline de pietricele cu care trăgea după vrăbii cu praştia şi de nasturi pe care îi folosea drept monedă de schimb cu băieţii de pe uliţă, la joacă. Avea genunchii juliţi şi mâinile murdare, nasul îi curgea şi-l ştergea din când în când cu mâneca ce se asprise de atâta folosit iar picioarele goale nu-şi mai găseau locul aşteptând nerăbdătoare să-l poarte în fugă prin praful ulicioarei, după băieţii mai mari. Descoperise de curând un cuib cu oua în corcoduşul de peste drum şi voia să-l arate prietenilor. Nu îndrăznea încă să iasă şi se muta de pe un picior pe altul de parcă puţin ar fi lipsit până să-şi dea drumul pe el. Lângă el fetiţa mică şi dolofană cu privire luminoasă îi priveşte pe rând pe toţi fără le înţeleagă vorbele, simţind doar tensiunea ce plutea în aer. Acea tensiune ce-i ţinea încă pe toţi cu ochii plecaţi.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Să fii al nimănui

4 răspunsuri la „Să fii al nimănui (1)

  1. Uff, ce nod mare am în gât….

    Apreciază

  2. Silvian

    Draga Lucista.
    Sper ca mesajul meu sa te gaseasca.
    Sint Silvian Floarea, „tinarul” a carui poezioara a fost subiect de concurs in aprilie anul trecut, Gara pentru doi.
    Intimplator am dat peste aceasta pagina. Am fost surprins sa regasesc acolo una dintre poeziile mele din liceu (aveam 17 ani). Acum am 55 de ani si sint membru al Uniunii Scriitorilot din 2007. Am publicat peste 20 de carti, poezii, critica literara, multe piese de teatru, nuvele si, de curind, doua romane (ultimul apare la Boockfest pe 31 mai la ora 12,30 l a editura All. Te invit daca esti prin zona.
    Iti scriu pentru ca mi-a placut feed-bAck-ul cind, cind ai afirmat ca ultlmul cuvint era cu totul altul in textul meu initial. Asa si era. Niciodata nu am scris poezie potriotica si de aceea nu eram publicat nicaieri… e o poveste lunga! Mi s-a cerut poezia asta. ultimul cuvint era… poezie, in versiunea mea. Dar cind a aparut era… partid! Ce era sa mai zic?
    M-am distrat teribil cind v-am citit glumele. Sinteti haiosi dar si inteligenti..
    Am si un blog pe aici pe Google si bineinteles, pagina de face book..
    eventual, pentru alte discutii, telefonul meu este 0766247729. Mi-ar face o mare bucurie sa vorbim despre acea nevinovata poezie si despre altele. Cu consideratie, Silvian Floarea.

    Apreciază

    • Bună ziua, domnule Floarea 🙂

      Îmi cer scuze că răspund aşa târziu, timpul, din păcate, e duşmanul meu de ceva vreme. Ce mică-i lumea! Când am comentat vizavi de poezia aceea nici nu mă gândeam că autorul ei şi-a făcut din scris un ţel. De obicei poezia rămâne a unei anumite vârste, apoi te iei cu valurile vieţii şi o uiţi închisă în sertarul prăfuit. Mai târziu, dacă vrei s-o vizitezi nu-ţi mai deschide, nu mai ai aceiaşi ochi pentru ea, aceeaşi inimă să o înţelegi. Rar se întâmplă să-ţi rămână alături toată viaţa şi pentru asta vă apreciez. Eu m-am tras deoparte atunci, când am primit cea mai urâtă muştruluială din vaiţa mea de până atunci pentru ea. Îmi place s-o citesc, nu îndrăznesc să mă apropii mai mult de atât.
      Vă felicit pentru toată activitatea şi mi-ar plăcea să pot ajunge la lansarea de la bookfest, mai ales că într-o oarecare măsură sunt mai aproape de eveniment decât v-aţi închipui, trustul All având un loc aparte în viaţa mea. Nu promit însă, tot din cauză de timp care m-ar face să nu mă ţin de promisiune şi asta chiar nu-mi place. Am să vă adaug în lista prietenilor mei pe facebook şi ţinem legătura, mi-ar face mare plăcere să mai discutăm.
      O zi minunată vă doresc,
      Lucia Stroilă

      Apreciază

      • Silvian

        Multumesc frumos pentru raspuns si pentru eleganta lui. Cu siguranta ca vom „discuta pe Faceb… si poate ne vedem la lansare. Daca nu, cu siguranta odata si odata. Mi-ar face placera. Toate cele bune, Silvian Floarea.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s