Plângând în ploaie

O ploaie rece şi insistentă s-a pornit peste noapte.  A venit toamna brusc şi-a început să verse lacrimi peste zilele înăbuşitoare de până ieri.  În semiobscuritatea camerei pleoapele se zbat rar peste ochi ce nu cunosc odihna de patru zile. Patru zile lungi cu nopţile lor fierbinţi cu tot în care lumina soarelui i-a rănit ochii închişim luna nu a reuşit s-o scoată din întuneric şi căldura oraşului a sufocat-o chiar fără să o simtă. Un nod îi stă de câteva zile în gât şi nimic nu-l poate face să plece. Nu ştie de când nu s-a mai ridicat din pat, nu ştie în ce zi a săptămânii este. Până acum a zăcut acolo, frământând aşternutul, într-o stare de semiconştienţă, fără să închidă ochii, vorbind doar cu gândurile ei, luptând cu slabele-i  puteri cu durerea care-i măcina sufletul.

Nu poate spune că o doare fizic ceva, doar în interior simte o greutate mare care o sufocă şi o trage adânc, spre pământ. Dacă ar fi fost acasă la ea, pe malul Dunării s-ar fi culcat direct pe pământ, sub tei şi ar fi închis ochii să lase natura să o cotropească. I-ar fi plăcut să simtă cum creşte iarba şi o acoperă cu spicele ei înflorite iar fluturi multicolori vin să-şi odihnească aripile pe umerii osteniţi de atâta viaţă. Ar fi adormit fiecare neuron ce-i chinuia gândurile şi ar fi dormit aşa o viaţă întreagă, să nu mai simtă nimic, să-şi spele sufletul şi să renască nouă, fără amintiri şi durere.

În dimineaţa asta rece, cu ploaia ei sâcâitoare au bătut la uşa sufletului amintirile dulci, cele în care fericirea părea atât de înflorită, uimitoare şi o sălta la cer făcându-i sufletul să pară abur ireal ridicat din roua dimineţii. Patul suferinţei începe s-o apese şi pentru prima dată după zile întregi simte nevoia să se ridice, să nu-l mai simtă sub ea. O baie fierbinte, prelungă  îi uşurează umerii. Se lasă biciuită de apa binefăcătoare, primind de la ea balsamul purificator. Se priveşte în oglinda care-i  desluşeşte chipul în spatele aburilor albi presăraţi cu picuri de apă, vede cearcănele adânci, obrazul supt, gura fără urmă de zâmbet şi nu se poate privi în ochi. Îi e teamă de ce ar citi acolo.

Azi simte nevoia să-l vadă. Să-l zărească măcar o clipă, să-şi poată alimenta durerea. O secundă doar, să-i vadă chipul iubit şi după aceea poate se prăbuşească totul în jur. Înfăşurată în prosopul moale îşi pregăteşte meticulos hainele, ciorapii de mătase, pantofii cu toc, totul până la ultimul detaliu. Ascunde cearcănele sub ochelari, pune un pic de culoare pe buze, ia umbrela mare, neagră care să-i ascundă faţa cu totul şi pleacă. Paşii o poartă prin parc, prin locuri doar de ei ştiute care-i trezesc în minte râsete, strangeri de mână uitate şi îi aduc în urechi vocea lui caldă şi moale ca un balsam. Când erau împreună vocea asta îi dădea siguranţa că nimic rău nu se va întâmpla vreodată. O liniştea şi făcea ca toate grijile şi neajunsurile să dispară lăsând loc doar fericirii de a fi împreună.

Rând pe rând, pas după pas, la braţ cu picăturile ce se loveau de pavaj împrăştiindu-se în mii de cioburi minuscule în jur  străbate aproape fără să vadă locuri şi străzi cunoscute vorbind în gând cu omul ce-i e încă atât de drag. Buzele i se mişcă ritmic, rostind cuvinte neauzite, doar de ea ştiute, ochii caută pe aleile ude urma paşilor lui. Un timp a reuşit chiar să-l simtă aproape, ca şi cum sufletul lui s-ar fi plimbat cu ea prin ploaie. Toamna plânge pentru ei , palmele îngheţate strâng mânerul umbrelei într-un gest involuntar, firesc şi picioarele pe care le simte ude poartă mai departe, mecanic, un trup lipsit de viaţă şi-un chip alb, cadraveric, cu buze vineţii neobosite.

De cât timp se plimbă nu ştie. Se întunecă uşor şi aleile îşi aprind rând pe rând felinarele, înainte de vreme. Ploaia îşi aşterne tristeţea întunecată peste oraş. Deodată, picioarele refuză să se mai mişte. Se aşează pe o băncuţă  în părculeţul pustiu şi ridică ochii. Pe lângă ea, pe bulevard trec grăbite maşini cu faruri aprinse, ştergătoare pornite şi interior cald, gonind spre case luminoase şi calde. Locurile îi par cunoscute, fără să-şi dea seama pe moment de ce.

Inima începe să-i bată nebuneşte când aude pe alee paşi grăbiţi ce se apropie ameninţător. Se ascunde cât poate sub umbrelă şi în lumina difuză a înserării rămâne anonimă. Pe lângă ea, în pas elastic, ferindu-se de ploaie se grăbeşte să intre în blocul de vizavi EL. Nu are umbrelă şi ploaia îi cade pe umeri îmbrăcându-l ca o mantie, fiecare picătură lăsând urme întunecate pe sacou. Fără să privească în jur, deschide uşa, se scutură şi intră grăbit.

Acum poate şi ea să respire şi ia o gură mare de aer să-şi sature plămânii atâta timp văduviţi. Obrajii s-au colorat în roşu, valuri grele de căldură îi alimentează cu sânge proaspăt şi-i face mâinile să tremure. Dacă ar fi întins mâna ar fi putut să-l atingă, atât de aproape trecuse dar ea, paralizată de emoţie, nu îndrăznise nici să respire, iar el, îngândurat şi sâcâit de ploaie, nu mai vedea nimic în jur.

Bariera lacrimilor s-a rupt brusc. Patru zile au refuzat să curgă, s-o elibereze, acum curg râuri calde şi sărate ce străbat obrajii, se unesc în barbă şi apoi se alătură stropilor căzuţi din cer în drumul lor grăbit spre pământ. Umerii îi cad brusc şi toată oboseala acumulată în lungile zile de suferinţă şi tăcere iese la suprafaţă. Genunchii îi tremură şi simte că viaţa i se scurge încet, odată cu picăturile de ploaie pe asfalt iar ea nu se poate ridica din locul supliciului, să-şi strângă sufletul la piept şi să plece spre casă.

Târziu, în întunericul din ce în ce mai dens, închide umbrela şi pleacă. Oamenii trec grăbiţi pe lângă ea, păşind preocupaţi spre casele lor poate înjurând în gând umezeala ploii şi doar din când în când, câte unul ridică ochii şi priveşte mirat la femeia ce merge cu privirea dreaptă, descoperită prin ploaia rece, cu sufletul atârnând în mână şi lacrimi şiroind pe obraji.

 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria trecut

2 răspunsuri la „Plângând în ploaie

  1. Nu mă acuza dacă, după prima frază, am ales să citesc de la coadă la cap. Am vrut să fiu sigur că nu rămân cu tristețea în suflet. Și cred că am reușit, chiar printre lacrimi și ploaie.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s