Ce-a spus poetul

Un nou examen de bacalaureat incendiază spiritele şi în vara aceasta. E ca un deja-vu, ca un film de groază în care scenele cele mai scabroase se repetă la intervale regulate la infinit. An de an mii de cuvinte vin să înfiereze inteligenţa tânărului absolvent de liceu. Tânăr căruia nu prea i se dă de ales, pentru că societatea în care creşte îl vrea idiot şi-i oferă calea cea dreaptă şi netedă către idioţenie, nu către dezvoltare personală şi spirituală. Dacă tu pui în faţa unui copil o prăjitură şi un medicament amar, niciodata nu o să aleagă medicamentul, alege prăjitura, normal.

Noi venim cu modele gen Elena Udrea, Sânziana Buruiană sau Tonciu, le băgăm pe gât toate inepţiile maneliştilor şi cocalarilor, le croim scări de valori în care inteligenţa se măsoară în bani câştigaţi fără muncă, nu în dezvoltarea creierului dar luăm foc dacă pică examenul de bacalaureat. Care examen, hai să fim serioşi, nu e decât o măsurare a prostiei tuturor! O mână de incompetenţi învechiţi şi îndobitociţi păstrează de mai bine de douăzeci de ani învăţământul în starea de inerţie în care era înainte de revoluţie. Oameni care au ajuns în funcţii călduţe fără să aibă reale calităţi pedagogice şi intelectuale, au încărcat programa şcolară cu tot felul de tâmpenii nefolositoare şi i-au îngropat pe profesori sub maldăre de rapoarte cu care nu se pot şterge nici măcar la fund, în loc să-i trimită la cursuri de specializare sau în schimburi de experienţă peste hotare, dacă tot vrem învăţământ de nivel european.

Tot vorbim de modele din afară dar nici măcar un amărât de profesor obligat să-şi scrie fiecare pas pe care o să-l urmeze lecţia lui la şcoală nu a văzut cu ochii lui ce înseamnă acel model atât de mult lăudat. Îi impunem să urmeze stric paşii rigizi învăţaţi pe dinafară în anii de şcoală comunistă, punem accent pe memorare, nu pe creativitate şi gândire liberă şi avem pretenţia ca şcoala noastră să scoată genii în toate domeniile. Măi să fie! Când nimeni nu l-a învăţat pe profesorul de română că elevul are un creier pe care şi-l poate folosi cu succes să gândească şi singur şi chiar îl foloseşte ca să judece inepţiile pe care i le bagi pe gât cu pretenţie de adevăr suprem, cum v-aţi putea aştepta voi, creatori de subiecte de evaluare naţională ca acel elev să vă facă vouă opere literare pe coala de examen?! Păi, înguştilor, amărâtul ăla de elev a învăţat pe dinafată tone de comentarii inutile şi nefolositoare, pentru că aşa i s-a impus! Nimeni nu l-a lăsat să citească opera respectivă întâi apoi să-i asculte părerea pe care şi-a format-o singur despre ea ca să o combată, eventual, cu argumente.

A învăţat să urască şcoala şi profesorii care-i impun să digere o materie greoaie, amară şi plină de minciuni, doar pentru că aşa au gândit-o minţi luminate, cu doctorate şi lucrări tipărite în cine ştie ce reviste obscure de profil. Profesorul care predă an de an acelasi comentariu la o poezie şi are pretenţia ca elevul să i-l memoreze şi să i-l redea cuvânt cu cuvânt, nu va scoate niciodată genii din mâinile sale. Se iau două versuri dintr-o poezie oarecare şi se începe cu veşnica şi idioata întrebare  „Ce-a vrut să spună poetul aici?”. Păi poetul poate că era într-o pasă proastă şi a vrut să se sinucidă după ce lasă posterităţii un crâmpei de lumină ce i-a trecut prin creier. Sau poate că era deja prea beat ca să mai realizeze şi singur ce-a vrut să spună. De unde ştii tu profesor robotizat că acel comentariu pe care tu îl reciţi ca pe tatăl nostru oră de oră deţine adevărul absolut?

