Durerea mamelor

Tanti Leana era o femeie incredibil de frumoasă. Cu părul negru-tăciune, piele albă, ochi luminoşi şi zâmbet ce era în stare să spargă orice gheaţă. Până atunci nu o văzusem niciodată plângând. Veselă, plină de viaţă, veşnic cu o glumă pregătită să încălzească atmosfera. O idolatrizam şi pe ea şi pe soţul ei ce nu ştia să se enerveze şi lua viaţa aşa cum era, cu toate ale ei, bucurându-se de orice clipă ca şi cum nimic nu avea de ce să-i tulbure echilibrul interior. Stătusem în casa lor în copilărie, frate-meu acolo se născuse într-o cameră imensă, cu două paturi şi uşă dublă de scândură pe care dacă o deschideai priveai o imensă bucată de sat. Telefonul nostru, printre primele în sat,  le-a adus cea mai cumplită veste pe care o poate primi vreodată un părinte şi i-a ţinut legaţi de el, ca de un colac de salvare mai bine de o jumătate de an.

Făcuseră 3 copii după multe sarcini pierdute cu puţin înainte de termen. Doi supravieţuiau şi erau mândria sufletului lor. O fată adolescentă care se deschisese ca o floare rară purtând pe umeri frumuseţea incredibilă a mamei ei şi un băiat cuminte şi bun în care îşi puneau toate speranţele. Se considerau împliniţi până când fata a început să şchioapete şi să se plângă de dureri din ce în ce mai mari. Un an întreg au mers cu ea din doctor în doctor- la Craiova, la Bucuresti, la Timişoara. Nimeni nu ştia să le spună sigur ce are copila lor. Fata se simţea din ce în ce mai rău şi parcă şi îmbătrânise de la atâtea tratamente fără nici un rezultat şi de la atâtea diagnostice, care mai de care mai hazardant. De la dureri de creştere până la reumatism galopant, tot ce putea fi explicat li s-a explicat, tot ce putea fi tratat s-a tratat, toate variantele s-au epuizat în anul acela fatidic, ce nu voia s-o lase să se bucure de viaţă.

Incertitudinea a durat până în vara următoare, când, îndemnaţi de medicii de la Craiova unde se întorseseră după ce cutreieraseră spitalele din ţară, au dus-o pe fată la băi de nămol, la Techirghiol. Era ultima redută de cucerit, ultima variantă de încercat. Doar tratamentele pentru bătrâni mai puteau ajuta oasele ce îmbătrâneau prea repede, la doar 16 ani. Zile întregi de proceduri chinuitoare, de împachetări cu nămol, de infiltraţii şi tratamente dureroase, nu au adus în starea ei nici o schimbare. Durerile erau constante şi din ce în ce mai mari. Ajunsese să se obişnuiască oarecum cu ele şi să-şi spună că va putea supravieţui aşa, dacă sănătoasă nu o să mai fie niciodată. Visa  cu ochii închişi  întinsă pe un scaun pentru invalizi la zilele bune în care era ca o sfârlează fără nici o grijă şi tăcea din ce în ce mai mult. Într-una din aceste zile i-a ajuns la urechi prima dată zvonul că boala asta de care suferă o va ucide. Infirmierele impresionate de suferinţa ei îşi şopteau undeva în spate, pronunţând un cuvânt ce avea să ne marcheze de atunci tuturor existenţa: cancer. Toată lumea ei s-a năruit şi a tras după ea destinul întregii familii. Seara, când tanti Leana a venit să dea obişnuitul telefon de zi cu zi, au întâmplinat-o o ploaie de lacrimi şi de reproşuri.

„M-ai adus aici să mor şi nu vrei să-mi spui nimic! Ce fel de mamă eşti, când mă laşi să mă chinui aşa şi nu lupţi pentru viaţa mea? Să veniţi să mă luaţi imediat acasă, eu nu mai stau nici un minut aici. Nu o să vă fac pe plac să rămân să mor prin străini!” Am privit la faţa albă din care dispărea orice urmă de viaţă şi la lacrimile mari, cât boabele de struguri ce se prelingeau în tăcere pe obrajii lipsiţi de viaţă. Atunci am crezut că moare şi am început să ţip şi s-o strig, să nu moară lângă mine. Uitase să mai respire, atât de grea i-a fost vestea aceea picată ca un trăznet. Bănuia demult că bine nu poate fi dar nici un moment nu a vrut să creadă că e atât de rău. Simţea că se întâmplă ceva rău dar se agăţa cu disperare de orice speranţă deşartă.„Venim mămică, linişteşte-te.  Nu te lasă mămica să suferi. Să nu mai spui în viaţa ta că o să mori!! Are mama grijă de tine, nu o să se întâmple nici un rău.”

Un click surd, o tăcere plină de lacrimi şi ţipetele mele au încheiat discuţia. Urma calvarul. A doua zi au plecat şi au adus-o acasă. Au urmat zile lungi în care urletele de durere se potoleau doar cu morfină, din ce în ce mai multă morfină. Zile lungi cu zâmbete şi glume prefăcute, cu mâini frânte şi lacrimi amare vărsate la fiecare colţ al casei. O durere ca o sfâşiere a cărnii ce trebuia ascunsă cu grijă şi îndurată până la ultima picătură de sânge. Pentru copilul tău trebuie să fii tare chiar şi atunci când ai accepta bucuros să se deschidă pământul să te înghită de viu,  numai să nu-l vezi suferind. O mamă moare şi învie de şaizeci de ori pe minut, doar pentru a uşura suferinţa copilului, se ridică chiar şi atunci când nimeni nu ar mai găsi putere să respire şi inima nu-i crapă, oricât se roagă să scape astfel de chin. Nimic nu e mai sfâşietor ca durerea ei când se simte neputincioasă în faţa vieţii şi a morţi, a mamei care e obligată să fie acolo când copilul ei moare, să îl vegheze şi să-l încredinţeze pământului.

Am aflat ieri că fata adolescentă a uneia din prietenele mele trece prin acest cumplit coşmar iar mama ei se simte slabă şi neputincioasă în confruntarea cu moartea ce vrea să-i smulgă copilul. Nici o mamă  nu ar trebui să mai treacă prin acest coşmar. E împotriva firii ca pruncii să se ducă înaintea părinţilor. Chiar nu poate nimeni să găsească un leac adevărat pentru acest flagel? Din atâţia cercetărori şi atâţia bani alocaţi descoperirii de noi şi noi medicamente de sinteză, sau pentru modificări genetice care mai rău ne îmbolnăvesc decât să ne ajute să evoluăm, nu se gândeşte nimeni în lumea asta mare să investească în sănătatea copiilor?

Ai grijă, Doamne de mamele eroine, care nu pot muri deşi şi-ar da bucuroase viaţa pentru a-şi salva copiii! Ai milă, Doamne de copiii pe care îi condamni cu boli aşa cumplite, pe care nimeni nu vrea să le vadă vindecate. Ce vină au ei că s-au născut într-o lume murdară şi inconştientă?

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria jurnal, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s