Cu mamă vitregă

Deschiseseră ochii pe femeia aceasta masivă şi rece, cu ochii ei saşii şi limba ei ascuţită şi-i ziceau mamă. Ce doi fraţi slabi şi pricăjiţi de-ţi venea să e temite mirai nu-i zboară vântul turbat ce ridica uneori nisipul şi.l arunca în ochii oamenilor nu ştiau ce înseamnă să ai o mamă. A lor se dusese în pământ când ei abia deschideau ochii, nici nu şi-o mai aduceau aminte.

Miţa se mai visa uneori legănată de braţele ei calde şi se trezea plângând de fiecare dată. Visa că femeia aceea frumoasă, cu braţe albe o leagănă şi-i cântă să adoarmă iar ea adoarme fericită cu capul la pieptul cu ie înflorată dar când adormea braţele dispăreau odată cu femeia care-i cânta şi ea cădea de la înălţimea lor, trezindu-se cu un gol imens în stomac. O striga plângând dar nu se mai întorcea niciodată. Pe laviţa tare acoperită cu aşternutul aspru de lână îi era frig şi-l strângea în braţe pe frăţiorul mai mic, să se încălzească unul de celălalt.

Nu ştiau ce e o mângâiere, pe ei nu-i mângâia nimeni niciodată. De când se lumina de ziuă, până seara la culcare, trebăluiau ca oamenii mari. Ba măturau, ba băgau lemne sub ceaunul cu mămăligă, ba duceau fân la vite. Jocul le-ar fi fost străin dacă nu ar fi plecat cu alţi copii pe câmp cu vitele la păscut sau cu gâştele la râu.

Miţa era mai urgisită, că era fată. Ea trebuia să ducă greul gospodăriei şi pentru umerii ei mici greul ăsta era cu adevărat piatră de moară. Băiatul îşi băga codrul de mămăligă rece cu ceapa şi bucata de brânză în traistă, lua vaca de funie şi se mai întorcea seara. Ea trebuia să măture bucătăria, să spele blidele şi să păzească oala pusă pe foc dis de dimineaţă.

Cel mai greu îi era când în oala de ciorbă fierbea carne. Rar se întâmpla să aibă şi carne la masă şi pe ea mirosul acela de pasăre fiartă cu mirodenii o înnebunea şi-i făcea stomacul să se zbată spasmodic. Niciodată nu rezista şi cum prindea ocazia, scotea câte o bucată din oală şi o mânca acolo, pe loc, mutând-o dintr-o mână în alta s-o răcorească. Nu mai simţea nici c-o frige la degete, nici că pe gât nu se duce decât un ghem prea fierbinte să mai aibă vreun gust. Ar fi mâncat-o cu tot cu oase dacă le-ar fi putut roade. Ştia că va lua bătaie şi se va culca din nou plângând, flămândă, dar nu se putea abţine. Prefera să se sature acum, cu fiertura aceea pe jumătate gătită, decât să rişte să primească doar zeamă goală la masă.

Aveau o familie şi erau totuşi ai nimănui. Nimeni nu-i întreba când le e foame, nimeni nu-i lua în braţe când le era rău şi dacă se îmbolnăveau zăceau acolo pe ţolul lor, fără să se plângă, mângâindu-se unul pe celălalt, să nu cumva să deranjeze şi să mănânce bătaie. Bătaie mâncau oricum zilnic, nu se puteau plânge. Creşteau aşa, slăbănogi, cu ochii veşnic plini de roua lacrimilor şi adunau în suflete amărăciune şi revoltă. Dragostea le era străină. Nu avuseseră de la cine s-o inveţe. Învăţaseră să urască.