Literatura e frumoasă tocmai pentru că nu e previzibilă. E rodul imaginaţiei unor oameni al căror creier funcţionează un pic diferit de restul creierelor umane, ceea ce îi face pe  scriitori să fie unici. Nimeni nu poate explica şi pretinde că ştie exact ce s-a întâmplat în acele creiere în momentul în care au scris o frază şi au azvârlit-o posterităţii şi care a fost gândul creatorului la fiecare frază. Asta e o aberaţie mai mare decât noi toţi la un loc.

Copiii sunt extrem de uşor de modelat atunci când vrei cu adevărat să-i modelezi frumos. Ni se nasc copii din ce în ce mai inteligenţi, a căror putere de înţelegere depăşeşte cu mult pe aceea a înaintaşilor lor. Copii pe care noi ne străduim în ani lungi de şcoală să îi reducem la nivelul nostru. Copii pe care nici măcar părinţii care i-au făcut nu reuşesc să-i înţeleagă şi să-i ajute. Şi aceşti copii se răzbună urându-ne. Pe noi, societatea noastră, toate lucrurile inutile şi inepte pe care încercăm să le vârâm cu forţa în creierele lor. V-aţi întrebat vreodată unde se pierd copiii buni care ies din clasele primare cu coroniţă de premiant? Aţi stat vreodată să vă gândiţi unde se produce ruptura, unde adolescentul rămâne fără repere şi abandonează educaţia preferând distracţii care nu-i fac neapărat bine? V-aţi întrebat de ce, deşi de atâta timp toţi ne dăm cu fundul de pământ după examene, văzând procentul minuscul de promovabilitate şi răspunsurile date de elevi, data viitoare rezultatul e şi mai dezastruos?

Atâta timp cât doar ne plângem şi iscăm discuţii interminabile pe la televiziuni unde moderatori cu facultate de jurnalism şi pretenţii infatuate pronunţă greşit de fiecare dată cuvinte banale, dar vin să pună întrebări „incomode” şi să facă o radiografie a sistemului de învăţământ din care ei au ieşit fără să înţeleagă mare lucru, nimic nu se va schimba. Schimbarea trebuie să se producă întâi la noi, la adulţii care avem pretenţia că suntem în stare să ne educăm copiii. Pentru că ei, copiii noştri sunt oglinda în care trebuie să ne privim. Nu s-au făcut singuri aşa, noi i-am creat. Noi îi vrem limitaţi şi ei nu fac altceva decât să se revolte şi să urmeze calea pe care cu ostentaţie le-o arătăm, în mod absurd, din revoltă! Ne e nevoie să vină un Tudor Chirilă să le spună adolescenţilor să citească şi să înveţe. Nu e nevoie de un articol al cine ştie cărui blogger necunoscut ca o întreagă generaţie să se trezească şi să îşi schimbe valorile. E nevoie de efortul colectiv al unei întregi societăţi. De la părinţi la politicieni, toţi ar trebui să dea un exemplu pozitiv adolescenţilor. Pentru că puterea exemplului e cea care contează, nu lamentările, nu impunerile, nu ochelarii de cal!

Anunțuri

31 comentarii

Din categoria Cotidian

31 de răspunsuri la „Ce-a spus poetul

  1. sunt total de acord cu tine

    Apreciază

  2. Să spui ce a gândit altul când a scris o chestie mi se pare cea mai mare prostie.

    Apreciază

    • Asa si este! Spui ce crezi tu , ce intelegi tu din ce a scris respectivul, nu dictezi comentarii care sa aiba valoare de adevar absolut. E o aberatie care e lege in scoala romaneasca.

      Apreciază

      • Da. Știu. Tocmai am dat bacul. De asta spun. Și tocmai am scris un articol despre cretinitatea de a învăța un comentariu, cât și faptul că nu valorează cât de prost sau inteligent ești, ci voința de a învăța ceva nefolositor în viață.

