Vieţii mele

Bună dimineaţa, viaţă!

Mai ţii minte când te-am salutat prima dată? N-ai vrut să mă primeşti, îţi eram grea, te temeai de anii împreună cu mine. Te-ai gândit atunci c-ar fi mai uşor să mă sugrumi înainte de-a veni pe lume. Mi-ar fi fost mai uşor şi mie aşa, dar Dumnezeu a avut alte planuri când a pus în trup sufletul ăsta. Şi-am supravieţuit şi mi-am cerut cu toţi plămânii dreptul la existenţă. Mi l-ai dat, ce era să faci?

Nu m-ai iertat nici până acum, nu-i aşa? M-ai tot lovit şi m-ai gonit de câte ori ai dat ochii cu mine. Cu cât m-am străduit mai mult, cu atât m-ai dispreţuit mai tare. Te-am iubit, m-ai urât. Te-am respectat, m-ai izgonit. Te-am preamărit, m-ai umilit. Nu ai pierdut nici o ocazie şi m-ai lovit de câte ori ai putut. Şi ai putut!!

Au fost fost de-a lungul timpului momente în care aproape m-ai învins. Te-ai bucurat atunci crezând că ai scăpat de mine dar m-am ridicat de fiecare dată, m-am scuturat şi am mers mai departe. Eram tânără, voiam să te birui, să-ţi arăt că nu ai sorţi de izbândă dacă te pui cu mine. Tinereţe infatuată. Mi-ai smuls multe lacrimi. Eu le-am şters cu dosul palmei şi cu roua lor în ochi am păşit încrezătoare mai departe. Pas cu pas, an de an, clipă de clipă.

M-ai minţit, te-am crezut. De fiecare dată, chiar dacă nu ai făcut şi nu mi-ai dat nimic din ce mi-ai promis. Şi n-am fost naivă, doar un pic prea încrezătoare.

Pentru tot ce am a trebuit să lupt, să smulg cu unghiile, să muşc, să mă târăsc. Ti-am smuls fiecare bucurie, ţi-am furat fiecare clipă. Nimic nu mi-ai dat de bună voie, nimic nu mi-ai oferit cu generozitate aşa cum faci cu alţii -favoriţii tăi. M-ai primit din obligaţie şi ai făcut tot posibilul să-mi aminteşti asta cu în fiecare zi.

Nimic din ce-ţi e permis nu ai lăsat sa-ţi scape când ai vrut să mă loveşti. Mi-ai văzut privirea dreaptă şi ai zis că sunt trufaşă. Mi-ai citit pasul hotărât şi mi-ai pus piedică. Te-ai bucurat când m-ai văzut la pământ. Ai dănţuit şi m-ai călcat în picioare. Port încă urmele loviturilor tale. Nimeni nu mi-a cusut rănile, nimeni nu m-a ajutat să mă vindec.

Doar pământul a acoperit cu tărâna lui sângele ce ţâşnea şi l-a închegat. Pentru că Dumnezeu avea alte planuri cu mine.

Tu nu te-ai săturat de lupta asta? Mă apropii de ploi îngheţate de toamnă târzie, mi-ai dezgolit copacii, mi-ai îmbătrânit obrazul, mi-ai întunecat ochii. Nu crezi că lupta asta s-a prelungit prea mult?

Aş vrea uneori să mă întind pe iarbă, sub copaci ce mângâie cerul cu vârfurile şi să dorm mult. Cât să mă uiţi, cât să te iert. Cât să-ţi acoperi ura şi s-o arunci în adâncul întunecat al mării.   Am obosit să te iubesc, am obosit să mă urăşti, mânia ta m-a epuizat.

Hai să facem pace, eu m-am săturat să lupt. Urii tale nu i-a ajuns o viaţă de om?  Vreau să-ţi pot spune noapte bună cu sufletul împăcat.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s