Fragment de viaţă(3)

În rezerva micuţă şi întunecată, trei femei îşi aşteaptă rândul la operaţie. Fiecare cu problemele şi tremurul propriei inimi. Timpul trece greu  când stai pe marginea patului şi aştepţi ca uşa să se deschidă şi doctorul să intre să-ţi spună că totul a fost doar o glumă şi eşti liberă să pleci acasă că eşti sănătoasă tun. Uşa se deschide întradevăr pentru a aduce în rezervă prima operată şi a face loc asistentei care o pregăteşte pe a doua victimă. Te simţi o victimă. A ironiei sorţii. Te întrebi cum dintre toate femeile ce trec fericite pe trotuarul din faţă, tu eşti singura care ai probleme.

– De unde veniţi?

– De departe, din din vestul ţării.

– Eu sunt de la Piteşti. Ce probleme aveţi?

– Încă nu ştiu bine, aştept operaţia, să vedem ce iese după aceea la analize.

– Eu am cancer uterin.

Verdictul e spus pe un ton egal, ca şi cum pacienta nu ar fi fost conştientă de gravitatea situaţiei în care se află şi cancerul însemna pentru ea o banală viroză care se vindecă imediat cu nişte antibiotice. Ascultătoarele se înfioară.

– Am aflat acum câteva luni, dar sunt sigură că nu e ceva grav. Domnul profesor m-a mai tratat acum câţiva ani  câna am avut cancer la sân şi am încredere în el. O să mă opereze, să-mi scoată tot, o să fac radioterapie şi o să scap şi de asta până la urmă. Am scăpat eu din atâtea altele până acum…

Povestea curge la fel de egal, ca şi cum femeia şi-o tot spusese în minte până o învăţase pe dinafară şi abia aştepta nişte oameni dispuşi s-o asculte. Se grăbea să vorbească, temându-se ca nu cumva să apuce altcineva să povestească înaintea ei iar ea să nu mai aibă timp să spună tot. Ca la o spovedanie unde îţi pierzi şirul păcatelor pe care te pregătisei să le mărturiseşti şi uiţi să le mai spui dacă te întrerupe preotul. Nu aştepta nici păreri, nici compătimiri, nici încurajări măcar. Voia doar să-şi spună povestea vieţii care îi cursese lin până acum.

– Am venit la un control de rutină. De vreo trei ani, de când nu mai am problemecu sarcinile  nu m-am gândit să mai trec şi pe la doctor. M-am bucurat că m-a iertat Dumnezeu şi am scăpat de avorturi. Am stat liniştită până când a venit fie-mea acasă să mă bată la cap să mai fac şi eu câte un control. Am cam slăbit în ultimul timp şi îi era teamă să nu fi făcut diabet. Eu sunt profesoară în Piteşti, sunt căsătorită de 28 de ani şi am două fete. Am avut o viaţă împlinită. Am bărbat bun, nu mi-a făcut niciodată probleme, ne-am înţeles bine tot timpul, am făcut casă frumoasă, am fost în concediu în fiecare vară, avem cu ce ne lăuda. Nu mi-au plăcut copiii, i-am făcut că aşa e normal, ca o familie să aibă şi copii ca să fie împlinită. De fapt nici sexul nu mi-a plăcut. Aud colegele mele povestind uneori cu le trec fiori atunci când le atinge bărbatul şi dorindu-şi să mai trăiască anumite experienţe. Eu nu am avut niciodată dorinţa asta, nu am simţit nici o plăcere, nici măcar în tinereţe. L-am acceptat ca pe ceva inevitabil. Nu puteam să-mi las bărbatul să plece la altele, era prea bun şi blând. Mă gândeam că merită şi el din când în când atâta bucurie, la cât de atent de purta cu mine şi cât mă ocrotea chiar dacă eu nu pricep nici acum ce plăcere putea să găsească în activitatea asta.

Nu ştiu cum se face, că, deşi făceam foarte rar sex, cel mult o dată pe lună, aproape imediat rămâneam gravidă. Am făcut 24 de avorturi. Ajunsesem să mă împrietenesc la cataramă cu ginecoloaga mea. Mă duceam, mă scăpa de problemă şi după ce mă refăceam o căutam iar. Nu-mi pare rău, nu m-am gândit niciodată cu părere de rău la ce-am făcut. Aud femei care îşi fac procese de conştiinţă şi se gândesc mulţi ani după un avort ce s-ar fi ales de copilul pe care l-au omorât. Eu nu m-am frământat aşa, m-am bucurat că am scăpat de starea de rău şi de nişte bătăi de cap inutile. Nu ştiu cum e asta să te gândeşti la un avort ca la o crimă, e vorba doar de tine, de corpul tău, de alegerile tale. Ce mi-ar fi trebuit atâţia copii? Nu aş mai fi avut timp de mine şi de micile mele plăceril deloc. Şi fetele le-am făcut cu greu. Pe a doua nici nu am vrut s-o mai fac, dar pe vremea aia era mai greu să găseşti un doctor care să te scape de o sarcină nedorită. Trebuia să recurgi la tot felul de artificii şi atunci mi-a fost teamă că o să mor degeaba. Am văzut că sonda nu a avut efect, copilul a crescut şi asta a fost. Noroc că e diferenţă mică între ele şi m-a ajutat mama până s-au făcut măricele. Am copii buni. Una e studentă la ASE, cealaltă e deja profesoară în Bucureşti. Au fost cuminţi, m-au ascultat, au învăţat. Tare frumoasă viaţă am avut, chiar mi-ar părea rău s-o pierd acum… Dar sunt încrezătoare, domnul profesor mă va scăpa şi de data asta.