        Apreciază

        • Imi dau seama. Prostia merge mai departe, pentru că profesorii bagă elevilor pe gât comentarii insipide şi nefolositoare, iar la examen subiectele îi obligă să creeze, să gândească. Păi cum, Doamne iartă-mă, când cu toate comentariile obligatorii îţi piere tot cheful de citit şi înţeles o poezie sau un roman, dealtfel foarte bune! Undeva în sistem breşa e adâncă rău. Pare o bătaie de joc la adresa elevilor şi sincer, eu m-am săturat de aruncat vina pe copiii care sunt proşti. Copiii nu au nimic, sunt chiar mai inteligenţi decât ăia care ar trebui să aibă grijă de educaţia lor şi tocmai de aceea îşi bagă picioarele în ea de învăţătură care îi constrânge. Încă din clasa a 5-a încep să se plafoneze şi nu mai reuşesc să recupereze nimic până la sfârşitul liceului.
          Oare, e aşa mare greutate să dai unor copii să citească o carte ca apoi să porţi discuţii libere cu ei pe marginea a ceea ce au înţeles ei din ea? Aşa învaţă să raţioneze corect şi-şi corectează singuri eventualele greşeli. Râdem de perle dar nu ne dăm seama că noi, adulţii, îi obligăm să le scoată de fiecare dată.

          Apreciază

        • Da… exact… dar cine să înțeleagă asta?

          Apreciază

        • Voi sunteţi cei îndreptăţiţi să cereţi să fiţi ascultaţi şi respectaţi. Luaţi atitudine cât mai mulţi, aşa cum ai făcut-o tu, măcar şi până la urmă cineva va trebui să schimbe odată lucrurile în bine şi în şcoala românească. Părinţii tac sau sunt inconştienţi, copiii sunt deja sictiriţi, profesorii sunt depăşiţi de situaţie şi de toată hârţogăraia pe care o au de făcut, de salarii mici şi mai ştiu eu ce frustrări, e ca un perpetuum mobile ce funcţionează în virtutea inerţiei de prea mult timp. Voi, tinerii sunteţi singurii care puteţi cu adevărat schimba ceva dacă vă implicaţi. Eu m-am săturat ca toţi neaveniţii să-şi dea cu părerea şi să acuze doar elevul. Elevul e oglinda societăţii care l-a creat, dacă nu le place ce văd, să se schimbe naiba odată şi să lase lamentările!

          Apreciază

        • Noi am fost mereu revoltați… dar toată lumea dă în noi. Că noi suntem ăia proști care nu învățăm și dăm vina pe sistem. Nu ne ascultă nimeni. Urmăream un material la știri cum că Bacul costă: 450 euro probele de luni și vineri și 500 de euro probele de miercuri, când e matematica..

          Apreciază

        • E vina cui dă banii ăştia. Părinţii ar trebui să vă susţină, nu să arunce cu bani pe fereastră pentru nişte profesori care au uitat de orice conştiinţă şi bun simţ. Nimeni nu îndrăzneşte să ia atitudine făţiş. Îmi aduc aminte de cazul cu învăţătoarea şpăgară unde părinţii s-au revoltat tot împotriva mămicii care a avut curaj să vorbească. Sunt oameni nesiguri, care au crescut frustraţi la rândul lor şi vor ca odraslele lor să treacă prin şcoală mai uşor. Oamenii ăştia nu.şi dau seama că astfel îşi distrug proprii copii.

          Apreciază

        • În legătură cu evaluarea națională s-a luat atitudine… un director de la mine din oraș a fost deja arestat…

          Apreciază

        • Deci se poate! Uşor, uşor, dacă voi nu veţi mai accepta să fiţi umiliţi şi reuşiţi să aprageţi si părinţii de partea voastră, bătălia e aproape câştigată. Bine, poate nu mai e cazul tău, că tu scapi. Rămân alţii în aceeaşi situaţie. Puterea exemplului contează foarte mult. Ia să se revolte câţiva părinţi şi să ridice pretenţii şa profesori, să vezi cum se potolesc. Reclamaţii colective, revolte colective, totul e posibil. Îştia nu şiu decât de frică. De ce să-i fie părintelui teamă să vorbească? Că nu-i mai dă dobitocul copilului note de trecere? Ia să fie mediatizate câteva cazuri din astea, cu reclamaţii la inspectorat şi la poliţie, să vezi cum se schimbă treaba!

