Gâlceava

– Fă, Dodă, proastă te-a mai făcut mă-ta! Fă, tu trăznită o să mori când o să mori, ascultă la mine!

– Da ce drac ai mă cu mine? Eşti nebun, ce-ţi veni să te iei de oameni aşa? Te-ntrebă cineva ceva, sau te găsişi să te bagi şi tu în seamă ca prostul!

– Proastă eşti tu! Fă, e ziua de Paşti şi tu stropeşti în vie? Nu ţi-e frică, fă, că te bate Dumnezeu? Pe tine nu te-a învăţat baba aia nimic, te-a scăpat în cap de mică?

– Du-te mă dracu’ în drumul tău! Ietete, te găsişi tu să te iei de mine, de curul tău nu te iei! Stropesc când vreau eu mă, nu când îmi spui tu! Ete-al dracu cu chelea după el, cine se găsi să-mi dea mie sfaturi!

– De n-o să te trăznească Dumnezeu, să nu-mi zici mie pe nume, azi? De-aia nu mai vrea, fă, Dumnezeu cu lumea, din cauza unora ca tine, că nici în ziua de Paşti nu te stau dracii potolită! Făăăă, de-aia bate piatra şi se alege praful de toată munca ta!

– Lasă mă că lumea o scapi tu, nu mai are nevoie şi de mine! Auzi al dracu’! Mă prostule, dacă bate piatra bate numai pe mine, ai? Numai pe mine bate? Bate peste toţi, mă, dă şi peste tine cum dă peste mine, nu se alege nor să dea doar pe casa mea, prostul dracu’! Şi pe tine te bate la fel şi tu nu stropeşti în vie în ziua de Paşti ca mine. Tu eşti credincios al dracu, de nu te ocoleşte piatra, ai?

– Din cauza ta, fă, nebuno! Din cauza ta că m-a pus ăl din baltă să-mi fac casă lângă tine, să mă calce necazul una-două. Dacă ştiam că eşti aşa, mă tămâiam şi nu mai veneam acilişa!

– Păi cară-te dracu’, mă! Cin’ te ţine? Auzi la el, parcă l-am chemat eu să-mi ţină de urât! Nevastă-ta ştie mă pe unde dracu umbli? Du-te mă şi vezi ce face că-şi încură boii cu alţii şi tu-ţi găsişi acu’ să vii să-mi faci mie capul calendar. Du-te dracu’ la casa ta!

– Ptiu! tâmpita lumii, aşa-mi trebuie dacă-mi bag în cârd cu tine! De-aia nu stă, fă, nimeni cu tine! De nebună ce eşti!

O lăsa omul şi se ducea în plata lui. Cu cine să stai de vorbă? De când se mutase acolo, lângă poarta cimitirului,  numai de-ale nefăcute vedea la muierea asta. Parcă însuşi Aghiuţă locuia în casa aia şi din când mai scotea capul să-şi râdă de lume prin gura spurcată a acestei muieri.

Diavolul are ochi albaştri şi buze roşii. Dacă ţine gura închisă, nici nu te prinzi că are limba despicată. O crezi vreo sfântă cum stă ea acolo, muiere fără bărbat în poarta cimitirului şi ţine singură o ditamai casa, cu căţel, cu purcel, cu o mamă bătrână şi un băiat în liceu. Îţi vine să zici „săraca, n-a avut nici un noroc pe lume”, dacă n-o cunoşti. El se mai ia de ea şi-o ocărăşte şi încearcă s-o pună la punct, da parcă ai pe cine? E vara lui bună, mamele le-au fost surori dar parcă nu-i vine să recunoască rudenia cu ea, de teamă ca blestemata fie a nebunei să nu se abată şi peste familia lui.

Parcă-l înţelege şi-i pare rău de bărbatul care a îndrăznit să se însoare cu o aşa arătare. Mare curaj a putut să aibă, zău aşa! A mai şi stat cu ea şapte  ani de zile de i-a scos peri albi. Sufletul din el i l-a mâncat! De când au divorţat parcă nimeni nu se mai poate ţine la ea. Pe mă-sa o bate uneori de cum se scoală. Şi se scoală biata babă pricăjită în puterea nopţii să tămâie morţii de peste drum, din cimitir, să facă un ban să-i aducă nebunei să mai tacă.

Când are bani, aproape că nu-i auzi gura. E fericită. Când rămâne lefteră zici că toţi diavoliii din fundul iadului s-au adunat sub pielea ei şi trebuie să faci cruce şi să dai cu agheasmă să nu cumva să ajungă şi pe la tine! Dacă se trezeşte dimineaţa şi i se pare că munceşte prea mult să-şi ţină mama, o ia la bătaie şi o dă afară pe poartă. Te şi miri cum se mai ţine biata babă de atâtea drumuri pe care stă… ba cu nebuna asta de fie-sa, ba cu nebunul ălălalt de băiat.

Anul trecut şi-a făcut gard nou dinspre ea. Ăla vechi se cam şubrezise si blănile începuseră să se rupă suspect de des, tocmai către grădina lui, de se trezea când îi e lumea mai dragă cu găinile nebunei râcâindu-i straturile. A încercat el la început să le prindă şi să le închidă, dar când a venit turbata c-o falcă în cer şi cu una în pământ, urlând de-a auzit-o uliţa toată şi s-au trezit până şi morţii din cimitir să afle că-i furase el găinile, i le-a lăsat dracu’ slobode!  Le prindea, le arunca îndărăt iar peste câteva minute găinile erau înapoi în straturile lui. Îi venea s-o strângă de gât nu alta.

