Cea, Mercan!

Tatălui meu, căruia Dumnezeu i-a purtat de grijă chiar şi când moartea i-a suflat în ceafă.

480x0

Cea, Mercan, mânca-te-ar buba să te mănânce! Nu auzi, mă!!! Cea, boule, cea!
Cearsaful pătat de medicamente, sudoare şi mizerie se mototolise ud sub corpul firav şi palid al copilului în agonie şi lăsa la vedere salteaua vărgată şi murdară ce cunoscuse în viaţa ei prea multă suferinţă ca să-şi mai poată îndeplini menirea de a odihni trupuri. În ea se simţeau cocoloaşe mari şi dureroase de câlţi ce împungeau în pielea întinsă pe coastele proeminente. Durerea îl făcea să transpire abundent şi să vorbească fără şir de câteva zile.
La capul patului o cană cu apă din care o infirmieră îi mai uda din când în când buzele. Slab era şi când ajunsese la spital, acum era o umbră străvezie cu ochi închişi ce se zbăteau sub pleoape de parcă aveau viaţa lor proprie agitată şi fără odihnă, pe care o trăiau dureros în coşmarul fără sfârşit. Taci, maică… o să vină tac-tu să vedem ce-ţi facem. Am fost până la voi ieri, că nu te puteam lăsa aşa, să mori cu zile pe patul ăsta murdar. Era păcat de Dumnezeu, copilul meu. Ia de bea un pic de apă, să-ţi mai scadă fierbinţeala. Ia cu mama, nu muri, că se răsuceşte mă-ta în mormânt şi nu mă iartă de acolo de unde o fi, dacă te las să mori aici. Să vină tac-tu să te ia acasă, să facă ce-o vrea, numai în braţele mele să nu mori, auzi?!
Copilul lupta. Se înfigea cu unghiile în cearsaful umed şi slinos şi bolborosea vorbe fără şir. Noaptea trecută fusese mai liniştit. O visase pe maică-sa aşa cum nu o văzuse niciodată. Tânără şi frumoasă, cu coade negre, lungi, venise să-i dea ţâţă. Hai de mănâncă, puiul mamei, că tare mă mai dor ţâţele de dorul tău! Că m-am dus maică cu laptele tot după mine şi tu ai rămas flămând! Ia de mănâncă, copilul meu, să mă uşurez şi eu. Aşa-l îndemna şi el întorcea capul scârbit şi o împingea cu mâna să-l lase în pace. Ruşine ar fi fost ca el, băiat mare, să sugă la mă-sa acum! Ar fi râs de el toţi băieţii de pe maidan când ar fi ieşit cu boii la păscut.
Of, şi tăuraşul ăsta care-i mănâncă zilele! Greu se mai înţelege cu el! Cât a fost mic i-a fost mai uşor, alergau împreună şi se juca cu el de parcă ar fi fost cu un băiat de vârsta lui. Cea mai fragedă iarbă i-o aducea! O culegea şi i-o dădea din mâna lui, să crească mare şi frumos. Avea ambiţie. Să pună şi el ca Ion al lui Ţone doi boi la car şi să plece cu ei la câmp, pocnind în când în când din bici şi strigând la ei, să-l audă satul Cea, Mercan! Hăis Bujor! Pentru visul ăsta trăia. Se săturase să râdă toţi băieţii de el că e sărac şi umblă cu pantalonii lui tac-su legaţi cu sfoară de tei. Nici curea nu avea şi pantalonii erau vechi şi roşi în fund şi-n genunchi de la atâta purtat.
Nu i-ar fi păsat prea tare, dar râsetele şi ironiile lor îl dureau. Strigau după el orfanul târâie brâu şi îl ocoleau când era vorba să se joace cu mingea de cârpe pe maidan, de parcă era vinovat el că rămâsese fără mamă de mic. Mai lăsa vitele din când în când să pască şi se pierdea la căpătâiul ei, sub dudul din coastă. Se trântea pe pământ şi-şi plângea toată obida atunci şi o certa că murise şi-l lăsase singur să râdă toţi de el şi să trăiască tot necăjit. Tac-su îl mai certa din când în când când îl vedea că vine acasă cu dâre pământii pe obraji. Ştia că iar a trecut prin cimitir să plângă şi nu înţelegea ce-i lipseşte copilului ăstuia al lui, de plânge atât de mult, ca un fătălău.
Săptămâna trecută, când îl trântise Mercan şi îl călcase pe picior nici nu ştie cum a ajuns acasă. Tăuraşul, mare de acum, simţise miros de juncană în călduri şi dus a fost. S-a ţinut el cât s-a ţinut de funie, să nu-l scape, până la urmă tot a fost nevoit să-i dea drumul, că-i smulgea mâna din umăr. Acum avea umărul negru şi umflat şi glezna pe care îl călcase taurul era făcută praf iar piciorul se umflase cu totul şi devenise vânăt, ca picioarele morţilor când îi apucă vara căldura neîngropaţi. Durerea nu o mai simţea, trăia în lumea lui de vedenie, strigând la boi şi mândrindu-se cu biciul lui din piele împletită pe care se făcea că i-l făcuse până la urmă tac-su. Nu-l mai durea nimic, doar se chinuia cu pârdalnicul de suflet care tot voia să zboare şi să-i strice bucuria.