          Apreciază

        • Sincer, eu una m-aș lupta chiar dacă am scăpat. Așa mi s-ar părea corect. Aș vrea ceva mai bun pentru cei care vin din urmă, chiar dacă eu nu am avut parte.
          Și legat de întrebarea ta, mama și-a exprimat cândva nemulțumirile, ceilalți părinți au aprobat-o doar la ieșirea din ședința cu părinții… și acum ghici cine a avut de tras un semestru? Eu. Desigur. CĂ ceilalți au tăcut, ca să nu fie copiii lor „maltratați” de vreun prof.

          Apreciază

        • Foarte rău că se acceptă aşa ceva. Acel profesor nu mai merită să predea, nu el trebuie să facă legea. Părinţii sunt extrem de laşi. Să nu le fie maltrataţi copiii? Dar ei nu-şi dau seama că tocmai atitudinea lor laşă le dă apă la moară acestor denaturaţi? Nu-şi dau seama că tocmai aşa contribuie la maltratarea copiilor lor? Copiii mei sunt mari şi am întâlnit aceeaşi situaţie cât timp am avut băiatul în liceu. Dar acel profesor nu a scăpat de mine nici acum. Până închide ochii îl voi denigra, să nu moară fără să-şi dea seama că banii nu-i vor aduce niciodată liniştea. Ceilalţi părinţi mi-au limitat extrem de mult de atunci posibilităţile de atac, pentru că erau buni doar la o bârfă mică, să se plângă şi eventual să-i tragă două după cap odraslei din dotare dacă îndrăznea să le spună să ia atitudine pe faţă. Ne plângem că ne sunt copiii neinstruiţi dar am făcut tot posibilul să le frângem aripile.

          Apreciază

        • Adevărat tot ceea ce spui. De ar fi toți părinții așa și de ar conștientiza. Eu mi-aș dori să schimb ceva, ca cei din urma mea să prindă ceva mai bun.

          Apreciază

        • Poţi, dar nu singură. Trebuie să fiţi uniţi. Toţi cei care aţi dat bacul anul ăsta în liceu, de exemplu. Sau măcar câteva zeci. Începeţi printr-o scrisoare deschisă pe care s-o semnaţi real şi să vă asumaţi cele scrise acolo. Apoi postaţi-o pretutindeni, trimite-ţi-o pe paginile ziarelor, în presa locală, la Bucureşti, la radio, la televiziuni. Cereţi să fiţi ascultaţi, invitaţi-i să vă ia interviuri. E un subiect care arde zilele astea şi distrage atenţia populaţiei de la politică o perioadă. Faceţi-o imediat ce se termină examenele, cât problema e caldă şi se va vorbi în continuare despre ea, despre rezultate. Vi se vor alătura şi alţii ca voi, o să vezi. Trebuie să reuşiţi să mişcaţi ceva în învăţământul ăsta, e păcat de inteligenţa generaţiilor voastre. Gândiţi-vă că ăştia chiar vă omoară toate şansele de a vă croi un drum drept şi demn în propria voastră ţară. Dacă reuşiţi să cooptaţi şi părinţi, cu atât mai bine. Sper să conştientizeze şi ei că e totuşi vorba de viaţa copiilor lor. Eu o să mai scriu despre subiect zilele astea, cum îmi fac un pic de timp. Nu mai am tangenţă cu şcoala, dar vă susţin şi ca mine o să găsiţi destui oameni care vor vrea să se implice. Doar că trebuie să vă uniţi ca vocea voastră să se poată face auzită.

          Apreciază

  3. De la părinți, Lucia, că de la politicieni… :mrgreen:
    Clasa politică are nevoie de proști pe care să îi poată manipula în voie, nu de minți luminate.

    Apreciază

  4. Nu toţi profesorii sunt fixaţi pe acele comentarii de care spui, iar cei care corectează nu urmăresc un comentariu şablon, dar fiecare eseu are anumite repere teoretice, la fel cum şi matematica are formule pe care tot elevul trebuie să le înveţe, că altfel nu le poate aplica. Şi cum să aibă un elev un anumit limbaj şi cum să îşi dezvolte creativitatea dacă nu prin citit? Iar din punct de vedere psihologic, prin învăţat se dezvoltă intelectul, iar memoria are şi ea rostul ei. Iar ca să generalizezi un caz izolat e o dovadă de lipsă de respect pentru cei care îşi fac încă treaba, în ciuda inerţiei, cum spui tu, şi a sistemului.