Ieri a văzut că din gardul nou unele scânduri se cam apleacă aşa, într-o parte,  ca şi cum s-ar clătina un om beat care are nevoie de sprijin şi-l găseşte pe loc, în ăla de lângă el. Asta venise el să-i zică, dar parcă atunci când o vezi pe nebună îţi mai aduci aminte ce ai venit să-i spui? Cine s-ar fi gândit că o s-o găsească stropind în vie şi azi, în zi de sărbătoare?

Îi era şi necaz acu’. Să fi apucat să-i ceară socoteală, să-i zică de la obraz „fă, tu eşti o hoaţă şi găinile tele sunt la fel, că de-aia sunt ale tele!” şi s-o fi pus să-i repare gardul, să nu mai zică după aia că-i mănâncă el găinile ei, de parcă el n-a fost în stare la viaţa lui să-şi ţină o pasăre în bătătură. N-a mai apucat să zică nimic şi acum se-nvârtea bombănind nemulţumit pe bătătură, nevenindu-i să creadă cum l-a ameţit muierea asta de nu a mai ştiut de capul lui şi ce să vorbească. Da nu se lasă, acum se întoarce să-i zică, altfel o să-i pleznească inima de necaz şi o să moară.

– Fă, ce mă-ta faci, te-ai apucat să-mi dărâmi şi gardul ăsta? De-aia l-am reparat eu, să-i desfaci tu blănile să dai iar drumul găinilor în grădina mea?

– Mă, tu ai băut apa de la câine! Cine mă, eu? Să-mi sară ochii dacă m-am atins de vreo blană din gardul tău! Să moară mama dacă te mint!

– De ce te juri nebuno pe sufletul mă-tii, ce vină are ea că nu te duce capul pe tine? Nu fă, veni muica de la groapă să-mi smulgă mie blănile din cuie la gardul dintre noi doi! Nu avem decât noi acces la ele, Dodă, cine dracu să-l rupă dacă eu nu l-am rupt că nu aveam de ce şi tu zici să habar n-ai? Ia zi-mi acum, cine? Numai eu cu tine suntem aci.

– Da de unde dracu vrei să ştiu eu? Dă-te dracu’, că nici nu te-ai uitat bine când ai bătut cuiele şi pe astea le-ai lăsat aşa, flendurite. Înadins, să te iei cu mine-n gură!

– Fă, tu înnebuneşti omul de cap!! Cum fă, mă acuzi tu pe mine că am ajuns să-mi dărâm singur munca doar ca să mă iau de tine? Nu, că nu eşti normală! Stătuşi mult să te gândeşti la ce răspuns să-mi dai? Mult stătuşi să-ţi fete mintea aşa gogomănie?

– Du-te, mă, dracu de-aci şi lasă-mă-n pace! Căzuşi de tot pe capul meu azi şi nu mai scap de tine ca de râie. Vrei să-ţi repar eu gardul? Spune aşa şi ţi-l repar, dă-te dracu’, să vezi că eu sunt muiere ca lumea, nu ca tine!

– De parcă aş avea încredere să-l las pe mâna ta, să mi-l faci praf de tot! Eu atât îţi spui, să ştii: ţine-ţi găinile în bătătura ta că dacă le mai prind la mine le sucesc gâtul imediat. Aşa cu gâtul sucit ţi le arunc peste gard şi să te văd atunci ce faci!

Aşa se certau de o viaţă. Parcă ziua nu mai era zi şi noaptea nu aveau odihnă dacă nu-şi aruncau cuvinte grele şi nu se jigneau este gard, precum câinii întărâtaţi cu băţul. Plictisit de atâta monotonie în lumea umbrelor Aghiuţă îşi găsise distracţia acolo, cocoţat pe gardul dintre două case surori peste drum de cimitir. Găsise în muierea asta cu ochi albaşti şi buze roşii strânse pungă de atâta răutate cel mai fidel credincios şi se juca cu oamenii din jurul ei cu atâta plăcere că l-ai fi auzit hohotind dacă te-ai fi dat deoparte şi ai fi ascultat. Ce nu ştia nici unul din muritorii prinşi în mrejele încornoratului era că tinereţea trece şi că în viaţă nimic nu rămâne neplătit.

Reclame

5 comentarii

Din categoria jurnal

5 răspunsuri la „Gâlceava

  1. Din păcate, vecinii și neamurile nu ni le putem alege și tre’ să le suportăm așa cum ni le-a dat Dumnezeu. 🙄

    Apreciază

  2. Pingback: Adrian Năstase redivivus | Blog Popa Țeapă

  3. Dincolo de poveste, care e zugrăvită cu vorbe ce au efectul de a vedea fix scena şi amănuntele din jur, iubesc cuvintele pe care le foloseşti. ”Blănile” din gard. Nici nu ştiu de când nu am mai auzit expresia asta şi mă bucur enorm că în afară de poveştile autentice pe care le caut din ce in ce mai des prin blogosferă, tu păstrezi şi limbajul acela ştiut, dar uitat în acelaşi timp. Te îmbrăţişez, Lucia.

    Apreciază

    • Păi exact asta vreau să redau, atmosfera satului cu toate expresiile care încă se folosesc acolo. E o lume pe care noi, trăitori la oraş am crezut-o uitată. Ei încă o păstrează cu sfinţenie în toate zonele ţării.
      O zi minunată să ai, Adriana!

      Apreciază

  4. Mă păstrezi aproape de lumea satului pe care o iubesc mult. Mulţumesc, Lucia!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s