– Bine că ai venit, nea Costică! Trebuie să-l operăm de urgenţă şi să-i tăiem piciorul. Nu mai avem ce-i face, a făcut cangrenă. Dacă nu-l tăiem moare. Tăranul ascuţit şi întunecat s-a prăbuşit ca fulgerat pe marginea patului cu capul în palme. Se uita la copilaşul lui ajuns doar piele şi os, îl vedea cum se chinuie şi şi-l închipuia şchiop, într-un picior, chinuindu-se să ţină piept golanilor de copii pe maidan. Îi venea să urle şi să îl strângă de gât pe doctorul ăla încrezut care îi spune cu atâta seninătate că trebuie să-i lase copilul schilod.
– Nu aşa ne-a fost vorba, domn’ doctor! Când ţi l-am adus nu era aşa, ce i-ai făcut? Atunci ai promis că se face bine dacă-l las aici şi acum îl găsesc pe jumătate mort? De ce mi-ai omorât copilul doctore, ce-ai avut cu el? Ce rău ţi-a făcut copilul meu?! Ce rău v-am făcut eu mă, să-mi omorâţi copilul?! Nu tăiaţi nimic! îl iau acasă, tu-vă ceara mamii voastre de criminali! Mi-l iau acasă şi mi-l fac eu bine, auzi!?
– Măi, nea Costică, ce vorbe sunt astea? Cum îţi permiţi să vii aici să mă jigneşti aşa? Vezi că acu’ chem jandarmul să-ţi dea câteva pe spinare să te învăţ minte! Ei, fi-re-aţi ai dracului de nespălaţi! Vrea omul să vă facă bine şi voi îi daţi în cap!
– Taci, doctore, dacă vrei să mai vezi lumina zilei! Pentru numele lui Dumnezeu, taci, că nu răspund de mine şi te strâng de gât! Dă-mi copilul acasă şi lasă-mă-n durerea mea! Mi-l vindec singur!
– Eu ţi-l dau, dar dai semnătură! Dai semnătură că refuzi tratamentul şi îţi asumi răspunderea dacă moare. Eu mă spăl pe mâini de voi, aşa să ştii!
– Spală-te, tu-ţi tratamentul tău de doctor, spală-te! Dă să semnez şi lasă-mă să-mi iau copilul că mi l-ai omorât deja!
L-a luat. În braţe l-a dus până la car şi l-a aşezat cu grijă, cât de uşor a putut culcat pe paie, în fundul carului. Când piciorul a atins blana carului s-a auzit un urlet sfâşietor. Taci cu tata, că te duc acasă şi te face tăicuţu bine. Taci taicule, că nu te mai las la măcelarii îştia. Lasă că oi ştii eu cum să te tratez, numai tu să nu-mi mori, copile! Rezistă până acasă, băiatul tatei, rezistă!
A rezistat. Tata nu ar şti să spună cum a mers şi de câte ori s-a oprit ăl bătrân să se uite dacă bolnavul mai respiră acolo, întins pe paie. Nu-şi aduce aminte decât lupta lui cu Mercan şi coadele groase ale mamei care îl tot îmbia să sugă, să-i uşureze şi ei durerea. A urmat o boală lungă şi chinuitoare. Ajuns acasă, baba Ghina, bunica băiatului i-a desfăcut pansamentul murdar sub care viermii crescuseră şi se îngrăşaseră mâncând din carnea fragedă. În spital îl bandajaseră şi uitaseră de el. Zile în şir nimeni nu a mai desfăcut bandajul să vadă ce mai face piciorul. Îl curăţase bătrâna bombănind blesteme şi descântece numai de ea ştiute, îl legase cu plante de leac pe care le schimba din timp în timp şi nu le mai rămâsese decât să se roage să-i dea Dumnezeu putere să se facă bine.
Iar Dumnezeu în marea lui bunătate le-a ascultat rugăciunile şi s-a milit de copilul firav care, rămas orfan, avea şi el ambiţia să devină cineva, să nu mai râdă copiii de el. I-a vindecat miraculos şi piciorul şi mintea cuprinsă de fierbinţeală şi l-a ridicat de pe patul de boală întreg, aşa cum era înainte, doar cu o gleznă diformă ce-avea să poarte în cicatricile ei toată suferinţa copilăriei lui chinuite. Când a deschis ochii şi a cerut de mâncare recunoscându-i pe cei din jur, bătrânul a lăcrimat. S-a ridicat apoi şi a mai făcut un drum la spital să-l scuipe în ochi pe doctorul ce i-ar fi mutilat fără milă copilul, după ce aproape îl lăsase să moară.

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria trecut

5 răspunsuri la „Cea, Mercan!

  1. Pingback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor

  2. Buna dimineata !

    Aliosa.

    Apreciază

  3. Pingback: Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s