    Apreciază

    • Pai tocmai asta spuneam si eu, trebuie sa li se dezvolte interesul pentru citit. Altfel, totul e in zadar. Stiu ca la corectare profesorii nu pun nicidecum accentul pe comentarii sablon, tocmai aici e buba. Pentru ca ei se apuca sa invete ca niste papagali ce li se dicteaza la clasa si cand e sa scrie ceva din propriul creier, se blocheaza. Cred ca toti profesorii ar trebui sa-si dea un pic interesul sa-i faca cat de cat activi la ore, sa-si dea seama daca au inteles ceva sau nu, daca au citit… Ar fi mult mai usor si mai eficient pentru ambele parti. Nu pun porfesionalismul cadrelor didactice la indoiala, ci observ doar o plafonare si o resemnare care nu fac bine nimanui, chiar daca sunt intretinute de programe scolare prea incarcate. Din pacate nu sunt cazuri izolate. Situatia e generalizata si e pacat de profesorii care chiar isi fac cu placere meseria. Cunosc ambele fatete ale medaliei. Din pacate, cei care-si dau interesul cu adevarat sunt de cele mai multe ori marginalizati.

      Apreciază

      • E adevărat că cea mai bună metodă pentru limba şi literatura română este cititul, dar când încă mai există elevi care nu îşi permit o bibliotecă proprie, care nu ar da banii pe o carte, mai bine i-ar cheltui pe ţigări, că, de, Salam are bani şi nu a mai trecut prin examenul de bacalaureat, că Drăguşanca are bani de silicoane deşi nu s-a îndeletnicit prea mult cu ale învăţăturii, când în comuna de unde vin e prea departe biblioteca sau nu e de loc, ori, cine ştie, e mai lejer să stai pe facebook să vezi cu cine mai este X într-o relaţie şi exemplele pot continua, cum mai poate un profesor să motiveze elevul să citească? Este adevărat că sunt şi elevi care încă mai sunt receptivi la ore, care încă mai simt gustul lecturii, dar din păcate ei formează excepţiile. Majoritatea sunt absorbiţi de modelele negative, mai bine zis societatea e săracă în modele, inclusiv din familie pornind, că până la urmă societatea o reprezintă oamenii şi în primul rând părinţii.

        Apreciază

        • Sunt de acord si cu asta. Dar am tot vazut ca subiectele de examen nu mai au legatura cu ce se straduie profesorul sa il puna pe elev sa memoreze la clasa. Daca nu-si da interesul, atunci nu merita sa intre in examen. De ce sa fie infierat an de an acelasi amarat de profesor care face tot posibilul sa il treaca pe cretin? E un cerc vicios. Conducerea liceului nu vrea sa ramana cu o situatie de sfarsit de an dezastruoasa, pe ultima suta de metri toti incearca sa treaca cumva clasa si la examen, de fiecare data e dezastru. Ceva trebuie sa se poata face. Normal ca sunt absorbiti de modele negative si ca parintii au aceeasi responsabilitate ca si scoala, am punctat si eu asta, problema e ca cineva trebuie sa se lupte cu aceste false si strambe repere care le sunt bagate pe gat de societate. Sau sa nu ne mai plangem. Asta e situatia, nu mai facem atata caz din ea. La noi e un paradox. Copiii buni sunt obligati sa se plafoneze la orele de curs, tocmai din cauza celor care nu-si dau deloc interesul. Si ajung ori ca parintii lor sa plateasca bani grei pe meditatii unde sa poata invata ce le este de folos pentru examene, ori sa faca lucrari slabe, pentru ca atat au avut acces la informatie. E incorect in ambele cazuri. Ar trebui ca repartizarea pe clase la inceputul liceului sa se faca in functie de adevaratul potential al copilului si sa se lucreze cu ei la un nivel superior ultimilor clasati. In practica se spune ca trebuie sa treaca toti. De ce? E o regula sine-qua-non? Sa treaca clasa doar cei ce merita, ca in occindent. Nu e o rusine sa ramai corigent sau repetent, daca nu te-ai straduit, rusine e sa treci si sa-ti faci de ras si parinti si profesori dupa aceea!