– Haideţi.doamna profesoară, sunteţi gata? Să vă pregătesc, că vă aşteaptă domnul doctor!

– Sunt gata, domnişoară, se poate altfel? Hai că vă las, fetelor. Multă sănătate!

Peste rezervă se lasă o tăcere adâncă. Niciuna din femei nu mai îndrăzneşte să tulbure vorbele ce se învălmăşesc încă în mijlocul încăperii tulburândurile gândurile şi propriile temeri. Fiecare îşi macină întrebările şi impresiile în linişte, cu ochii în propria conştiinţă. Cum o fi să treci prin viaţă aşa şi să mai fii şi mulţumit? Cum să stai o viaţă lângă un om pe care nu l-ai iubit niciodată cu adevărat astfel încât să tremure şi sufletul în tine de dorul lui, doar pentru că îţi oferă confortul pe care îl visai? Unde e sufletul tău dacă ai ajuns până aici fără nici o remuşcare, deşi ai mâinile pătate de sânge?

Anunțuri

11 comentarii

Din categoria jurnal

11 răspunsuri la „Fragment de viaţă(3)

  1. 24 de avorturi!? Eu știam pe cineva care a făcut 22 și credeam că e un record. 😦

    Apreciază

  2. Da, 24 facuse şi o spunea plat, de parcă povestea de câte ori îşi tăiase unghiile, fără nici o durere, fără nici o remuşcare. E cutremurător cât de lipsiţi de conştiinţă sunt unii oameni.

    Apreciază

  3. Și câte/câți sunt care trăiesc așa, doar pentru confort sau pentru că așa au făcut și părinții lor, ca să fie în rând cu lumea.
    Cât despre avorturi, e înfiorător, ce-i drept, dar nu pot să o condamn. Am prins acea perioadă doar la vârsta copilăriei, dar, din câte am auzit, era foarte greu să previi o sarcină, mijloacele de contracepție reducându-se la metodele din bătrâni. Mama mi-a mărturisit chiar că cea mai mare temere a ei, toată viața, a fost să nu rămână însărcinată și să fie nevoită să facă un avort. Asta a timorat-o. Teama asta alunga orice plăcere, devenea o obsesie. Cunosc o familie de intelectuali, au avut cinci copii, în fiecare an câte unul. În condițiile în care declarau că ajunseseră aproape la abstinență totală. Până nu a apelat ea la o metodă ireversibilă nu s-au oprit. E o situație destul de delicată pe care doar o persoană care a trecut prin așa ceva o poate înțelege. De aceea nu dau cu piatra, mai ales eu, pe care numai gândul că aș putea avea un singur copil mă îngrozește, nu mai vorbesc de gândul că aș putea fi pusă în situația de a face un avort vreodată. Pusă între ciocan și nicovală, nu știu ce aș alege. Eu nu cred că femeia era chiar indiferentă, poate tocmai din cauza mustrărilor de conștiință își repeta sieși și celorlalți această poezie, ca să se autoconvingă că a făcut bine ce a făcut. Și până la urmă ce ar fi putut să facă? Avea deja doi copii. Să îi lase să trăiască pe toți 24? Să refuze să își mai îndeplinească ”îndatoririle de soție” (știu persoane care erau la ”datorie” chiar de două ori pe zi, soțul fiind neobosit)? Să facă jurământul castității? Se pare că metodele din bătrâni nu le erau de folos 🙂 .
    Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit. După cum am spus, nu am trăit acele vremuri, cu toate aspectele lor. Poate de aceea nu le înțeleg cum trebuie. Dar încerc să reconstitui oarecum faptele 🙂 .

