Te iubesc

Nu te iubesc pentru ce-mi dai, nici pentru ce eşti sau pentru ce ai fost, nici pentru felul în care mă faci să mă simt când suntem împreună. Te iubesc pentru că fără tine nu aş mai fi eu. Faci parte din fiinţa mea care fără dragostea ta ar fi ciuntită şi plină de cicatrici atât de adânci, că viaţa mi-ar fi un permanent chin. Te iubesc ca pe aerul pe care-l respir, apa cu care-mi potolesc setea atunci când arde, pâinea al cărui gust îmi pare dumnezeiesc atunci când mi-e foame.

Dragostea mea e ca o respiraţie adâncă într-o dimineaţă limpede în mijlocul pădurii. Respiri cu nesaţ şi-ţi încarci plămânii de câteva ori ca pentru o mare călătorie. Iei să-ţi ajungă pe drum lung. Dragostea mea e pură, limpede ca apa rece a izvorului de munte în care îţi stingi setea într-o zi însorită de vară.  E dragostea celor care ştiu s-o preţuiască, care o respiră, se adapă din ea, se hrănesc din ea. E a celor care fără ea ar muri sufocaţi. Nu îi e dat oricărui muritor s-o cunoască.

Te iubesc, dragul meu. Simplu, firesc, omeneşte. Te respir, te doresc în zilele fierbinţi şi-n nopţile cu lună, atunci când cerul plânge furios şi când ninge liniştit. Îmi eşti indispensabil ca oxigenul dătător de viaţă. Te iubesc aşa cum îşi iubeşte ziua răsăritul şi noaptea stelele, cum îşi iubeşte floarea bobocii, copacul frunzele, luna soarele. Total, ireversibil, iremediabil, te iubesc.

Anunțuri

10 comentarii

Din categoria Scrisorile iubirii

10 răspunsuri la „Te iubesc

  1. Emoţionant şi deosebit!

    Apreciază

  2. N-am crezut ca e o aniversare.
    Iti doresc .inca, multi ani de fericire.

    Apreciază

    • Cred ca mi-a scăpat ceva şi te rog să mă ierţi. Sunt aşa pe fugă ca abia reuşesc să scriu si să mă uit pe ce aţi mai scris voi… mai scap din notificări. Săru’mâna de urări, indiferent care ar fi ele! Sunt binevenite 🙂

      Apreciază

  3. Silvian

    Esti foarte sensibila iar cuvintele te reprezinta.

    Apreciază

  4. foarte frumoase cuvintele ralatate! felicitari si la multi ani!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s