          Apreciază

        • Ai mare dreptate în privinţa asta, totuşi profesorul nu poate decât să-l lase corigent pe cel care nu ştie şi să selecteze din întreaga materie ceea ce consideră el că este constructiv pentru clasa respectivă. Până la urmă roţi profesorii au învăţat la pedagogie că e datoria lui să adapteze cunoştinţele la nivelul clasei per ansamblu, dar şi la nevoile individuale ale elevilor, pentru că nu sunt toţi la fel, fiecare dintre ei se diferenţiază de celălalt, că doar sunt indivizi unici, nu uniformi. Dar teoria e una, practica e alta. Când un elev rămâne corigent, părintele e primul care se vaietă că are profesorul ceva cu copilul lui. Asta e realitatea practică de care se izbeşte profesorul la catedră. Iar diferenţa este că niciun copil nu mai poate fi la fel ca la clasele primare în gimnaziu şi liceu, căci dezvoltarea lui poate cunoaşte progres sau regres, dar părintele nu recunoaşte asta. Deja când copilul mai creşte, părintele consideră că şi-a încheiat treaba şi nu mai dă atenţie ca la început rezultatelor şcolare şi de aici încolo începe dezastrul: părintele nu mai poate sau nu mai consideră necesar să păstreze legătura cu şcoala şi crede doar ce îi spune copilul, iar orice elev are tendinţa să dea vina pe profesor, gen: eu am ştiut de mai mult, dar nu a vrut să-mi dea notă bună. Nu contest că, uneori, pot fi şi motive de tipul acesta, adică lipsa corectitudinii ptofesorului, dar, subliniez, doar uneori şi nu toţi profesorii fac asta. Dar tu, care eşti părinte, ce faci atunci? Îţi pierzi o parte din timpul tău, mult sau puţin, să treci pe la şcoală? Eu aş merge negreşit să mă conving de situaţia şcolară? Câţi dintre părinţi ar face asta? Eu nu am întâlnit prea mulţi până acum, din păcate.

          Apreciază

        • E adevarat, tocmai de aceea am spus ca merita sa fie lasati de caruta. Parintele acuza? Atunci sa fie dispus sa vada ce poate copilul sau la o testare cu un profesor de la alta clasa. Nu toti profesorii au neaparat ceva cu el. Si astfel se poate face o selectie.
          In privinta adaptarii cunostintelor la nivelul clasei, iar e o problema si de aceea am zis ca ar fi eficient ca si clasele sa fie formate in functie de nivelul de intelegere al elevilor. Daca nu exista competitivitate, nu vor invata niciodata. E frustrant pentru un copil bun, inteligent si pregatit peste medie ca de la un anumit moment sa fie obligat sa faca pe prostul ca sa nu depaseasca nivelul colegilor sai. E o mare problema. Si asa cum am mai scris anul trecut, nu e neaparat nevoie ca toti copiii sa faca liceul. Sunt interesati sa invete, sa arate asta, nu sunt, exista si alte forme de pregatire profesionala pentru cei care vor sa invete. In clasele 5-8 am avut o diriginta extraordinara care avea o vorba „trebuie sa fie cineva si sa dea cu sapa, sau sa raneasca la vaci, nu e nevoie sa fie toti premianti”. Daca copilul nu-si poate depasi nivelul, daca familia nu-si da interesul iar el cu atat mai putin, nu inseamna ca ceilalti sunt obligati sa se alinieze standardelor lor de viata. Trebuie facute niste reguli stricte si in scolile noastre, altfel este pacat si de elevi si de profesori. Nu sa vina directorul sa-ti impuna sa-l treci pe cutare ca e tac-su mare mahar sau mare smecher si nici sa treci, doar ca tu sa nu ai dureri de cap in privinta promovabilitatii. Deja se presupune ca de la 15 ani in sus au alt nivel de cultura si intelegere si ei trebuie sa constientizeze ca maturitatea bate la usa si nu presupune nicidecum doar banii babacilor, droguri, cluburi si pitipoance.