    Apreciază

    • Irina, tu esti dragută şi înţelegătoare ca întotdeauna. Şi eu am încercat s-o înţeleg, sunt ani de la întâmplarea asta şi încă mă întreb ce-o fi fost în mintea ei. Nu faci 24 de copii, la un moment dat te opreşti, crede-mă. Femeia a ales confortul personal şi material, considerând restul doar gunoi. Iar cu metodele contraceptive, cel putin pentru jumătate din avorturi ar fi avut de ales. Dupa 89 oricine se putea interesa şi putea să se păzească de sarcini nedorite. Povestea e de dupa anii 2000… Nu o condamn, multe femei au făcut avorturi şi multe şi-au dat viaţa încercând să scape de copiii nedoriţi, există însă măcar în ultimul ceas o umbră de regret, de înţelegere… Mie mi se pare ireal să trăieşti doar pentru tine si pentru confortul tau material să sacrifici orice altceva.

      Apreciază

      • Dacă lucrurile s-au petrecut în ultimii ani, se schimbă oarecum datele problemei. E mai greu de înțeles, având în vedere că nu știu de cât confort personal s-a bucurat, dată fiind relația mărturisită cu soțul și chiar aceste intervenții în sine. Să faci atâtea sacrificii pentru confortul material nu prea intră în concepția mea despre lume și viață. Acum trebuie să recunosc că și eu tind să trăiesc doar pentru mine. E cam mult spus, având în vedere că tot ceea ce facem se răsfrânge și asupra celor din jur, în primul rând profesia. Dar mă refer la viața personală. Am ales să nu îmi fac o familie proprie. Cel puțin așa nu voi face pe nimeni să sufere, nici nu voi fi nevoită să fac sacrificii în urma cărora aș suferi eu. Sunt avantaje și dezavantaje. Eu le-am pus în balanță și am considerat că avantajele sunt mai mari. Pentru mine și pentru ceilalți și privite strict din punctul meu de vedere, repet 🙂 . Poate se explică și prin faptul că nu am convingeri religioase de niciun fel. Pentru alții, alegerea mea ar fi de neconceput. 🙂 Important este să fim împăcați cu noi înșine în alegerile noastre. E greu să ne punem în pielea altei persoane ca să îi înțelegem faptele, comportamentul. O facem doar în funcție de ce gândim noi, ceea ce ne face părtinitori 🙂 .

        Apreciază

        • Da, fiecare alege pentru propria-i viata. Ea era multumita cu alegerile facute. Nu judecam pe nimeni, Doamne fereste, filtram intormatia prin prisma propriilor noastre alegeri si limite. Eu una, recunosc, nu as fi facut un asemenea compromis ca dupa aceea sa ma consider implinita si fericita. Poate din cauza asta m-a si marcat atat de tare povestea. Sincer, si eu consider ca mai bine stai singur daca stii ca nu esti capabil sa-i oferi fericire si celui de langa tine macar cu masura cu care pretinzi sa primesti tu.

          Apreciază

  4. M-au trecut fiorii. Doamne!

    Apreciază

  5. Unde pui ca era (este) profesoara! Casa frumoasa, concediu in fiecare an, ce sa-si mai doreasca? Cei din jur ii admira aceste realizari, fara sa stie ca sunt singurele.
    Oricum, o femeie normala nu cred ca ar fi povestit unor necunoscute toate astea, asa ca eu o consider putin „dusa”.

    Apreciază

    • Pai mie mi s-a parut ca autorul povestii, Lucia Stroila, a descris adecvat maniera acestei marturisiri recitate aproape ritualistic-compulsiv numind-o spovedanie, chiar daca teoretic spovedaniile nu ar trebui facute in public.

      In alta ordine de idei, am devenit curios de ce tema acestei saptamani din iulie pt atatea bloguri de lb romana e tema avorturilor. Ca tocmai m-am mirat acum vreo 2 zile ca pana si pe blogul unui tanar care abia a terminat liceul si probabil nici nu a apucat sa faca sex de prea multe ori era vorba, cam hodoronc tronc re celelalte preocupari ale acelui blog, (in principal aceea de a intreba in diferite feluri de ce o fi lumea altfel decat mi-ar place
      mie desi mie mi se spune atat de des Regele Soare si reprezint astfel si centrul unui intreg sistem planetar printre care si Terra cu ai ei cca 7 miliarde de oameni), tot despre avort. S-a intamplat vreun avort celebru in luna iulie, sau care e faza ?

      Apreciază

      • Rudolf, cred că stelele s-au aşezat într-un anumel fel… Eu am scris doar pentru că amintirea acestei spovedanii ciudate îmi stăruie în minte de ceva timp. E un subiect delicat pentru mine si il evit cat pot. Sinceră să fiu, îmi fac mea culpa şi mărturisesc că nu am avut timp să citesc decât extrem de puţine postări pe alte bloguri, am o perioadă extrem de încărcată profesional şi încerc şi eu cum pot să scap mai repede de ea.
        Mulţumesc pentru comentariu. 🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s