Umblau cu tălpile goale până cădea zăpada. Nu mai simţeau nici arsura nisipului vara nici umezeala noroiului toamna. În vremurile alea tulburi şi grele cei care aveau ce încălţa tot anul era bogat. Când Miţa a călcat într-un cui şi s-a umflat piciorul mama asta vitregă i-a turnat gaz pe locul însângerat şi i l-a învelit cu o bucată de şorţ vechi. A călcat în călcâi câteva zile şi s-a vindecat singur până la urmă.
Mai greu a fost când pe Vică l-a călcat viţelul, să i-a făcut glezna praf. Doamne, mult a mai pătimit atunci şi nimeni nu credea că mai scapă! Când s-a dus tac-su şi l-a adus de la spital, avea un picior umflat şi negru  şi urla de durere de se auzea până la două uliţe depărtare. Ai fi zis că mai are puţin şi toată cangrena aia o să i se urce la creier şi o să-l omoare. Toate neamurile au trecut atunci pe la patul lui, să-l vadă şi să-şi dea cu părerea. Până şi ochii saşii ai mamei vitrege au vărsat o lacrimă văzându-i suferinţa. Dumnezeu l-a apărat însă şi apriga babă Ghina care pentru nepoţii ei s-ar fi luptat până şi cu moartea şi ar fi învins-o. A făcut fierturi de ierburi numai de ea ştiute, i-a învelit piciorul cu ele şi l-a descântat cu vorbe şoptite, l-a stropit cu agheasmă şi busuioc şi l-a vegheat o săptămână întreagă. Când nimeni nu se mai aştepta, copilul a înviat.
„Fi-ţi ai dracu voi muică, că mi-aţi mâncat sufletul din mine cu prostiile voastre! Multe păcate or fi pe capul meu de m-a pricopsit Dumnezeu cu voi! Şi mă-ta s-a grăbit să moară, să scape de griji! V-a fătat şi v-a lăsat să îmi mănânc eu amarul cu voi!” Aşa-i alinta vitrega de câte ori simţea că-i ajunge cuţitul la os. Cuvinte bune nu găsea – părea că acolo, în familia ei nu a auzit niciodată o vorbă bună. Tatăl înghiţea în sec, se întuneca şi-i bătea pe rând pe amândoi când frustrările se adunau şi nu mai putea răbda. Părea că-i urăşte şi o urăşte şi pe neputincioasa care a murit şi-a scăpat de grijă lăsându-i pe amândoi pe capul lui, să fie nevoit să accepte toanele femeii acesteia reci cu limba ascuţită.
La un moment dat, când nimeni nu se mai aştepta, familia lor s-a mai îmbogăţit cu o soră. Dacă până acum nu i-a alintat şi pe ei nimeni, acum era foc şi potop. Fiinţă aceea  cât o păpuşă de cârpă fără dinţi şi fără putere, a devenit în scurt timpul un mic tiran pentru amândoi. Urla mai tot timpul şi trebuia s-o împace pe rând când unul când celălalt să nu cumva să se supere saşia să-i ia la goană pe amândoi. Urau bucăţica aia de om cu gura ei ştirbă veşnic flămândă şi ţipetele ei interminabile şi când prindeau momentul fugeau de acasă amândoi.
Se pierdeau pe câmp şi se întorceau târziu, după ce se întuneca, sfioşi, cu teamă, ştiind că o să-şi încaseze porţia de bătaie pe care tatăl, sătul de bodogănelile nevestei, le-o promitea în fiecare dimineaţă. „Mă, voi nu sunteţi copii, draci sunteţi! Numai dracu’ v-a făcut aşa încăpăţânaţi şi răi, de nu puteţi asculta de nimeni! Mureaţi, mă, dacă o ajutaţi şi voi pe asta un pic să poată şi ea respira? Mureaţi, ai? Ce-aveţi mă cu ea? Ce v-a făcut ea, mă, de nu o înghiţiţi deloc, că nu v-a dat cu ochii pe foc, fi-re-aţi ai dracului azi şi mâine amândoi! V-a crescut de mici, mă, v-a dat să mâncaţi şi voi numai boţănii faceţi! Mai bine mureaţi amândoi şi vă îngropam după mă-ta, fi-i-ar sufletu’ al dracu’ acolo unde e! Să nu vă fi făcut dacă ştia că o să moară să vă lase pe capul meu!”
Vorbele îi dureau mai mult decât loviturile. Puneau capul în pământ şi le adunau pe rând, lovitură după lovitură, pietre în fundul sufletului. Ura creştea şi umplea cu totul trupurile firave, pumnii se încleştau şi ochii se revoltau închizând în fundul lor izvorul lacrimilor. Abia târziu, în noapte, după ce toată casa adormea, pernele umplute cu câlţi sorbeau însetate lacrimile generoase ce rupeau zăgazul şi porneau învolburate la vale, să nu le vadă nimeni.