          Apreciază

        • Mi-ar plăcea să conştientizeze asta, dar nu au cum să o facă, de vreme ce aşa au fost învăţaţi în familie de mici. Şi revin la problema părinţi. Că dacă stăm să ne gândim, nu poţi face reguli stricte într-o şcoală fără acordul părinţilor, şi iar ajungem de unde am plecat, căci părinţii cu bani nu au interes să se schimbe ceva, iar ceilalţi trebuie să-şi asigure traiul. Şi uite aşa ne învârtim în jurul cozii, că profesorii nu pot să facă nimic fără părinţi, părinţii, unii nu pot, alţii nu vor, alţii sunt indiferenţi şi uite aşa sistemul e la fel sau încearcă să schimbe doar de faţadă situaţia, ori pur şi simplu habar nu au ce e de făcut, că, am mai spus, teoria e una şi practica e alta, iar faptul că mai sunt câţiva profesori care insistă pe memorizare în cazul eseurilor e cel mai neînsemnat aspect cu care se confruntă învăţământul de azi, iar la anumiţi elevi e o soluţie mai bună, căci interesul pentru lectură se păstrează foarte greu la nivel liceal. Se exagerază cu aspectul acesta, mai ales că eseul nu reprezintă decât 30 de puncte din nota de bac, ceea ce înseamnă o treime. Deci cum rămâne cu cele două treimi? Subiectul 1 ţine de aplicaţii pe text la prima vedere, adică exact tipuri de exerciţii ce se rezolvă la clasă 4 ani de liceu, iar subiectul 2 de creativitatea elevului, că este text argumentativ pe o anumită temă, desprinsă de obicei din aspecte legate de viaţă, unde limbajul, coerenţa şi imaginaţia elevului sunt de bază, de asta nu pot pricepe de ce toată lumea se leagă de aceste comentarii care sunt pe jumătate ca număr din câte învăţam odată pentru bac?

          Apreciază

        • Hai sa-ti spun de ce. Pentru ca elevul in momentul in care vede ca i se impune ceva ce nu poate schimba de la inceput, chiar daca nu la fiecare lectie, isi pierde interesul cu totul pentru materia respectiva. Sunt nerabdatori, pentru ca asa ii face societatea, nu avem de ales, trebuie sa ne dam un pic si dupa ei, dupa rapiditatea lor in gandire. Sa stii ca am intalnit elevi capabili care injurau de mama focului subiectele de la bac tocmai din punctul acesta de vedere. Si apoi iarta/ma, dar cand tu stii ca la clasa erai de nota peste medie si la BAC faci doar doua treimi din subiecte pentru ca la cel cu imaginatia nimeni nu te-a lasat sa exersezi, nu te revolti? De asta chiar toata lumea se ia de un singur aspect. E primul exemplu dat, probabil ca sunt mai multe, nu vreau sa intru in amanunte de genul acesta. Nu e mare lucru sa-l inveti pe copil ca tu esti cel care dicteaza acolo, dar s-o faci de asa maniera incat el sa nu-si piarda interesul pentru materia ta. Si unii parinti si copiii au ramas cu senzatia ca tocmai aceasta impunere e cea mai importanta parte a materiei, ca altfel nu ar fi impusa, nu? Si uite asa, iar ne invartim in cerc. Sunt copii care inca sunt pedepsiti daca nu invata pe de rost ce le predau profesorii la clasa si de aici intervine revolta care se manifesta cum se manifesta. Copiii mei sunt mari, dar am avut ocazia sa ma ocup un an intreg de un elev de clasa a 10-a care a trecut primul an de liceu cu bani grei, in toamna la corigente. Copilul extraordinar de inteligent, dovada ca acum a terminat liceul si este la una din facultatile de top din Bucuresti, intrat printre primii. Era derutat si plin de resentimente si fata de parintii lui care-i impuneau un anumit mod de lucru, fara sa-l faca sa inteleaga de ce trebuie sa fie asa si nu cum voia el si fata de profesorii inflexibili care-i bagau pe toti in aceeasi oala si din prosti si incompetenti nu-i scoteau. Mi-a trebuit aproape un semestru sa-l fac sa priceapa ca daca invata nu invata nici pentru profesor nici pentru parinti si ca daca in urma parcurgerii materiei are o parere diferita de a profesorului sau a propriului parinte poate s-o spuna cu incredere, fara sa-i fie teama de represalii. E greu si riscant sa impui cu forta, il pierzi din start pentru ca nu mai sunt copiii ascultatori de odinioara.

          Apreciază

        • Sunt de acord că nu impunerea e o soluţie, dar durează mai mult de un semestru să convingi un elev că învaţă pentru el. La unii durează şi patru ani de zile şi se trezesc pe ultima sută de metri că, citez, Doamna profesoară, aţi avut dreptate că e interesant să citeşti, sau că învăţ pentru mine, iar uneori se trezesc după examenul de bacalaureat că, dacă erau mai atenţi, nici nu aveau nevoie să scrie la partea de eseu că luau notă rezonabilă la română doar din cele două subiecte menţionate, căci te contrazic cu partea de imaginaţie. Sunt lăsaţi să şi-o dezvolte şi ajutaţi să şi-o valorifice, chiar dacă mai sunt şi profesori care insistă să memoreze, sunt puţini, prea puţini din câţi cunosc eu, cel puţin din şcolile cu care am avut tangenţă. Aşa că, din punctul acesta de vedere eu sunt convinsă că lucrurile vor reveni la normal.

          Apreciază

        • Eu nu stiu, cum naiba pe timpul comunismului toata lumea putea intelege exigentele si importanta unui liceu si acum toti il iau ca pe ceva de la sine inteles, de parca statul si profesorii sunt obligati sa-i scoata pe toti tinerii licentiati. Pana in anii 90 nu a fost situatia asta, abia dupa aceea s-a tot perpetuat si inrautatit. Undeva e o buba mare care trebuie sparta si curatata, altfel riscam ca viitorul sa ramana pe mana unor analfabeti si inconstienti. Am senzatia ca totul pleaca tot de la politicieni si demnitari, care si-au inoculat in creierul odraslelor ca sunt mai presus de ceilalti doar pentru ca sunt copiii lor. Asta cu concursul directorilor de scoala si profesorilor care au tot lasat de la ei sa nu cumva sa-l supere pe dom senator, ministru, inspector sau ce mama naiba mai sunt astia.
          Imi mentin parerea. Trebuie schimbata programa, astfel incat elevul sa participe activ la ore si sa-si poata spune parerea, astfel incat sa-ti dai seama daca a retinut sau nu ceva, profesorii sa nu mai fie obligati sa faca romane intregi la fiecare lectie in parte, astfel incat sa povesteasca in scris pas cu pas si minut cu minut cum se va desfasura lectia si sa fie premiati in fuctie de rezultatele copiilor de la clasa, nu pe alte criterii. Iar daca dam subiecte de examen de nivel european, atunci du-i pe acesti profesori sa vada cu ochii lor cum se desfasoara orele de curs acolo si in ce consta munca lor, nu sa-i discreditezi de fiecare data cand copiii nu au rezultate. Vina e comuna si nu mai e timp de aruncat pisica dintr-o ograda in alta.

          Apreciază

        • Da, dar nu se ştie când sau dacă se va întâmpla asta. 🙂

          Apreciază

        • Eu sper sa se intample cat mai curand, sa constientizeze pana la urma cineva ca tagma asta a profesorilor nu este una numai buna sa stergi cu ea pe jos cand vrei sa scapi tu basma curata, dincontra. E una din cele mai importante pentru ca profesorul se joaca cu mintea copiilor de care depinde viitorul unei tari. E pacat sa-ti bati joc de ei punandu-i sa fie mai mult contopisti decat profesori si sa-si canalizeze energia pe nimicuri care nu folosesc nimanui, doar le dau unora din inspectorate siguranta ca nu-si vor pierde scaunele ca sunt acoperiti de hartii.

          Apreciază

        • Aceeaşi speranţă o am şi eu, iar cum speranţe moare ultima, cine ştie, poate se va rezolva şi problema învăţământului românesc. 🙂

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s