Nici ei nu ar putea să spună când a trecut timpul şi când s-au trezit mari. Închiseseră ochii după lacrimi într-o seară în care nu mâncaseră nimic şi îi deschiseseră acum, când puteau ţine gospodăria singuri iar băieţii de însurat începeau să treacă cam des pe la poartă.

Pe Miţa au măritat-o repede, după primul băiat care a cerut-o. Le era teamă să nu-i facă de râs  în sat cu vreunul din pretendenţii ce fluierau seara pe la poartă. Se îmbrăcase mireasă şi plecase bucuroasă din casa în care lăsa îngropată o copilărie plânsă, plină de frustrări. A nimerit într-o familie bună şi rănile copilăriei au început să dispară, aşa cum dispăreau în copilărie braţele albe ale mamei ce-o legăna în vis. Avea copiii ei şi oameni care o învăţau să iubească şi să ridice sprâncenele încruntate de pe ochii veşnic plânşi.

Rămas singur, fratele ei a început să să umble la rândul lui pe la porţile fetelor de măritat. Cum se ridicase flăcău înalt şi frumos, multe suspinau după el. La horă duminica şi la balurile din zile de sărbătoare când apărea el primenit, cu fruntea sus, toţi flăcăii se uitau pe sub sprâncene şi oftau a pagubă că partenerele lor făceau roată în jurul noului venit şi nu mai voiau să joace cu nimeni altcineva.

Când i-a venit timpul şi-a luat căciula în mână şi cu bătrânul alături a mers şi el în peţit la fata care-i era dragă. Tare l-ar fi vrut fata, dar părinţii nu au vrut să i-o dea. Au preferat s-o mărite după unul bogat şi mai bătrân ca ea cu 15 ani. El s-a vindecat şi a mers în peţit la alta. Nici acolo nu a avut mai mult succes şi se întreba singur ce se întâmplă de toate fetele îl plac atunci când ies împreună la horă dar niciuna nu vrea să se mărite cu el. S-a însurat până la urmă în alt sat, cu o fată senină ce-a’nfruntat un neam întreg pentru el.

Peste ani buni, Măriuţa, prima lui iubire, uitase să meargă cu capul sus. Copleşită de muncă şi umilinţe, mergea cu privirea în pământ 0cupată şi grăbită tot timpul, uitând să mai şi salute oamenii pe lângă care trecea. Lumea o vorbea că se ţine mare, că s-a ajuns cu atâta avere pe capul ei acum, nu îşi mai bagă în cârd cu toţi calicii şi pe deoparte era adevărat. Făcuse casă mare, avea gospodărie frumoasă, solar în curte şi scotea bani din orice. Doar de dragoste nu a mai avut parte. La ei în curte nu intra nimeni, la masa lor era doar ea cu bărbatul ei posac şi încruntat tot timpul care punea pe hârtie şi ultimul ban cheltuit. Doar într-un moment de sinceritate oftând cu lacrimi în ochi s-a confensat: „Ei, Ileană, tare-mi pare mie rău că nu m-am măritat cu Vică! Aş fi trăit şi eu cu drag, nu cum trăiesc cu boşorogul şi zgârcitul ăsta care-mi numără şi bucăturile pe care le bag în gură! Ce să fac acum dacă a avut mamă vitregă?!”

Reclame

Un comentariu

Din categoria jurnal

Un răspuns la „Cu mamă vitregă

  1. E o mare deosebire de caracter între Vică al tău și Lică al meu. Și Lică era sărac, dar nu-i plăcea munca și avea o sumedenie de vicii. Cu toate acestea și-a găsit o femeie cu casă și pământ, datorită tupeului debordant pe care-l avea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s